100 Tineri manageri de top. Eduard Fildiroiu, Samsung Electronics

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 23 octombrie 2025 27 afişări

100 Tineri manageri de top. Eduard Fildiroiu, Samsung Electronics

Product Manager – Ecommerce Platform & Operations, Samsung Electronics

31 de ani


Are responsabilitatea de a forma profesionişti şi lideri, atât în echipa de Platform & Operations a magazinelor online Samsung România & Bulgaria, cât şi în echipa cross-departamentală pe care a construit-o împreună cu colegii săi. S-a alăturat Samsung în urmă cu trei ani, iar anterior a lucrat în cadrul Oracle.

 

START CU IMPACT


Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.


Da, s-a întâmplat să greşesc, cum este firesc, şi pot spune că mă bucur că am făcut asta.

Lecţia pe care nu o voi uita niciodată este că inovaţia, dacă apare într-un moment nepotrivit, poate deveni un risc major, în termeni de timp, bani, încrederea colegilor şi a stakeholderilor. Cu ceva timp în urmă, am colaborat cu un coleg pentru a dezvolta un produs inovator, la intersecţia mai multor productivity tools. Deşi ideea era promiţătoare, piaţa nu era încă pregătită pentru ea. Un moment definitoriu a fost cel în care am realizat că este esenţial să regândeşti strategia în baza feedbackului intern şi extern.

Greşeală vs.

eşec: unde tragi linia?


Consider că totul ţine de mindset. Un profesionist vede greşelile ca pe nişte oportunităţi de a învăţa, de a creşte şi de a ieşi din zona de confort. În situaţiile în care greşeala nu mai reprezintă o lecţie, ci se transformă într-o lipsă de acţiune şi asumare, aceasta devine un eşec.


CEO sau antreprenor?


Dar de ce nu ambele, în acelaşi rol? Visul meu este să construiesc ceva care rămâne, care inspiră şi oferă valoare. Îmi doresc să dau înapoi comunităţii prin crearea de oportunităţi reale de dezvoltare, formând profesionişti care pot creşte un ecosistem sănătos şi sustenabil.

 

MOMENTE CARE CONTEAZĂ


Care e reuşita de care eşti cel mai mândru?


Proiectul care mi-a marcat parcursul profesional a fost lansarea platformei de comerţ online Samsung Bulgaria, prin care Samsung şi-a stabilit un contact direct cu clienţii săi. Am condus iniţial proiectul fără specificaţii clare, reuşind să formez o echipă multidisciplinară formată din specialişti în dezvoltare software, logistică, finanţe, juridic, ERP şi altele, şi să livrăm cu succes un proiect de mare amploare.


Trei superputeri profesionale.


Din punctul meu de vedere, superputerea de a unii oamenii, capacitatea de execuţie şi curiozitatea sunt superputeri esentiale pentru succesul în carieră.


Ce experienţă ţi-a schimbat perspectiva profesională?


O experienţă definitorie pentru direcţia mea în carieră a fost în anul al doilea de facultate, când am creat o platformă online dedicată producătorilor români de produse BIO. După ce am înţeles nevoile lor directe, am dezvoltat un sistem simplu prin care îşi puteau lista produsele şi gestiona comenzile. În scurt timp, 15 businessuri s-au alăturat, reuşind să vândă zilnic, nu doar la târguri. Atunci am realizat cât de mult îmi doresc să creez soluţii cu impact real pentru oameni şi businessuri.

 

ECHILIBRU & INSPIRAŢIE


Job + viaţă personală = echilibru?


Încerc să menţin un echilibru între cele două şi să ofer cea mai bună versiune a mea pe ambele planuri prin stabilirea unor priorităţi clare şi prin delegare eficientă.


Ce faci când nu lucrezi?


Îmi place să gătesc, în special preparate din bucătăria italiană, să merg la înot şi să citesc. O carte care mi-a rămas în minte şi pe care o recomand tuturor este “Gânduri către sine însuşi”, de Marcus Aurelius.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.