Topul celor mai scumpe electrocasnice vandute in 2009

Postat la 06 aprilie 2010 701 afişări

Piata de produse electronice si electrocasnice premium a avut de suferit mai putin din cauza crizei. Aceasta afirmatie este sustinuta atat de producatori, cat si de comercianti, cu argumentul ca intotdeauna va exista o categorie de clienti dispusi sa plateasca oricat, numai sa capete calitate.

Un sertar special pentru branzeturi, o zona Perfect Fresh pentru fructe si legume, distribuitor de apa si cuburi de gheata pe usa si un volum de 1.225 de litri - acestea sunt patru dintre dotarile enumerate in fisa celui mai scump produs electrocasnic vandut in 2009, o combina frigorifica marca Miele, formata din trei corpuri si care a costat 93.000 de lei, mai mult de 100 de ori fata de pretul unei combine frigorifice adresate consumatorului de rand.

"Perceptia legata de cat de scump este un produs tine mai mult de raportarea subiectiva a fiecarui client decat de un standard unanim acceptat de piata", sustine Catalin Neagu, trade marketing manager Sony Vaio Romania si Moldova, precizand ca exista mai multe paliere de pret. Putem vorbi de produse entry level, mainstream sau premium, adauga el, insa de cele mai multe ori, un pret mai mare inseamna caracteristici superioare, finisaje mai bune.

In prezent, piata produselor electronice si electrocasnice de lux este in Romania destul de restransa, cu vanzari de cateva milioane de euro anual, raportat la 1,42 miliarde, cat a fost piata totala, conform GfK. Proportia produselor premium vandute este insa mai mare aici fata de alte tari din Europa de Est, beneficiind in continuare de interesul consumatorilor cu venituri mari, atenti la specificatiile tehnice, dar mai ales la design si brand, sustine Neagu: "Produsele premium au fost mai putin afectate de criza fata de celelalte produse, fiindca se adreseaza unei categorii de clienti care nu face rabat la pret cand este vorba de calitate".

Comerciantii confirma spusele lui Catalin Neagu, sustinand faptul ca, in ciuda crizei, exista in continuare cerere pentru un cuptor sau un televizor de mii de euro, iar afacerile lor continua sa creasca. Situatia economica nu are de fapt legatura cu decizia individuala de achizitie, sugera pentru Ziarul Financiar Leo Popescu, director de vanzari al Miele Apliances Romania, fiindca mereu vor fi clienti care se ghideaza dupa dictonul "Sunt prea sarac ca sa-mi cumpar ceva ieftin". In 2009, Miele Romania a inregistrat vanzari de 1,9 milioane de euro.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/topul-celor-mai-scumpe-electrocasnice-vandute-in-2009-5795617
5795617
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.