Pe la jumătatea anului trecut mă întrebam cum se explică diferenţa enormă dintre zona telefoanelor şi cea a televizoarelor. În vreme ce telefoanele s-au redefinit complet în ultimii ani, iar industria este în plină efervescenţă, televizoarele n-au beneficiat de aceeaşi atenţie. S-au schimbat tehnologiile de afişare, e adevărat, dar nimic revoluţionar nu s-a întâmplat, nimic suficient de atractiv încât să "schimbe jocul". Şi asta în ciuda faptului că e vorba de o piaţă imensă şi, mai ales, a faptului că mulţi dintre marii fabricanţi de televizoare sunt tocmai marii producători de smartphones: Sony, LG, Samsung, Toshiba etc.

Lucrurile nu mai puteau rămâne aşa pentru simplul motiv că internetul şi noile gadgeturi (telefoanele inteligente, tabletele, e-book reader-ele) au început încet-încet să erodeze audienţa televiziunilor şi, implicit, să reducă cererea pe o piaţă care părea perenă: cea a receptoarelor TV. Conform unor studii de piaţă de la Accenture, numărul celor care urmăresc programe TV într-o săptămână obişnuită a scăzut de la 71 de procente în 2009 la doar 48% în 2011. Nu doar în Statele Unite, ci şi în ţări care reprezintă pieţe potenţiale imense precum China, Rusia sau Brazilia. Numărul celor care plănuiesc să cumpere un nou aparat TV în următoarele 12 luni a scăzut de la 35% în 2010 la 32% în 2011. Se poate presupune că e o conjunctură oarecum specială, pentru că mulţi şi-au schimbat aparatele cu tub pe ecrane plate în ultimii ani, iar rata de înnoire a aparaturii este mai mică în această zone. Era momentul ca ceva nou să învioreze vânzările: televizoarele inteligente.

Interesant este că revoluţia poate ar fi întârziat dacă zvonurile privind intenţia Apple de a aborda acest domeniu n-ar fi fost confirmate chiar de Steve Jobs, în biografia semnată de Walter Isaacson. Într-adevăr, Apple intenţiona un parteneriat cu un producător asiatic pentru lansarea unor aparate TV echipate cu sistemul de operare iOS şi conectate la iTunes Store, care ar fi urmat să ofere spre vânzare sau închiriere un stoc imens de filme şi programe de televiziune. După ce au fost luaţi prin surprindere de Apple pe zona telefoanelor şi pe zona tabletelor, concurenţii au hotărât că trebuie acum să acţioneze proactiv, aşa că ediţia de anul acesta a Consumer Electronics Show (CES) a fost dominată de televizoare, care au întrerupt seria ediţiilor dominate de telefoane şi tablete.

Desigur, pe zona hardware de vârf, afişarea 3D a devenit banală, iar interesul este stârnit doar de tentativele de aparate autostereoscopice (3D fără ochelari speciale), unde Toshiba pare cel mai avansat. Impresionant este şi ecranul OLED de 55 ţoli (140 cm) prezentat de LG. Însă mai importante îmi par aspectele privind funcţionalitatea, pentru că acestea vor fi în cele din urmă cele care vor convinge clienţii că au stringentă nevoie de un smart-TV.

Ca să fac lucrurile mai simple, "smart" se referă la două lucruri: software (cu acces internet încorporat, "built-in", dar asta se înţelege de la sine) şi interacţiune. Practic, televizorul din living room se va comporta cam ca o imensă tabletă (fără ecran tactil desigur) care va oferi internet, aplicaţii, jocuri şi, în plus, televiziune tradiţională. Totul HD şi 3D dacă e cazul, plus conectivitate WiFi cu celelalte aparate de prin casă.

Potul a fost luat aici de Google, care a aşteptat cu răbdare şi în final a reuşit să impună platforma Google TV, bazată (cum altfel?) pe Android. Un concurent puternic ar fi putut fi iOS, dar Apple nu-şi licenţiază sistemul nimănui, aşa că principalul concurentul a fost surprinzător: Ubuntu TV, un sistem Linux derivat din distribuţia cu acelaşi nume, care a impresionat prin eleganţă şi putere. Dar şansele de a se impune în faţa Google sunt destul de mici, pentru că interesele sunt imense: Google vrea să-şi extindă ultraprofitabilul sistem de publicitate şi pe televizoare, aşa că nu-şi permite să rateze. În plus, are avantajul nenumăratelor aplicaţii Android care se pot valorifica deja pe ecrane mari şi probabil va veni şi cu altele noi, anume croite. Colaborarea cu marii furnizori de streaming video şi audio (cum sunt Netflix, Hulu, Pandora şi desigur YouTube) este esenţială în acest nou business, la fel ca şi contractele cu industria de divertisment. În fine, a venit şi momentul de glorie a platformei de jocuri cloud-based OnLive, care are acum mediul ideal.

În privinţa interacţiunii s-a încercat cam totul, de la voce şi gesturi până la telecomenzi sofisticate, însă mai e de lucru până când vom folosi televizorul ca să postăm pe Facebook. Aici Siri-cel-deştept ar putea fi de ajutor, dar Apple n-a intrat încă în teren.