A reuşit să păcălească bursa şi să câştige 50 de milioane de dolari, dar s-a lăsat apoi păcălit de alţii şi a pierdut tot

Postat la 15 octombrie 2017 64 afişări  

Pe 20 aprilie 2015, un bărbat de 36 de ani se culca liniştit în acelaşi pat în care dormea încă din timpul copilăriei. A doua zi, el era arestat şi pus sub acuzare pentru 22 de infracţiuni de fraudă şi manipulare a pieţei, riscând o pedeapsă maximă de 380 de ani. Potrivit guvernului american, traderul făcuse zeci de milioane de dolari prin practici ilegale.

A reuşit să păcălească bursa şi să câştige 50 de milioane de dolari, dar s-a lăsat apoi păcălit de alţii şi a pierdut tot
A reuşit să păcălească bursa şi să câştige 50 de milioane de...

Una dintre tranzacţiile sale ieşea în evidenţă: fusese operată în dimineaţa zilei de 26 mai 2010, atunci când indicele dow jones industrial average căzuse, timp de câteva minute, cu aproape 1.000 de puncte.

Cauţiunea a fost stabilită la 6,3 milioane de dolari; suma pare uriaşă, dar registrele companiei deţinute de Navinder Sarao arătau faptul că el câştigase în jur de 50 de milioane de dolari în cei cinci ani anteriori. Toată lumea se aştepta ca traderul să ajungă acasă în câteva ore, dar lucrurile au luat o altă întorsătură. Sarao nu a putut plăti cauţiunea, fiindcă majoritatea averii sale era formată din investiţii şi conturi offshore.

Avocaţii au găsit totuşi o soluţie: dacă procuratura accepta o reducere a cauţiunii până la 50.000 de lire sterline, ei se angajau să caute banii dispăruţi de-a lungul anilor.

Trecerea în revistă a investiţiilor realizate în perioada 2005-2015, zeci de interviuri şi mii de documente au scos la iveală un alt aspect: Navinder Sarao, traderul savant acuzat de sabotarea pieţelor financiare din dormitorul său, ar fi fost chiar el victima unor înşelătorii care l-au lăsat fără niciun ban.

Sarao nu a comentat niciodată aceste lucruri, dar avocaţii săi au descris situaţia în felul următor: „Pe scurt, el are abilităţi extraordinare în ceea ce priveşte recunoaşterea unor trenduri, şi cu siguranţă unele de matematică, dar are şi o serie de limite în ceea ce priveşte zona socială”.

UN TRADER STRĂLUCIT

Cariera lui Navinder Singh Sarao a început în anul 2002 la Futex, o companie din centrul Londrei care oferea un birou traderilor începători, cerând în schimb chiar şi 50% din profitul acestora. „A fost evident încă de la început că Nav avea să devină un trader legendar”, a declarat Paolo Rossi, preşedintele Futex, într-un interviu acordat celor de la Bloomberg la scurt timp după arestarea lui Sarao. „Avea potenţialul să devină unul dintre cei mai buni din lume.”

Însă banii serioşi au început să vină în 2008, atunci când Sarao a părăsit Futex. Între iunie 2008 şi iunie 2009, sumele deţinute de el au crescut de la 461.000 de lire sterline la 14,9 milioane de lire sterline. În acelaşi an, Sarao a angajat un programator pe care l-a însărcinat cu dezvoltarea unui software pe care autorităţile îl consideră „un mijloc de a înşela piaţa”.
Foştii săi colegi vorbesc despre hainele sale ieftine sau reticenţa în a cheltui bani pe maşini sau ceasuri. Dorinţa sa aproape obsesivă de a păstra banii şi de a-şi creşte averea este vizibilă şi în modul în care Sarao şi-a condus businessul; căutând o metodă a micşora valoarea taxelor pe care trebuia să le plătească, el a intrat în contact cu John Dupont, director la acea vreme în cadrul companiei Montpelier Tax Consultants.

