ANI: Decizia CCR poate încălca toate angajamentele asumate de România în ultimii 20 de ani
Decizia CCR prin care este declarată neconstituţionalitatea unor articole din legea ANI anulează caracterul public al declaraţiilor de avere şi de interese şi poate încălca toate angajamentele asumate de România în ultimii 20 de ani în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei
„Decizia CCR de astăzi prin care este declarată neconstituţionalitatea unor articole din legea ANI anulează caracterul public al declaraţiilor de avere şi de interese şi poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internaţional în ultimii 20 de ani în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii în funcţia publică. Totodată, o astfel de decizie poate afecta procesul de aderare la OCDE, progresele înregistrate de România în cadrul exerciţiilor de monitorizare de la nivelul Uniunii Europene (Raportul privind Statul de Drept) sau Consiliul Europei (Grupul de State împotriva Corupţiei – GRECO). De asemenea, decizia CCR de astăzi poate conduce la anularea publicării declaraţiilor de avere şi de interese pe care Agenţia le menţine pe pagina sa de Internet, în raport cu argumentaţia Curţii Constituţionale”, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, portalul ANI numără astăzi peste 12 milioane de declaraţii publicate în baza art. 6 alin. (1) lit. d) şi art. 12 alin. (6), articole care astăzi au fost declarate neconstituţionale.
ANI prezintă prevederi legale din Legea nr. 176/2010 declarate neconstituţionale prin Decizia CCR de joi:
Art. 3 alin. (2) - Declaraţiile de avere se întocmesc pe propria răspundere şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere, potrivit anexei nr.
1.
Art. 6 alin. (1) lit. d) - Persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese au obligaţia să se înregistreze în această calitate pe e-DAI şi au următoarele atribuţii: (...) d) asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, pe pagina de internet a instituţiei, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii olografe. Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se păstrează pe pagina de internet a instituţiei şi a Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestora şi se arhivează potrivit legii;
Art. 12 alin. (6) - Agenţia asigură afişarea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, pe pagina de internet a Agenţiei, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, a adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii. Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se menţin pe pagina de internet a Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestuia şi se arhivează potrivit legii
De asemenea, sunt prezentate efecte cu privire la angajamentele internaţionale ale României:
Poate duce la încălcarea obligaţiilor ce decurg din Convenţia ONU împotriva corupţiei (UNCAC - caracter obligatoriu pentru Statele Semnatare). Potrivit art. 8 alin. (5) al Convenţiei, „Fiecare stat parte se străduieşte, dacă este cazul şi conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, să aplice măsuri şi sisteme care să-i oblige pe agenţii publici să declare autorităţilor competente toate activităţile exterioare, orice ocupaţie, orice plasamente, orice bunuri şi orice dar sau avantaj substanţial din care ar putea rezulta un conflict de interese cu funcţiile lor de agent public”;
Poate afecta progresele înregistrate de România în ceea ce priveşte îndeplinirea Foii de Parcurs pentru Aderarea la OCDE (Accesion Roadmap). Un domeniu esenţial cuprins în acest cadru de evaluare se referă la „consolidarea guvernanţei publice, integritatea şi sporirea eforturilor de combatere a corupţiei”;
Poate anula progresele făcute de România în exerciţiul de monitorizare GRECO (al Consiliului Europei). Rapoartele GRECO din ultimele două evaluări au reflectat progresele înregistrate de România în privinţa declaraţiilor de avere şi de interese: „Din perspectiva laturii pozitive, România are un sistem de declarare a veniturilor, bunurilor şi intereselor care poate fi privit drept exemplar din multe puncte de vedere şi care este supravegheat de către Agenţia Naţională de Integritate” (Runda a IV-a) şi „România are în vigoare un sistem solid pentru declararea averilor şi intereselor” (Runda V-a);
Publicarea declaraţiilor de avere şi de interese nu încalcă dreptul la viaţă privată, potrivit mai multor decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului:
În cauza Wypych împotriva Poloniei (25 octombrie 2005, cererea nr. 2428/05), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerea unui membru al unui consiliu local din Polonia care a refuzat să depună declaraţia de avere, susţinând că obligaţia de a divulga detalii privind situaţia sa financiară şi portofoliul de proprietăţi impusă de legislaţie încalcă articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Curtea a constatat că obligaţia de a depune declaraţia şi publicarea online a acesteia au reprezentat într-adevăr o ingerinţă în dreptul la viaţă privată, dar că aceasta a fost justificată şi că sfera cuprinzătoare a informaţiilor care trebuie declarate nu a fost considerată excesiv de împovărătoare:
Curtea "consideră că tocmai acest caracter cuprinzător face realist să se presupună că dispoziţiile contestate îşi vor atinge obiectivul de a oferi publicului o imagine rezonabil de exhaustivă a situaţiei financiare a consilierilor ... că obligaţia suplimentară de a declara informaţii privind proprietatea, inclusiv proprietatea conjugală, poate fi considerată rezonabilă, în măsura în care este menită să descurajeze încercările de a ascunde bunuri prin simpla dobândire a acestora folosind numele soţului/soţiei unui consilier." Curtea Europeană a Drepturilor Omului a aprobat, de asemenea, publicarea şi accesul pe internet la declaraţii, argumentând că "publicul larg are un interes legitim în a se asigura că politica locală este transparentă, iar accesul pe internet la declaraţii face ca accesul la astfel de informaţii să fie eficient şi uşor. Fără un astfel de acces, obligaţia nu ar avea nicio importanţă practică sau incidenţă reală asupra gradului de informare a publicului cu privire la procesul politic".
De asemenea, publicul are dreptul de a fi informat cu privire la aspecte ale vieţii private a personalităţilor publice, după cum se afirmă în decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (Karhuvaara şi Iltalehti împotriva Finlandei). Limitele de ingerinţă în viaţa privată a persoanelor publice, inclusiv prin accesul la informaţii despre acestea, sunt mai largi în comparaţie cu cele ale persoanelor private fără statut public.
Curtea Constituţională a decis că declaraţiile de avere şi nu trebuie să includă bunurile şi veniturilor soţilor şi copiilor şi a declarat neconstituţional articolul care prevede publicarea declaraţiilor de avere. Decizia CCR nu poate fi atacată, fiind definitivă şi obligatorie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













