100 Tineri manageri de top. Alexandru Dan Ghiocel, Selca

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 06 noiembrie 2025 26 afişări

100 Tineri manageri de top. Alexandru Dan Ghiocel, Selca

Director general adjunct, Selca

40 de ani


Absolvent de ASE, Alexandru Ghiocel şi imediat după obţinerea diplomei, început parcursul profesional în terenul antreprenoriatului, în Piteşti.

 

START CU IMPACT


Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.


Am învăţat o lecţie pe care o consider extrem de importantă: să nu faci afaceri într-un domeniu pe care nu îl cunoşti şi nu te atrage la nivel personal. Am trecut prin această experienţă şi mi-a fost greu să mă adaptez şi să fac performanţă.


Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?


Au fost puţine situaţiile în care eşecul a fost unul considerabil şi cu impact semnificativ. Am făcut greşeli, am învăţat din ele şi am acumulat experienţă.

 

TRASEU & AMBIŢIE


Ce responsabilităţi duci azi în spate – şi unde vrei să ajungi mâine?


Imediat după facultate, în 2008, am început să lucrez într-o afacere apropiată de familia mea, unde am căpătat experienţă. Cu timpul, am început să am mai multe atribuţii şi să gestionez părţi importante din afacere.

Din 2016 ocup o poziţie de management de top în cadrul companiei de contrucţii Selca, de asemenea o afacere de familie care, în ultimii ani, s-a dezvoltat constant. Împreună cu restul membrilor echipei de conducere, am reuşit să diversificăm afacerea, să intrăm pe noi pieţe, să creştem cifra de afaceri şi capitalurile proprii de la an la an. Dacă până în 2024 am activat în principal în domeniul construcţiilor, începând din 2025, Selca dezvoltă o afacere în domeniul energiei, construind o capacitate de stocare a energiei în baterii – BESS. În viitor dorim să intrăm pe pieţe noi şi să ne adaptăm constant la realităţile economice.


Care e visul tău pe termen lung?


Să cresc afacerea de familie pe care o conduc, într-un mod organic şi sustenabil.

 

MOMENTE CARE CONTEAZĂ


Trei superputeri profesionale.


Capacitatea de a planifica pe termen lung viitorul afacerii, gestionarea resurselor şi adaptarea direcţiilor de dezvoltare, formarea unei echipe profesioniste.


Cum arată stilul tău de leadership?


În general, am abordat un stil de leadership autoritar atunci când am văzut că echipa nu înţelege viziunea mea sau nu reuşeşte să se adapteze la cerinţele mele şi delegativ atunci când membrii echipei s-au aliniat cu direcţiile companiei.

 

ECHILIBRU & INSPIRAŢIE


Job + viaţă personală = echilibru?


Găsirea unui echilibru între cele două este o sarcină dificilă, la care încă lucrez intens.


Ce faci când nu lucrezi?


Îmi place foarte mult sportul. Încerc să merg cât mai des în natură. Natura are o energie care te ancorează în realitate.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.