Banca Transilvania este prima bancă din România care oferă transferuri instant în euro, atât plăti, cât şi încasări, odată cu aderarea la sistemul european de decontare instant care include peste 500 de bănci din UE

Autor: Roxana Rosu Postat la 27 octombrie 2023 55 afişări

Banca Transilvania este prima bancă din România care oferă transferuri instant în euro, atât plăti, cât şi încasări, odată cu aderarea la sistemul european de decontare instant care include peste 500 de bănci din UE

Banca Transilvania a introdus optiunea transferurilor instant în euro, pentru persoane fizice şi companii, aderând astfel la iniţiativa europeană privind plăţile instant către peste 500 de bănci din UE.

„Suntem prima bancă din România care pune la dispoziţia clienţilor gama completă de transferuri instant în euro, disponibilă în Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă plăţi instant către peste 500 de bănci din UE. Ne bucurăm să facem parte din această comunitate de bănci care, aderând la sistemul de decontare TIPS, transformă bankingul şi plăţile în Europa. Cu cât ne alăturăm mai multe bănci, cu atât mai accesibile vor fi aceste plăţi în România şi în Europa, pentru a fi şi mai competitivi cu ajutorul digitalizării. Plăţile instant eliberează practic bani din fluxul procesării – aşa-numitele sume de tranzit – bani care pot fi folosiţi mai repede pentru consum sau investiţii”,  declară Leontin Toderici, Director General Adjunct Operaţiuni, Banca Transilvania.  

Primul pas în acest demers a fost făcut anul trecut, când BT a lansat Încasările instant în euro.

Transferurile instant în euro – plăţi şi încasări – înseamnă acces la bani în aproximativ zece secunde. Firmele pot realiza aceste plăţi prin BT24 şi NeoBT, iar persoanele fizice, tot prin NeoBT.

Plăţile instant pentru populaţie: 

Banii sunt primiţi de beneficiarul plăţii în maxim 10 secunde.

Pot fi transferaţi până la 1.000 de euro/tranzacţie.

Beneficiile plăţilor instant la comisioanele standard, similare celor pentru alte plăţi în euro, realizate în zona SEPA (Single Euro Payments Area).

Plăţile instant pentru pentru business-uri:

Înseamnă un flux de numerar eficient şi o gamă mai largă de mijloace de plată.

Decontarea este realizată în maxim zece secunde.

Serviciul este disponibil non-stop, la comisioane standard, similare celor pentru alte plăţi în euro, în zona SEPA.

Plăţile şi încasările instant în euro sunt incluse în Pachetele BT de cont curent Nelimitat care conţin tranzacţii interbancare: Pachetul Nelimitat&10, Pachetul Nelimitat&25, Nelimitat All Inclusive şi Pachetul Contul Primul An Gratuit.

Suma maximă de plată este de 10.000 de euro/tranzacţie.

Banca Transilvania se numără printre cele peste 500 de bănci cu 13.000 de unităţi din Uniunea Europeana (zona SEPA), care au aderat la sistemul de decontare TIPS (Target Instant Payment Settlement).

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
plati,
banci,
uniunea europeana,
bani

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.