Bolojan: Dacă măsurile vor fi implementate, nu vor fi creşteri de TVA şi de taxe de anul viitor
În cazul în care cheltuielile vor fi ţinute sub control, iar măsurile fiscale propuse vor fi aplicate, nu se va pune problema unei creşteri de TVA sau de alte taxe începând de anul viitor, a declarat marţi premierul Ilie Bolojan.
Premierul a fost întrebat marţi, în contextul în care în acest moment nu sunt reduceri în administraţia locală sau centrală, ce şanse sunt ca TVA-ul să crească de la începutul anului viitor.
„Dacă suntem realişti, ştim că reducerea de cheltuieli nu se poate face de pe o zi pe alta. Gândiţi-vă că atunci când reduci personal, de exemplu, sau reduci volume de investiţii, trebuie făcute analize, trebuie respectate nişte proceduri legale, trebuie notificat, trebuie comunicat, apar procese, apar dispute, care înseamnă că efectele reducerii de cheltuieli se văd peste câteva luni de zile, minim. Aceasta este realitatea. Asta e cunoscută de toată lumea. Şi atunci, dat fiind faptul că eram sub o presiune puternică, gândiţi-vă în ce situaţie eram în luna iulie, am fost nevoiţi să începem într-o ordine, dacă aş putea să spun, amestecată, atât cu componenta de creştere de venituri, creşterea TVA-ului, dar şi pe componenta de reducere de cheltuieli, gândiţi-vă la sporurile din administraţie şi aşa mai departe”, a spus Ilie Bolojan.
El a spus că era ideal să se înceapă cu reducerile de cheltuieli.
„Dacă ţinem zona de cheltuieli sub control şi luăm măsurile pe care ni le-am asumat prin programul de guvernare, sunt convins că nu se va pune problema unei creşteri de TVA sau de alte taxe începând de anul viitor”, a adăugat şeful Guvernului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













