Acest CEO şi-a obligat angajaţii să se mute la mai puţin de 15 minute de birou

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 04 mai 2016 1020 afişări

Acest CEO şi-a obligat angajaţii să se mute la mai puţin de 15 minute de birou

"Alibaba: The house that Jack Ma built" este o carte semnată de Duncan Clark care povesteşte începuturile companiei de 200 de miliarde de dolari.

 

Afacerea Alibaba a pornit în 1999 ca un start-up în apartamentul lui Jack Ma din Huangzhou, China. "Primii angajaţi câştigau 50 de dolari pe lună", notează Clark. "Lucrau 7 zile pe săptămâna, iar programul zilnic ajungea şi la 16 ore. Jack Ma le-a cerut să îşi găsească un apartament care să nu fie la mai mult de 10 minute de birou, astfel încât să nu piardă timp cu drumul până la muncă."

 

Acest pasaj, precum şi multe altele din carte, evidenţiază sacrificiile pe care angajaţii unui start-up trebuie să le facă.

 

"Start-up-ul este o cursă contra cronometru", explică Anil Gupta, profesor de antreprenoriat în cadrul Universităţii din Maryland. "Pe fiecare segment de piaţă o să găseşti mai multe afaceri la început de drum, care ţintesc aceiaşi clienţi, finanţate probabil de fonduri de investiţii concurente. Dacă nu te mişti repede, rişti să fii depăşit de ceilalţi."

 

Un oficial Alibaba a confirmat cerinţa lui Jack Ma referitoare la distanţa dintre casă şi birou, dar a menţionat că unul dintre motive era siguranţa angajaţilor; aceştia lucrau până târziu, iar drumul spre casă nu era considerat unul sigur. Pe de altă parte, mulţi dintre primii angajaţi lucrau în regim on-call, astfel încât puteau fi chemaţi la orice oră la birou dacă un client întâmpina dificultăţi.

 

Alibaba este astăzi una dintre cele mai mari companii de comerţ electronic din lume, valoarea companiei fiind estimată la peste 200 de miliarde de dolari.

 

Jack Ma, CEO şi fondator al companiei, este cel mai bogat om din China şi unul dintre cei mai înstăriţi oameni de afaceri din lume. Viaţa lui nu a fost însă întotdeauna uşoară, după cum a povestit chiar el în cadrul conferinţei Davos 2015. "Am încercat să îmi găsesc o slujbă pentru a-mi putea plăti studiile, am vrut să mă angajez chiar şi la KFC atunci când a ajuns în China", a povestit Jack Ma. "La Harvard am aplicat de 10 ori şi am fost respins de fiecare dată. Într-un final am renunţat şi mi-am spus că îmtr-o bună zi am să merg să le predau cursuri celor de acolo", a spus Ma în cadrul conferinţei Davos 2015.

 

Jack Ma îşi aminteşte că elevii din China primeau informaţii distorsionate, diferite de realitatea existentă în acel moment. "Ceea ce am aflat de la străinii veniţi în China mi-a deschis mintea; lucrurile erau atât de diferite faţă de ceea ce învăţasem la şcoală, iar asta m-a învăţat să îmi folosesc mintea de fiecare dată când aflu ceva nou."

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/acest-ceo-si-a-obligat-angajatii-sa-se-mute-la-mai-putin-de-15-minute-de-birou-15280959
15280959
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.