ANAF a identificat şase firme de ride-sharing care au cauzat prejudicii de aproape 28 mil lei la bugetul statului, prin neplata unor impozite şi a TVA

Autor: Roxana Rosu Postat la 18 iunie 2025 38 afişări

ANAF a identificat şase firme de ride-sharing care au cauzat prejudicii de aproape 28 mil lei la bugetul statului, prin neplata unor impozite şi a TVA

Direcţia generală antifraudă fiscală (DGAF) a identificat şase firme din domeniul transportului alternativ de persoane (ride-sharing) care au cauzat prejudicii de aproape 28 milioane lei la bugetul statului,  reprezentând impozit pe veniturile din salarii şi contribuţiile sociale aferente, TVA, impozit pe profit, alte impozite.

Trei dintre firme sunt din Bucureşti, două din Timişoara şi una din Galaţi.

Firmele din Timişoara, care erau administrate formal de aceeaşi persoană, nu au declarat veniturile, nu s-au înregistrat ca plătitoare de TVA, nu au depus deconturi TVA şi au raportat cifră zero la impozitul pe profit. Totodată, societăţile au utilizat forţa de muncă fără documente legale de angajare, circa 1.323 de persoane fizice fiind implicate în desfăşurarea activităţii.

În cazul unei societăţi Bucureşti, inspectorii au descoperit că nu deţine aparate de marcat electronice fiscale pentru 54 dintre cele 60 de autovehicule exploatate în baza unor contracte de închiriere sau de comodat, încheiate cu proprietarii de drept. Sumele încasate cu numerar fără emiterea bonurilor fiscale au fost confiscate.

Pentru a îmbunătăţi verificarea firmelor care oferă servicii de transport alternativ prin platforme digitale, ANAF a introdus formularul 397.

Acesta le permite inspectorilor să acceseze rapid datele fiscale ale acestor firme, astfel încât să poată identifica din timp eventuale nereguli.  

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
firme,
bucuresti,
timisoara

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.