Scopul web-ului este sa serveasca umanitatea, iar noi trebuie sa-l construim astfel incat cei ce ne vor urma sa poata face lucruri pe care noi nu putem sa ni le imaginam. Cel ce spune aceasta este Tim Berners-Lee, inventatorul web-ului.

Aniversarea de 20 de ani a web-ului s-a sarbatorit prima data in martie 2009. Atunci se implineau doua decenii de cand Tim Berners-Lee a propus conducerii CERN introducerea unui sistem de tip hipertext care sa permita cercetatorilor sa comunice si sa partajeze informatii intr-un mod eficient si totodata comod. Se poate presupune ca Tim avea deja in minte conceptele, asa ca are sens sa vorbim despre aniversarea ideii web-ului. Eu tind sa cred ca web-ul s-a nascut abia in 1993, cand CERN a cedat domeniului public intregul proiect, pentru ca mi-e greu sa-mi imaginez ce s-ar fi ales de aceasta idee minunata fara deschiderea catre inovatie pe care accesul neingradit la tehnologiile pe care se sustine o ofera tuturor. Cert este insa ca in decembrie 1990 a aparut primul site web si primul browser, astfel incat a putut fi vizualizata prima pagina HTML. Faptul ca toate acestea se gaseau doar pe computerul autorului are mai putina relevanta.

Dar argumentul forte pentru aniversarea din decembrie 2010 este faptul ca Sir Berners-Lee o sustine si o marcheaza printr-un amplu articol publicat in revista Scientific American sub titlul "Long Live the Web: A Call for Continued Open Standards and Neutrality". Se vede chiar din titlu ca inventatorul web-ului (si totodata directorul World Wide Web Consortium) nu se limiteaza la cateva fraze protocolare potrivite pentru un moment festiv, ci foloseste prilejul pentru a atrage atentia asupra catorva tendinte pe care le considera amenintari serioase la adresa viitorului web-ului.

In opinia lui Berners-Lee, atentatul la principiul universalitatii este principalul pericol ce planeaza asupra web-ului, pentru ca utilizarea unor standarde care nu sunt deschise conduce automat la crearea unor insule informationale care risca sa fragmenteze web-ul si sa limiteze libertatea celor ce-l utilizeaza. Exemplul elocvent este Apple, care nu foloseste identificatori standard (URL) pentru referinte la piese muzicale sau filme: in loc de "http:" adresele sunt prefixate cu "itunes:" iar accesul la astfel de adrese este posibil doar cu programul iTunes. Rezultatul este ca nu poti sa faci o referinta la un cantec dintr-o pagina web standard. E o lume inchisa, care converge catre un singur magazin virtual si nu spre o piata libera si competitionala. Tim atrage atentia asupra unui aspect mai putin evident: nu doar utilizatorii sunt inchisi in acest serviciu, ci si Apple. In vreme ce web-ul se dezvolta prin contributii din partea a mii de companii si laboratoare de cercetare, Apple isi limiteaza sansele de evolutie la propria echipa.

Tot inspre fragmentarea web-ului conduce si raspandirea "aplicatiilor" (in special pentru smartphones si tablete) care ofera acces specializat catre anumite resurse, cum ar fi anumite reviste sau ziare. Si in acest caz, avantajele (de pilda posibilitati mai comode de consultare, prezentare mai fancy etc.) vin la pachet cu dezavantajele care decurg dintr-o lume inchisa - de exemplu, nu poti sa trimiti prin e-mail sau Twitter o referinta la o anumita pagina. Tim este de parere ca este preferabil ca furnizorul de continut sa dezvolte o aplicatie web care sa fie accesibila din browsere diverse (inclusiv cele care echipeaza telefoanele inteligente), varianta cu avantajul de a beneficia de inerenta dezvoltare a unor noi tehnologii. De exemplu, HTML5 nu mai este doar un simplu limbaj de marcare, ci o veritabila platforma computationala care va face aplicatiile web mult mai utile si atractive, astfel incat vor putea concura cu aplicatiile specializate pentru anumite sisteme. Ideea centrala este ca standardele deschise sunt cele care sustin inovatia, iar cei ce prefera standarde proprietare vor fi pusi in situatia de a le sustine doar cu propriile forte.

Desigur, articolul mai puncteaza si alte aspecte importante, cum ar fi separarea nivelului internet de cel al web-ului (acesta din urma este o aplicatie care foloseste serviciile internetului pentru transmisia datelor, asa cum un televizor foloseste retea de electricitate pentru alimentare), chestiunea neutralitatii retelei (pe care, evident, Tim o sustine), precum si problemele legate de protectia datelor personale. In ansamblu, asa arata starea web-ului in 2010.

Sigur ca se poate obiecta: Tim este un "ortodox", in vreme ce afacerile nu sunt. Insa tot el incheie cu exemplul "datelor conectate" care au permis companiilor farmaceutice sa se apropie de un leac impotriva bolii Alzheimer. Poate ne va ajuta sa nu uitam principiile care fac web-ul sa se dezvolte zi de zi.