Beijingul cumpără masiv aur: Achiziţiile neraportate de aur ale Chinei ar putea fi de peste 10 ori mai mari decât cifrele oficiale, în condiţiile în care încearcă discret să se depărteze de dolarul american

Autor: Ştefan Stan Postat la 14 noiembrie 2025 35 afişări

Beijingul cumpără masiv aur: Achiziţiile neraportate de aur ale Chinei ar putea fi de peste 10 ori mai mari decât cifrele oficiale, în condiţiile în care încearcă discret să se depărteze de dolarul american

Achiziţiile neraportate de aur ale Chinei ar putea fi de peste 10 ori mai mari decât cifrele oficiale, în condiţiile în care Beijingul încearcă discret să se depărteze de dolarul american, afirmă analiştii, subliniind cât de opace au devenit sursele de cerere care stau în spatele creşterii explozive a preţului aurului, scrie FT. 

Cumpărările raportate oficial de banca centrală a Chinei au fost atât de reduse anul acesta — 1,9 tone în august, 1,9 tone în iulie şi 2,2 tone în iunie — încât puţini din piaţă le consideră credibile.

Analiştii de la Société Générale estimează, pe baza datelor comerciale, că achiziţiile totale ale Chinei ar putea ajunge la până la 250 de tone în acest an, adică mai mult de o treime din cererea globală totală a băncilor centrale.

Amploarea achiziţiilor neraportate arată dificultăţile tot mai mari cu care se confruntă traderii care încearcă să anticipeze evoluţia preţurilor într-o piaţă dominată din ce în ce mai mult de cumpărăturile băncilor centrale.

„China cumpără aur ca parte a strategiei sale de dedolarizare”, a declarat Jeff Currie, chief strategy officer pentru energy pathways la Carlyle, care spune că nici măcar nu încearcă să estimeze cât aur cumpără Banca Populară a Chinei.

„Spre deosebire de petrol, unde îl poţi urmări prin satelit, în cazul aurului nu poţi. Nu există nicio modalitate de a şti unde ajunge şi cine îl cumpără.”

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
china

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.