Biserica Ortodoxă Română vrea să organizeze cel mai mare marş din istoria sa recentă

Postat la 10 februarie 2017 598 afişări

Biserica Ortodoxă Română anunţă organizarea, pe 25 martie, a unui marş la nivel naţional pentru susţinerea valorilor familiei creştine tradiţionale.

Biserica Ortodoxă Română vrea să organizeze cel mai mare marş din istoria sa recentă

Este pentru prima oară când BOR organizează o manifestaţie de asemenea amploare. Decizia a fost luată în şedinţa de ieri a Sfântului Sinod care, totodată, şi-a reînnoit apelul la dialog şi responsabilitate socială, în contextul protestelor masive din ultima perioadă, după adoptarea de către guvern a ordonanţei de modificare a Codurilor Penale. Potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei, în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Patriarhul Daniel, s-a decis „binecuvântarea şi sprijinirea organizării la nivel naţional a Marşului pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine”. Acest eveniment se va desfăşura în după-amiaza zilei de sâmbătă, 25 martie 2017 (sărbătoarea Bunei Vestiri). Prin acest eveniment se mărturisesc, la nivelul tuturor eparhiilor Patriarhiei Române, valorile familiei creştine tradiţionale”.

De asemenea, „în contextul fenomenului emigraţiei actuale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe toţi părinţii care lucrează în străinătate fie să ia copiii cu ei, fie să se întoarcă acasă la copii, întrucât aceştia suferă în mod deosebit din cauza lipsei prezenţei fizice şi afective a părinţilor”, se mai arată în comunicat. În contextul protestelor care continuă în toată România, pentru a doua oară într-o săptămână, BOR a reluat apelul la „rugăciune, dialog şi responsabilitate socială pentru a fi depăşite stările conflictuale din societatea de azi”. Apelul a fost făcut pentru prima dată pe 3 februarie, ocazie cu care Biserica a şi-a arătat susţinerea faţă de lupta anticorupţie.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.