Amenzile de circulaţie din ţara noastră cresc în 2024. Cu cât o sa plătească mai mult şoferii români care încalcă regulile de circulaţie

Autor: Alexandru Nanu Postat la 04 ianuarie 2024 25 afişări

Amenzile de circulaţie din ţara noastră cresc în 2024. Cu cât o sa plătească mai mult şoferii români care încalcă regulile de circulaţie

Începând de anul acesta, valoarea punctului de amendă a crescut la 165 de lei pentru sancţiunile rutiere.

Codul Rutier prevedea, până la sfârşitul anului 2023, că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie, acesta fiind îngheţată la 145 lei de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie se situa la 1.450 de lei.

Potrivit OUG nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1139 din 15 decembrie 2023, punctul de amendă va reprezenta, din 2024, doar 5% din salariul minim brut, nu 10%, ca în trecut. 

În România există cinci clase de amendă, primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice. Astfel, începând cu anul 2024, amenda maximă pentru persoane fizice (20 de puncte de penalizare) este de la 3.300 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenda maximă (100 de puncta de penalizare) este de 16.500 de lei.  

Clasele de sancţiuni sunt:

  • clasa I: 2/3 puncte-amendă;
  • clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
  • clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
  • clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;
  • clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.