Desi ne place sa credem altceva, Romania nu exceleaza in nici un domeniu. Si in privinta deschiderii economiei, suntem o tara "de mijloc", nici excesiv de dependenta de comertul international, dar nici independenta de acesta.

Din aceasta perspectiva, cursul de schimb al monedei nationale nu poate fi legat direct de o alta moneda, dar este influentat semnificativ de importuri si exporturi, ca si de influxurile de capital strain de pe piata. In mod paradoxal, problema riscului valutar al economiei romanesti a iesit la suprafata cu putere intr-o perioada de expansiune economica. In primii ani ai deceniului trecut "dolarizarea" economiei era considerata un fenomen inerent al perioadei de tranzitie.

In acei ani marcati de hiperinflatie, depreciere abrupta a leului si contractie economica, implicatiile riscului valutar din economie au  fost neglijate de catre autoritatile monetare si acoperite de companii prin practicarea unor marje de profit mai mari. Acest lucru era posibil in conditiile unei piete imperfecte, in care decalajul dintre cerere si oferta era puternic resimtit in economie. In timp, deprecierea constanta a monedei nationale a creat exportatorilor romani avantaje de competitivitate, iar pe importatori i-a ajutat sa justifice marjele de profit importante utilizate.

Au existat insa si perdanti: consumatorii finali, cei care si-au vazut salariile scazand ca valoare in valuta, in timp ce au fost nevoiti sa plateasca pentru riscul valutar asumat de importatori. La nivelul corporatist, deprecierea continua si abrupta a cursului de schimb s-a materializat in decapitalizarea firmelor, un nivel ridicat al ratei dobanzii la lei, imposibilitatea de a contracta imprumuturi pe termen lung, deci implicit abandonarea investitiilor.

Companiile romanesti si-au pierdut astfel orice sansa de a fi competitive la nivel international prin calitatea produselor sau nivelul tehnologic al acestora; in schimb, forta de munca ieftina si calificata, energia relativ ieftina, politicile permisive in privinta arieratelor si protectiei mediului au facut din Romania "lumea a treia" a Europei, un furnizor de mana de lucru ieftina si locatie preferata pentru industriile poluante. In ultimii ani insa, cumularea mai multor factori a produs schimbarea tendintei leului fata de euro si dolar.

Cresterea economica, indiferent de natura sa si de problemele generate de ea, este unul dintre motoarele aprecierii leului. Liberalizarea contului de capital, in conditiile in care economia Romaniei nu este restructurata si nu poate absorbi capitalurile straine, reprezinta un alt factor important. Remiterile de valuta ale romanilor care lucreaza in strainatate sunt si ele o cauza importanta de apreciere a leului si, in mod ironic, chiar de crestere economica.

Peste toti acesti factori de natura interna s-au suprapus si factori externi: relativa slaba performanta a economiei UE si, in consecinta, dobanzile foarte reduse la euro. In acest fel, bancile si companiile din tarile UE au vazut Romania ca pe o zona ce poate oferi randamente mult mai bune decat "piata interna". Sistemul bancar a fost inundat de surse de finantare ieftine in valuta.

Aprecierea leului este astazi considerata o "ipoteza de baza" in economia Romaniei si putini isi mai aduc aminte de evolutiile din deceniul trecut. Integrarea in UE si adoptarea euro in urmatorii zece ani sunt privite ca elemente de stabilitate monetara. Riscul valutar este privit cu ingaduinta de catre managementul companiilor si este acceptat cu seninatate in sistemul bancar.

La nivelul persoanelor fizice, creditul ieftin in valuta, posibilitatea de a obtine sume mai mari de la banci in conditii date de venit si sentimentul ca "platesti mai putin de fiecare data" au determinat preferinta populatiei pentru moneda euro. In mod direct, companiile si oamenii de rand sunt afectati in mod direct de riscul valutar, iar BNR face tot ce ii sta in putinta pentru a limita acest risc.

La fel de important insa, este riscul indirect, cel absorbit aparent de catre bancile comerciale din Romania si chiar de institutiile financiare-mama din tarile europene. Este vorba despre acceptarea dezechilibrelor valutare din bilantul bancilor comerciale sau pur si simplu finantarea direct din strainatate a imprumuturilor in valuta oferite de bancile comerciale in Romania.

Sa presupunem ca economia Romaniei ar inceta sa mai creasca, iar ca efect al recunoasterii acestei situatii leul ar aluneca pe o noua panta descendenta fata de euro. Aceasta eventuala scadere ar veni oricum dupa ani buni in care economia a fost "impinsa" sa creasca prin politici de creditare tot mai permisive, deci efectul ar fi mai puternic decat in conditii normale.

Consecintele la nivelul sistemului bancar ar fi: inrautatirea ratingului companiilor din portofoliu la nivelul creditelor corporative, respectiv o explozie a creditelor neperformante pe segmentul de retail din motive obiective (scaderea salariilor in termeni reali, somaj etc.), in plus fata de nivelul deja alarmant de clienti rau platnici din motive comportamentale.

Pe langa sistemul bancar ar fi  afectate si industria leasingului, care finanteaza consumatorii finali utilizand, de asemenea, bani obtinuti de la banci, precum si industria asigurarilor. Institutiile financiare-mama vor acoperi pierderile in masura in care vor putea: adica daca o criza economica in Romania ar fi izolata. Altfel, capacitatea lor de absorbtie a pierderilor ar putea fi mai fragila decat ne asteptam.

In aceste conditii, deprecierea si mai puternica a climatului economic devine inevitabila, punand in pericol stabilitatea tarii din toate punctele de vedere. Este cu siguranta o viziune pesimista asupra oricarei economii. Cu toate acestea, optimismul exagerat din sistemul financiar romanesc si ignorarea riscului valutar indirect pot fi la fel de periculoase pe termen scurt ca si proasta gestiune a restructurarii economiei sau hiperinflatia din deceniul trecut.

Dragos Cabat este vicepresedintele Asociatiei Analistilor Financiari din Romania