Activitatea RADET, transferată către Termoenergetica şi majorare de capital de 645 milioane lei

Autor: Nicolae Oprea Postat la 14 noiembrie 2019 57 afişări

Primăria Capitalei a introdus pe ordinea suplimentară a şedinţei CGMB de joi mai multe proiecte care prevăd delegarea gestiunii serviciului de termoficare către Termoenergetica, precum şi majorarea capitalului social al acestei societăţi cu 645 de milioane de lei. Proiectele au fost aprobate.

Activitatea RADET, transferată către Termoenergetica şi majorare de capital de 645 milioane lei

Potrivit proiectelor, intrate în posesia MEDIAFAX, Primăria Capitalei va majora capitalul social al Companiei Termoenergetica cu peste 645 de milioane de lei. Proiectele au fost aprobate în şedinţa CGMB de joi.

„Se aprobă participarea Municipiului Bucureşti, prin CGMB, la majorarea capitalului social al societăţii Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti cu suma de 645.880.000 lei. Municipiului Bucureşti, prin CGMB, va deţine un număr de 64.599.354 acţiuni reprezentând 99,9990% din capitalul social al societăţii”, se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

Un alt proiect prevede aprobarea unui „studiu de oportunitate privind modalitatea de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică”.

De asemenea, un proiect votat în şedinţa CGMB de joi prevede încetarea contractului de mandat al lui Alexandru Burghiu, administrator special al RADET.

Transferul gestiunii serviciului public de termoficare către noua companie a fost anunţat încă de luni de către Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, imediat după pronunţarea instanţei cu privire la falimentul RADET.

Citiţi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RADET,
FIREA,
BUGET

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.