Povestea unui tânăr şi a afacerii sale de succes, începută de la zero în România. La început, el se ocupa de tot — de la contracte şi până la curăţenie —, iar astăzi compania lui valorează milioane
100 Tineri manageri de top. Călin Cândea, Maidan Events
Fondator, Maidan Events
39 de ani
A început, povesteşte chiar el, „la firul ierbii”, făcând de toate, de la curăţenie la contracte şi facturi. Azi, cu o echipă formată din 80 de oameni, se concentrează pe strategie, cultură organizaţională, marketing şi lansarea unei noi linii de business: mâncarea ready meal. Pentru el Maidan rămâne ca o echipă de fotbal: când e nevoie, şi portarul urcă în careu să dea gol.
AGILITATE & DECIZII
Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne!
Una dintre cele mai mari greşeli? Să crezi că dacă ţi-a ieşit o dată, ai prins reţeta şi merge la nesfârşit. Adevărul e că reţetele se schimbă, ingredientele se scumpesc şi lumea dă foc bucătăriei din când în când - cum a fost cu pandemia. A fost un reality check serios, care m-a învăţat că singura constantă e adaptarea. Lecţia pe care n-o uit: să nu te culci pe lauri. Mai ales dacă sunt din sezonul trecut.
Ce greşeli nu ai ierta niciodată?
Cred că nimic nu contează mai mult decât caracterul. Caut oameni integri, de încredere, care te ajută să creşti şi îşi asumă greşelile.
Nu tolerez minciuna, defetismul şi fuga de responsabilitate - nici la ceilalţi, nici la mine.
AMBIŢII & STIL
CEO sau antreprenor?
Iubesc rolul de antreprenor şi cred că aici pot aduce cea mai mare valoare.
Chiar dacă azi scrie CEO pe uşa biroului meu (mă rog, doar în acte), în echipă sunt „băiatu’ cu mingea”. Aşa ne-am botezat toţi – după spiritul de joacă din maidanul copilăriei. Pentru că, deşi lucrăm serios, nu ne luăm prea în serios. Iar spiritul ăsta antreprenorial nu doar că nu s-a pierdut, dar e motorul care ne împinge înainte.
Visul meu este să construiesc, sub umbrela Maidan, un ecosistem HoReCa — un hub care conectează oameni şi idei în jurul unei mese bune, cu zâmbet şi suflet.
Care e reuşita de care eşti cel mai mândru?
Sunt cel mai mândru de echipa mea de „maidanezi”. Am pornit acum 8 ani, o mână de oameni la Moşia Corbeanca, iar azi suntem aproape 80 şi un business de peste 15 mil. lei. Am crescut împreună prin încredere, curaj şi multă muncă. Şi am depăşit împreună nu doar o pandemie, ci şi pierderea asociatului meu. Aceste şocuri la care am fost supuşi au adus mai mult decât rezilienţă, au construit legături personale extrem de valoroase. Asta înseamnă succes pentru mine.
Trei superputeri profesionale.
Perseverenţa, curajul şi ambiţia.
Care e experienţa care ţi-a dat direcţia în carieră?
În luna de miere n-am ales o plajă cu cocktailuri, ci Nepal - o destinaţie care părea mai mult despre interior decât despre exterior. Eram încă în multinaţională, cu un job bun şi traseu clar. Dar călătoria aia m-a zguduit frumos şi mi-a arătat că, dacă vreau să fiu cu adevărat împăcat cu mine, trebuie să-mi urmez drumul propriu. A fost momentul în care mi-am spus: gata, e timpul pentru antreprenoriat.
ECHILIBRU & PASIUNI
Job + viaţă personală = echilibru?
Dacă nu te joci acasă, n-ai cum să vii cu chef de joc pe Maidan. Timpul cu familia şi gaşca mea îmi încarcă bateriile şi mă ţine întreg la minte. Îl preţuiesc şi îl protejez - şi îi încurajez şi pe colegi să facă la fel. Cred că echilibrul nu e un lux, e combustibil. Şi dacă vii cu vibe bun de acasă, ai cu ce să construieşti şi la muncă.
Ce faci când nu lucrezi?
Când nu sunt pe Maidan, sunt plecat cât mai departe de agendă şi semnal. Am început cu o lună de miere în Nepal şi de atunci am tot schimbat continentele - din Patagonia până-n Namibia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













