Beton peste Fukushima. Cei 200 din centrala s-au obisnuit cu ideea mortii. 1.000 de trupuri abandonate

Autor: Dorin Oancea Postat la 01 aprilie 2011 130 afişări

Cea mai mare instalatie mobila de turnare a betonului din lume, folosita in Statele Unite, va fi transportata in Japonia, unde va fi folosita la inmormantarea reactoarelor nucleare de la Fukushima in beton.


Solutia de tip Cernobal este, se pare, singura ramasa pentru a limita efectele recentului cutremur de 9 grade asupra centralei atomice. Pompa de beton este un monstru de aproape 90 de tone, cu un brat de 70 de metri care poate fi controlat de la distanta; in lume sunt doar trei astfel de utilaje.

Firma producatoare este germana, Putzmeister, si a furnizat deja alte trei utilaje asemanatoare la Fukushima, care sunt folosite pentru deversarea apei de racire asupra reactoarelor. Solutia sarcofagului de beton nu este pe placul tuturor expertilor.

Profesorul Murray Jennex de la San Diego State Univerity compara un reactor cu un vas pentru preparat cafeaua - daca il uiti pe foc se incinge din ce in ce mai mult. ramane fara apa si in cele din urma explodeaza, asa ca un sarcofag de beton poate reusi sa tina sub control reactoarele, dar ar putea la fel de bine sa esueze. La Cernobal sarcofagul de beton construit tot de utilaje Putzmeiser a acoperit reactorul dupa ce combustibilul nuclear topit a fost inecat in nisip; in timp betonul s-a fisurat si radiatiile au razbatut in atmosfera. Un alt expert crede ca barele de combustibil nuclear topite vor putea fi indepartate din zona Fukushima abia peste 100 de ani.

"Unii vor muri" Este stigmatul care apasa asupra celor 50 de la Fukushima, grupul de muncitori, ingineri si pompieri care lucreaza din 11 martie la reactoarele avariate ale centralei.Mama unuia dintre cei 200 de muncitori a vorbit la televiziune americana Fox News; ea a povestit ca cei 200 au discutat si s-au pus de acord sa moara daca este nevoie, dar sa indeparteze pericolul.

"Au acceptat ideea ca unii dintre ei vor muri in scurt timp din cauza radiatiilor sau de cancer, pe termen lung", a spus femeia care a dorit sa isi pastreze anonomatul pentru ca TEPCO, compania care administreaza centrala a interzis muncitorilor sa ofere familiilor sau presei detalii despre activitatea lor. Un oficial japonez a precizat recent ca muncitorii nu sunt nici macar in situatia de a avea o masa sau un somn decent. Ei trebuie sa se multumeasca cu doua mese pe zi, formate din biscuiti si orez si sa doarma intr-o sala de conferinte a complexului energetic.

Trupurile a circa 1.000 de victime ale cutremului si valului tsunami au fost abandonate in securitate de 20 de kilometri in jurul centralei, pentru ca au fost expuse unor niveluri ridicate de radiatii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Fukushima,
trupuri abandonate,
Japonia
/actualitate/beton-peste-fukushima-cei-200-din-centrala-s-au-obisnuit-cu-ideea-mortii-1-000-de-trupuri-abandonate-8119919
8119919
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.