Campioana Europei, CSM Bucureşti, învinsă de norvegiencele de la Larvik, cu scorul de 35-33, în grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin

Autor: Iulian Coşuleţu Postat la 26 februarie 2017 62 afişări

Campioana Europei, CSM Bucureşti, a fost învinsă, sâmbătă, scor 33-35, de formaţia norvegiană Larvik, în meciul patru din grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin.

Echipa pregătită de Aurelian Roşca a pierdut jocul la începutul reprizei secunde, când a intrat destul de relaxată în teren. Până atunci, campioana României a avut o evoluţie sigură în primele 15 minute. CSM Bucureşti a avut poate cel mai bun start de meci, cu 4-1 (min. 6) şi 10-6 (min. 14), eficienţa foarte bună în atac fiind explicată prin reuşitele interilor Torstensson şi Ayglon, care au înscris împreună 6 goluri.

După alte patru minute, egalitatea s-a restabilit, 11-11.În minutul 28, Larvik a preluat pentru prima dată conducerea, 17-16, dar la pauză cele două echipe au intrat la egalitate, 18-18. După pauză, lejeritatea campioanei cu care a intrat în teren a fost taxată imediat de Larvik, care s-a desprins în numai 4 minute la 22-18. Campioana Norvegiei a condus apoi, chiar şi cu şase goluri diferenţă, 30-24 (min. 47).

În ultimele 10 minute, echipa lui Aurelian Roşca a devenit mai agresivă în apărare, iar în minutul 57 a reuşit să revină la 33-34. CSM Bucureşti a avut chiar şansa egalării după o intervenşie a portarului Paula Ungureanu, dar a făcut două greşeli în atac, astfel că a pierdut o şansă imensă de a urca în clasament. Campioana României rămâne pe locul 4 şi dacă va încheia pe această poziţie, poate întâlni în sferturile de finală pe Vardar Skopje.

Larvik – CSM Bucureşti 35-33 (18-18)

Toft, Hasanic – portari; Anja Hammerseng Edin, Frafjord 7, Breivang 1, Gro Hammerseng Edin 5, Riegelhuth 3, Johansen, Breistol 2, Lowe, Stange 2, T. Mork 7, Kurtovic 8, Rosten. Antrenor: Tod Odvar Moen

Iordache, Ungureanu, Grubisic – portari; Gullden 7, Curea 1, Dache, Ayglon 4, Bazaliu, Brădeanu 1, Tostensson 5, Martin 8, Manea, Niombla 4, Lobach 2, Mehmedovic 1, Bohme. Antrenor: Aurelian Roşca.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CSM BUCUREŞTI,
LARVIK,
HANDBAL

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.