Dupont, un bărbat în jur de treizeci şi ceva de ani, aborda potenţiali clienţi promiţându-le că îi poate scuti de plata unor taxe. Traderii independenţi erau printre cele mai bune ţinte, pentru că erau predispuşi unui nivel ridicat de risc. Iar Sarao, un visător cu un talent incredibil de a face bani, era victima ideală.
În 2009, urmând sfaturile celor de la Montpelier Tax Consultants, Sarao a intrat într-o schemă complicată, bazată de eliminarea dividendelor, care ar fi trebuit să rezulte într-o scădere considerabilă a taxelor ce trebuia plătite. Mulţumit de rezultatele iniţiale, traderul a decis să continue parteneriatul cu John Dupont.

Undeva în anul 2012, Dupont i l-a prezentat lui Sarao pe Jesus Alejandro Garcia Alvarez, un mexican în căutare de investitori pentru compania sa, IXE Group. Garcia s-a prezentat drept moştenitor al unei familii de miliardari cu afaceri în mai multe ţări. Stabilit în Zürich de câţiva ani, Garcia lucrase intens pentru a-şi construi o reputaţie.
Garcia prezenta IXE ca o companie destinată celor cu foarte mulţi bani, oferind o gamă largă de servicii - de la evaluarea bunurilor până la consultanţă în ceea ce priveşte alegerea unei şcoli private.

Mai multe ziare din Elveţia au scris despre Garcia, prezentându-l ca un tânăr ce făcea valuri în elita de business a oraşului Zürich; o publicaţie l-a inclus chiar pe lista anuală a celor mai înstăriţi afacerişti. Într-o anumită ocazie, mexicanul a fost invitat la Bloomberg TV pentru a discuta despre agrobusiness, managementul averii şi capital investiţional. Un alt interviu a avut loc în compania celor de la CNBC, unde Garcia a vorbit despre noua „goană după aur”, în acest caz fiind vorba despre litiu.

Paginatie:

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
inselaciune,
trader,
piata,
reusita,
acuzatii,
arestare,
barbat

Citeşte pe cocostiri.ro

Paletul, unitatea de măsură a capitalismului Paletul, unitatea de măsură a capitalismului

Indiferent de industrie, paleţii sunt indispensabili în transportul mărfurilor de la producţie la distribuţie, de pe un continent pe altul, de la producător la vânzător, de la o companie la alta.

vezi continuarea
ZF.ro
S-au AFLAT 10 dintre produsele care vor fi reduse MASIV la eMag de Black Friday. Vedeţi AICI preţurile de mâine S-au AFLAT 10 dintre produsele care vor fi reduse MASIV la eMag de Black Friday. Vedeţi AICI preţurile de mâine
ONE.ro
Locul miraculos din România! Funcţiile organismului se regenerează instant "Sunt radiaţii de origine necunoscută" Locul miraculos din România! Funcţiile organismului se regenerează instant "Sunt radiaţii de origine necunoscută"
Cum arată acum prima iubită a lui Smiley. S-au îndrăgostit când erau la liceu
Secretul buzelor impecabile ale starurilor de la Hollywood! E mai simplu decât credeai
Descopera.ro
DESCOPERIRE istorică. La patru zile după ce MURIM se întâmplă ceva de-a dreptul EXTRAORDINAR DESCOPERIRE istorică. La patru zile după ce MURIM se întâmplă ceva de-a dreptul EXTRAORDINAR
Podul despre care se spune că a fost construit de DIAVOL. Trecerea lui este INTERZISĂ
Tabloul care costă cât 45.000 de loganuri. Suma FABULOASĂ pe care a dat-o un cumpărător anonim pentru cel mai SCUMP tablou din istorie
Go4it.ro
Nokia 2, smartphone-ul ieftin cu baterie de 4.100 mAh, ajunge în România Nokia 2, smartphone-ul ieftin cu baterie de 4.100 mAh, ajunge în România
Carcasa de smartphone cu care îţi cureţi costumul de scame şi mătreaţă
Un fost luptător SEAL a oferit, în câteva cuvinte, soluţia INCREDIBILĂ pentru distrugerea dictaturii lui Kim Jong-un din Coreea de Nord, folosind această „armă”. Expert: S-ar putea să meargă!
Csid.ro
11 lucruri nostime şi mai puţin ştiute din istoria toaletelor şi nu numai 11 lucruri nostime şi mai puţin ştiute din istoria toaletelor şi nu numai
Alimentele care te pot ajuta să obţii o viaţă sexuală uimitoare
Frustrarea: Cum ajunge să ne otrăvească viaţa? Cât contează insatisfacţiile?

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.