In vreme de criza o veste buna este atunci cand nu ai noutati. Prabusirea financiara a Islandei a facut multe prime pagini; remarcabila stabilitate a bancilor canadiene nu prea

Si totusi, pe masura ce atentia lumii se muta de la salvarea financiara la reforma financiara, tacutele povesti de succes merita cel putin la fel de multa atentie ca si spectaculoasele prabusiri. Trebuie sa invatam de la aceste tari, care este evident ca au mers pe calea cea buna. Iar in fruntea acelei liste este vecina noastra de la nord. Acum, Canada este un model de urmat foarte important.
Da, stiu, Canada se presupune ca e plictisitoare. Bilunarul New Republic a catalogat in urma cu doua decenii "Worthwhile Canadian Initiative" (("O initiativa valoroasa a Canadei", titlul unui comentariu din The New York Times din anii '80) drept cel mai plictisitor titlu din lume. Dar eu am considerat intotdeauna Canada fascinanta tocmai pentru ca e similara cu Statele Unite in multe feluri, dar nu in toate. Ideea este ca atunci cand experienta canadiana si cea americana se despart, e foarte probabil ca diferentele politice, mai degraba decat cele culturale sau de structura economica, sunt responsabile pentru acea diferenta.

Si oricum, cand vine vorba de sectorul bancar, plictiseala e buna. In primul rand, putina istorie. De-a lungul ultimului deceniu, SUA si Canada s-au bucurat de aceleasi avantaje globale. Ambele s-au confruntat cu aceeasi avalansa de marfuri ieftine si bani ieftini din Asia. Economistii din ambele state anuntau entuziasti ca era recesiunii severe luase sfarsit. Dar cand lucrurile s-au stricat, consecintele au fost foarte diferite aici si dincolo. In SUA, executarile de ipoteci s-au inmultit, unele mari institutii financiare s-au prabusit, iar altele au supravietuit doar datorita injectiilor masive de capital din partea guvernului. In Canada nu s-a intamplat nimic din toate astea. Ce-au facut canadienii diferit?

Nu a fost vorba de politica dobanzii de referinta. Multi comentatori au invinuit Rezerva Federala pentru criza financiara, sustinand ca aceasta a creat bula dezastruoasa, tinand foarte jos, pentru prea mult timp, nivelul dobanzii de referinta. Dar dobanda de referinta din Canada era similara cu cea din SUA, deci se pare ca doar dobanda joasa nu e suficienta ca sa produca o criza.
Experienta Canadei pare de asemenea sa contrazica opinia, puternic promovata de Paul Volcker - formidabilul fost presedinte al Rezervei Federale - ca radacinile crizei noastre rezida in dimensiunile institutiilor noastre financiare, in existenta bancilor "prea mari ca sa cada". Dar in Canada toate bancile sunt prea mari ca sa cada: cinci grupuri bancare domina scena financiara.
Pe de alta parte, experienta Canadei pare sa sprijine opiniile celor ca Elizabeth Warren, sefa comisiei Congresului care se ocupa cu supravegherea redresarii bancilor: ea a atribuit mare parte a vinei pentru criza faptului ca nu s-a reusit protejarea consumatorilor de creditele inselatoare. Canada are o Agentie a Consumatorului Financiar independenta, care a restrans drastic creditele de tip "subprime".

Cel mai important, experienta Canadei pare sa le dea dreptate celor ce spun ca un sistem bancar poate fi mentinut sanatos daca il pastrezi plictisitor, adica daca limitezi pragurile de risc pe care si le pot asuma bancile. Statele Unite aveau un sistem bancar plicticos, dar lipsa reglementarilor din vremea lui Reagan a facut lucrurile periculos de interesante. Canada, in schimb, a mentinut o moleseala placuta.

Mai concret, Canada a fost mult mai stricta in limitarea tranzactiilor cu bani imprumutati pe credit pe care le puteau face bancile. A limitat de asemenea si procesul de securitizare, in care bancile impachetau si revindeau creditele din portofolii, un proces ce se presupunea ca ar fi ajutat bancile sa isi reduca riscurile, prin fragmentarea creditului, dar care in practica s-a dovedit o modalitate pentru banci de a face pariuri tot mai mari pe banii altora.Nu e niciun dubiu ca in ultimii ani aceste restrictii au insemnat mai putine oportunitati pentru bancheri de a veni cu idei destepte decat in situatia in care Canada ar fi urmat zelul de dereglementare al Americii. Dar, asa cum s-a dovedit, a fost spre binele lor.

Deci care sunt sansele ca SUA sa invete din succesul Canadei?
De fapt, legea reformei financiare pe care Camera Reprezentantilor a adoptat-o in decembrie va canadianiza sistemul american. Va crea o Agentie de Protectie a Consumatorului Financiar, va limita tranzactiile bancilor cu bani imprumutati si va limita securitizarea, cerand creditorilor sa-si pastreze o parte a riscurilor aferente imprumuturilor acordate.
Dar perspectivele pentru ca o lege similara sa capete cele 60 de voturi de care are nevoie in Senat sunt nesigure. Republicanii sunt foarte porniti impotriva oricarei reforme financiare serioase - nici macar un singur republican nu a votat pentru lege in Camera Reprezentantilor - si chiar si unii democrati sunt ambivalenti.
Asa ca e mare probabilitatea sa nu facem nimic sau nu cine stie ce ca sa prevenim viitoarele crize bancare. Dar nu va fi din cauza ca nu stim ce avem de facut: avem un exemplu clar despre cum sa mentinem sigur sistemul bancar - chiar sub nasul nostru.