Doi antreprenori români au readus la viaţă un brand românesc din Epoca de Aur. Înainte de Revoluţie, niciunui român iubitor de munte nu-i lipsea

Autor: Cristina Roşca Postat la 19 martie 2018 10665 afişări

Când spui Reghin, primele lucruri care îţi vin în minte sunt prelucrarea lemnului şi producţia de mobilă, pe de-o parte datorită businessurilor existente în zonă în prezent şi pe de alta datorită tradiţiei îndelungate în domeniu. Doi tineri antreprenori încearcă însă să readucă în memoria consumatorului un alt produs emblematic oraşului din judeţul Mureş: schiurile reghin.

Doi antreprenori români au readus la viaţă un brand românesc din Epoca de Aur. Înainte de Revoluţie, niciunui român iubitor de munte nu-i lipsea

Deşi poartă încă numele localităţii unde au fost realizate iniţial, acum aceste schiuri sunt ”made in Cehia“. Designul, brandul şi ideea sunt în continuare româneşti, făcând apel la nostalgia şi patriotismul consumatorilor.

Din ce am «săpat» noi, schiuri s-au făcut pe la Reghin încă din anii ’30. Mai apoi, sub diferite nume, atât de fabrică, cât şi de modele, s-au tot construit schiuri în secţiile de prelucrare a lemnului din Reghin“, povesteşte Sebastian Big, unul dintre cei doi antreprenori care au readus la viaţă acest brand, asociatul său fiind Ionuţ Paţiu.

El spune că undeva în anii ’60 se putea deja vorbi de o marcă de schiuri Reghin, pe lângă toate celelalte articole sportive produse sub această marcă. ”Oricum, istoria asta e destul de ascunsă în ceaţă şi scoaterea ei la lumină e încă «work in progress».“

Decizia de a readuce la viaţă brandul Reghin şi de a porni o afacere în industria de schi le-a venit celor doi antreprenori acum trei ani. Deşi erau la curent cu ce înseamnă schiuri şi cu ultimele trenduri din industrie, a te apuca de o afacere în domeniu presupune un nivel de cunoştinţe diferit, povestesc antreprenorii. Aşa că au dedicat un an pentru a se familiariza cu astfel de informaţii, au definit designul schiurilor şi au găsit un producător OEM (Original Equipment Manufacturer).

”Suntem doi tineri din Cluj, consumatori înrăiţi de schi, cu ocupaţii de zi cu zi care se învârt în zona designului de produs şi a vânzărilor. Am început pe schiuri Pitic şi am trecut la Combi-R, galben şi mai apoi albastru; în plus, suntem amândoi adepţii unei abordări de tip do it yourself.“ Practic, cei doi antreprenori au vrut să îşi facă ei înşişi schiurile proprii, să aducă un tribut lucrurilor cu care au crescut. Mai mult, încearcă să aducă un suflu nou pe scena autohtonă de schi.

”Din primăvara lui 2016 am dat drumul la treabă, am înregistrat brandul, am cumpărat domeniile .ro şi .com şi am pus la punct o platformă de vânzări online integrată cu procesator de plăţi.“ Din ce bani aveau puşi deoparte, au produs 30 de perechi de schiuri potrivite pentru schi de relaxare şi 10 perechi de off-piste.

În primul lor sezon de iarnă, 2016-2017, povestesc cei doi, au avut sesiuni de testare în majoritatea staţiunilor din ţară.

”Ideea noastră a fost ca lumea să încerce schiurile pe principiul «try before you buy» şi să precomande pentru sezonul următor, bineînţeles cu un discount generos.“ Mai mult, antreprenorii au decis încă din primul an să sponsorizeze doi schiori. Aceasta rămâne în continuare direcţia principală de marketing a companiei. ”Oamenii sponsorizaţi de noi generează conţinut pentru marketing.“ Şi asta din două motive: primul – pentru că acest sistem este mult mai ieftin decât campaniile publicitare clasice şi al doilea – pentru că metoda este mult mai autentică, mai sinceră, consideră fondatorii noilor schiuri Reghin.

În al doilea sezon, 2017 - 2018, au fost produse 300 de perechi de schiuri din modelele testate în anul anterior, acestea fiind puse în vânzare pe propria platformă online şi în zece magazine specializate din ţară, mai exact în cele mai mari oraşe. ”Am vândut practic mai bine de 80% din stoc (şi iarna nu pare încă să fie gata), din care o cantitate generoasă la centre de închirieri de schiuri.“ Au mai fost produse ca prototipuri încă două modele de pârtie (sportiv şi expert) şi unul de off-piste, acestea fiind deja în proces de testare în staţiunile montane.

