Sa le fie rusine. Sistemul de asistenta medicala este in criza. Soarta clasei mijlocii a Americii atarna de un fir de par. Si pe ecranele televizoarelor noastre a aparut un presedinte care intelege foarte bine toate acestea si implicatiile lor. Obama a fost bun in special cand a vorbit despre controlarea costurilor serviciilor medicale. Si aici avem o lectie fundamentala, adica daca e vorba sa reformam sistemul medical, compasiunea si eficienta de cost merg mana in mana.

Ca sa vedeti despre ce vorbesc, comparati ce a spus si ce a facut Obama in privinta sistemului medical cu declaratiile si actiunile predecesorului sau. Presedintele George W. Bush, poate va mai aduceti aminte, era profund neinteresat de soarta celor neasigurati. “Vreau sa zic - oamenii au acces la sistemul medical din America”, remarca el odata; “la urma urmei, trebuie doar sa mergi la o camera de urgente”. In acelasi timp, Bush pretindea ca este impotriva cheltuielilor guvernamentale excesive. Dar ce a facut ca sa limiteze costurile planului de asigurare Medicare, cel mai mare debuseu al cheltuielilor de la bugetul federal? Nimic.

De fapt, legea din 2003 de modernizare a Medicare a umflat costurile, atat prin impiedicarea negocierilor pe pretul medicamentelor, cat si prin suspendarea subventiilor pentru companiile de asigurari. Acum, Obama incearca sa ofere fiecarui american acces la asigurarea medicala, in acelasi timp facand si mai mult decat orice alt presedinte ca sa controleze costurile. Nu stiu cata lume intelege semnificatia propunerii lui Obama de a da MedPAC, corpul de experti consilieri ai Medicare, puteri adevarate. Dar acesta este un pas major pentru reducerea cheltuielilor fara rost - adica a proliferarii procedurilor fara beneficii medicale - care umfla costurile serviciilor medicale americane. Si atat administratia Obama, cat si democratii din Congres au accentuat importanta “cercetarii eficientei comparative” - adica a vedea care proceduri medicale anume chiar dau rezultate.

Asa incat angajamentul administratiei Obama cu privire la sectorul medical continua, cu o vointa fara precedent de a aborda serios cheltuirea cu cap a fiecarui dolar intrat in sistemul sanitar. Si asta face parte dintr-un model mai cuprinzator de gandire. Multi experti in servicii medicale cred ca unul dintre principalele motive pentru care noi cheltuim pe sanatate mai mult decat oricare alta tara avansata, fara insa a obtine si rezultate mai bune, este sistemul de taxare a serviciilor, unde spitalele si doctorii sunt platiti pentru tratamentele si procedurile oferite, nu pentru rezultate. Si dupa cum a spus si presedintele, aceasta creeaza stimulente pentru furnizorii de servicii medicale sa faca mai multe teste, mai multe operatii si asa mai departe, indiferent daca acestea ajuta sau nu pacientii. Dar unde in America se ia in serios trecerea de la plata per serviciu la o abordare mai integrata a asistentei medicale?

Raspunsul este: Massachusetts, stat care a introdus in urma cu trei ani un plan de asistenta medicala echivalent in unele privinte cu o repetitie pentru reforma nationala a sistemului si care acum cauta modalitati de a controla costurile. De ce actiunea de substanta pivind costurile medicale merge mana in mana cu compasiunea? Un raspuns este ca a avea compasiune inseamna nu sa inchizi ochii la consecintele directe ale cresterii costurilor asupra oamenilor. Cand primele de asigurare medicala s-au dublat in timpul administratiei Bush, sistemul nostru sanitar “a controlat costurile” abandonand din brate multi angajati. Dar din punctul de vedere al administratiei Bush, nu era o problema.

Daca insa credeti in asigurarea universala, pe de alta parte, este o problema si e nevoie de o solutie pentru ea. Dincolo de asta, as sugera ca aceia care vor sa reformeze nu au autoritatea morala de a se infrunta cu ineficienta sistemului daca nu sunt pregatiti sa-i eradicheze si cruzimea. Daca Bush ar fi incercat sa limiteze cheltuielile pentru planul de asigurare Medicare, ar fi fost acuzat, pe buna dreptate, ca reduce beneficiile tocmai ca sa le poata oferi celor bogati si mai multe reduceri de impozite. Obama, spre deosebire de Bush, poate lega reforma Medicare de scopul protejarii celor mai putin norocosi si de consolidarea clasei mijlocii.

Ca o problema practica, politica, controlul costurilor medicale si extinderea accesului la asigurare medicala nu sunt alternative opozabile; trebuie sa le faci fie pe ambele, fie sa nu faci niciuna. La un moment dat, Obama a vorbit despre o pilula rosie si una albastra. Suspectez, desi nu sunt sigur, ca s-a referit la o scena din filmul “Matrix” unde una dintre pastile aduce ignoranta si cealalta intelegere. Ei bine, in cazul asigurarilor medicale, o pilula inseamna continuarea actualei stari de fapt, in care primele de asigurare vor continua sa creasca, numarul americanilor fara asigurare va ajunge pana la cer, iar costurile serviciilor medicale vor face bucati bugetul federal. Cealalta pilula inseamna reformarea sistemului, garantarea asistentei medicale pentru toti americanii, concomitent cu eficientizarea ei. Ce pilula alegeti?