Buzoianu: Noi toţi plătim cu patru ani din viaţă din cauza poluării aerului
Infractorii de mediu trebuie condamnaţi, nu mai putem să stăm să se prescrie dosarele în instanţe, susţine ministra Mediului Diana Buzoianu, care adaugă că altfel mesajul este: „noi toţi plătim cu patru ani din viaţă din cauza poluării aerului, iar cei care ne otrăvesc scapă”.
Ministra Mediului spune că arderile de deşeuri sunt o problemă naţională.
„Avem o problemă naţională, inclusiv de securitate pentru populaţie, pentru sănătatea publică, arderile ilegale de deşeuri”, a spus Buzoianu, marţi seara, la Euronews România.
Ea spune că în 2025 s-au dat amenzi record în acest domeniu, iar procentul de colectare a amenzilor este peste 90%.
Diana Buzoianu a explicat că la Sinteşti au fost mai multe controale în ultimele luni, în urma cărora s-au dat amenzi, s-au ridicat zeci de tone de deşeuri şi s-au deschis dosare penale.
„După ce am făcut controlul în Sinteşti, ne-am dus în judeţele, în oraşele de lângă, unde sunt depozitele, adică cei care cumpără acest fier, cei care după aia vând şi care fac, să zicem, partea, sunt prima verigă de a face profit din aceste arderi legale”, a adăugat ministra.
„Repet, aceste amenzi vor fi plătite şi au fost în mare parte plătite deja. Problema este la plângerile penale. Aici se rupe, de fapt, filmul, pentru că noi venim cu autoritatea de mediu şi deschidem, facem plângerile, facem sesezările penale. Dacă aceste dosare nu se duc la final, dacă nu există condamnări, mesajul transmis pentru infractori este: scapi cu o singură amendă”, a mai spus Buzoianu.
Aceasta adaugă că sunt discuţii permanente cu procurorii şi că „încercăm să îmbunătăţim inclusiv procesele de la Garda de Mediu, de la Garda Forestieră, să le dăm documentele de control cât mai aproape de exact ce au ei nevoie ca să poată să facă intervenţiile cât mai rapid, să poată să ducă cât mai rapid la finalizare dosarele”.
„Asta este schimbarea, dacă vreţi, de paradigmă, pentru că eu vreau să lucrăm alături de aceşti procurori, să reuşim, în sfârşit, să se transmită un semnal foarte clar, că infractorii de mediu sunt şi condamnaţi. Nu mai putem să stăm să se prescrie dosarele în instanţe, pentru că astfel, mesajul este: noi toţi plătim cu patru ani din viaţă din cauza poluării aerului, iar cei care ne otrăvesc arzând toate deşeurile lângă casa noastră scapă”, a mai declarat Diana Buzoianu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













