Canada impune noi sancţiuni Rusiei

Autor: Gaidau Ion Postat la 20 decembrie 2014 46 afişări

Canada a anunţat vineri noi sancţiuni împotriva Rusiei ca urmare a sprijinului acordat rebelilor din estul Ucrainei, interzicând accesul pe teritoriul său pentru 20 de oficiali politici ruşi şi separatişti ucraineni şi vizând de asemenea sectorul petrolier şi cel gazifer.

Interdicţia de a călători în Canada vizează în principal membri ai Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, dar şi miniştri ai "aşa-zisei Republici Populare Doneţk" din estul Ucrainei, a precizat premierul canadian, Stephen Harper.

"Canada nu va accepta ocuparea ilegală a Crimeei şi activitatea militară persistentă şi provocatoare desfăşurată în estul Ucrainei", a explicat Harper, citat într-un comunicat, evocând posibilitatea impunerii altor sancţiuni.

De asemenea, Canada a impus restricţii pentru exportul către Rusia de tehnologii legate de exploatarea şi extracţia petrolului în Arctica şi la adâncime, precum şi a petrolului de şist, în coordonare cu "măsuri similare adoptate de Uniunea Europeană şi Statele Unite".

Economia Rusiei se bazează pe vitalitatea sectorului său petrolier şi al gazelor naturale.

Noile restricţii interzic "exportul, vânzarea, furnizarea sau livrarea unei liste de bunuri specificate către Rusia sau către orice persoană din Rusia" având legături cu sectorul petrolier.

Potrivit acestor restricţii, se mai interzice furnizarea Rusiei sau oricărei persoane din Rusia "de servicii financiare, tehnice sau de alte bunuri vizate de interdicţie".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CANADA,
RUSIA,
UCRAINA
/actualitate/canada-impune-noi-sanctiuni-rusiei-13732543
13732543
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.