Schiurile Reghin, în pofida numelui, nu sunt produse local, ci în Cehia. ”Cele mai importante aspecte pentru noi sunt calitatea produselor şi preţul accesibil.“ Cehia s-a dovedit a fi o opţiune logică. ”Pe vremuri, produsele cehoslovace erau cunoscute pentru calitatea lor şi în continuare, la nivel de producţie, Cehia rămâne un etalon.“ Schiurile Reghin sunt realizate într-o fabrică cu o istorie de peste 100 de ani. ”Sigur, visul nostru e să ajungem la producţie proprie în România, dar mai e drum lung până acolo.“

Acum, portofoliul companiei cuprinde o colecţie completă de schiuri, mai exact există modelul Combi-R pentru schi relaxat, accesibil. Pentru schiori mai sportivi, a fost creionat modelul Rubin, iar pentru cei mai sportivi există modelul Naţional, acesta fiind destinat schiorilor experţi. ”Astea sunt pentru schiul pe pârtie. Pentru off-piste avem modelele Topaz, Topazz şi Topazzz, cu 100, 110 şi respectiv 120 mm sub legătură.“ n cazul acestora, fiecare schior îşi alege modelul după gust şi influenţe. ”Pentru cei mai mici amatori de schi avem modelul Pitic.“

În acest sezon, în magazine, au fost prezente modelele Combi-R, Pitic, Topazz şi Topazzz, urmând ca restul modelelor să intre în producţie pentru sezonul viitor, după ce lumea le va fi testat în staţiuni. ”Vrem să devenim o prezenţă de încredere pe scena sporturilor de iarnă din România şi să contribuim la educaţia publicului şi construcţia unei adevărate culturi de schi în România. E singurul mod în care o afacere de genul schiuri Reghin poate fi sustenabilă.“ Preţul unei perechi variază între 490 de lei în cazul celor pentru copii şi 1.990 de lei pentru modelul Topazzz, cel mai lat şi cel mai lung model din gama Schiuri Reghin.

”Sigur, afacerea trebuie să crească, dar trebuie să avem grijă şi de felul în care asta se întâmplă. Deocamdată, în cazul nostru, e vorba de producţie la scară mică.“ Idealul, recunoaşte Sebastian Big, este să ajungă la producţie de masă, dar sustenabilitatea rămâne un element cheie al businessului. ”n fond, schiul e un sport care are loc în natură, aşa că încercăm să învăţăm lecţiile pe care ea ni le oferă.“

Cei doi antreprenori care au readus la viaţă schiurile Reghin spun că au o colaborare cu Salvamontul, pentru care au produs o serie de schiuri personalizate. O altă colaborare este cu sportivi de performanţă la schi-alpinism, pentru care au realizat un model de schiuri de competiţie. Dacă la început au pornit la drum cu doi sportivi sponsorizaţi, în acest sezon au ajuns la şase. Mai mult, sunt parteneri la o serie de evenimente de schi freestyle şi freeride din România, cum ar fi Freestyle Open de la Arena Platoş şi Oslea Hike and Ride de pe Valea Jiului.

Domeniul schiabil din România este format din 189 de pârtii omologate, ce au  o lungime totală de 164 de kilometri, dintre care două pârtii autorizate în 2017, însă care nu sunt omologate, potrivit datelor transmise la finalul anului trecut de oficialii Ministerului Turismului.

Dintre acestea, doar 55 de pârtii din ţară au o lungime de peste un kilometru, doar două pârtii au peste trei kilometri lungime şi una singură sare de 4 kilometri lungime. n acest context, cele mai multe pârtii sunt foarte scurte şi, în plus, sunt dependente de ninsori, dat fiind că nu dispun de tunuri de zăpadă.

Deşi infrastructura este încă subdezvoltată, numărul practicanţilor de schi creşte, mulţi alegând chiar să exerseze în Austria, Franţa, Bulgaria sau Elveţia. Astfel, odată cu pofta de sporturi de iarnă, creşte şi vânzarea de echipamente, iar schiurile Reghin îşi trăiesc a doua tinereţe.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.