Schimbări radicale pe piaţa cu patru roţi

Autor: Florin Casota Postat la 21 martie 2018 491 afişări

Piaţa auto va suferi schimbări radicale până în anul 2030 şi datorită conceptului de sharing economy, parcul auto al Europei ar putea să scadă de la 280 de milioane la 200 de milioane de autovehicule şi de la 270 de milioane la 212 milioane în Statele Unite până în 2030, potrivit raportului PwC.

Schimbări radicale pe piaţa cu patru roţi

În schimb, China este aşteptată să-şi dezvolte parcul auto şi să atingă 280 de milioane de autoturisme, de la 180 de milioane, cât are în prezent. PwC menţionează că până în 2030, unul din trei kilometri parcurşi va fi în regim shared.

”Într-o foarte scurtă perioadă de timp, condusul propriei maşini va deveni tot mai puţin practicat, în vreme ce vom asista la dezvoltarea unor concepte de mobilitate urbană de tip low-cost sharing. Acest nou concept de mobilitate va fi stimulat şi de extinderea aglomerărilor urbane şi de incapacitatea reţelelor publice de transport de a ţine pasul cu ritmul acestei extinderi“, este de părere Daniel Anghel, partener, lider al echipei de servicii pentru sectorul automotive din cadrul PwC România.

În scenariul PwC, până în 2030, 55% din totalul de maşini noi ar putea fi electrice, în timp ce motoarele convenţionale, cu combustie internă, vor ieşi încet-încet de pe piaţă. 

Aceste evoluţii ale pieţei auto sunt prevăzute să se petreacă, în mare parte, în paralel în Europa şi Statele Unite. În China, pe de altă parte, adoptarea mobilităţii autonome şi a celei în regim ride share se va petrece mult mai rapid, comparat cu ţările din vest. Acest lucru ar putea face din China principala ţară pentru transformarea industriei auto.

Totuşi, deşi numărul maşinilor va scădea, traficul auto de pe străzi se va intensifica. Distanţele parcurse în interes personal, la nivelul Europei, ar putea creşte cu 23% până în 2030 şi vor atinge 5,88 miliarde de kilometri. Predicţiile întrevăd o creştere de 24% în Statele Unite ale Americii şi 183% în China.

Pe lângă creşterea populaţiei, unul dintre motivele pentru aceste evoluţii este că, pe viitor, maşinile autonome vor fi folosite de oamenii care astăzi, din diferite motive, nu pot şofa. Un alt factor pentru aceste creşteri este faptul că dezvoltarea maşinilor complet autonome va genera aşa-zisele ”călătorii de transfer“, pentru că ”taxiurile robot“ va trebui să meargă din punctul A în punctul B pentru a prelua pasageri.

”Şoselele vor fi mai aglomerate, dar aglomerarea va forţa un marcaj mai bun al drumurilor care vor facilita condusul autonom, care este un mod de utilizare mult mai eficient a căilor de rulare. Pe de altă parte, conectivitatea ridicată va ajuta la o mai bună eficientizare a traficului individual“, spune Kenneth Spiteri, assurance services leader în cadrul Pwc România.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.