Procesul descris de conu Leonida, in jurul anului de gratie 1880, e un indreptar cat se poate de util de cunoastere a semenilor nostri din jurul anului de gratie 2011. Atat de util, incat are un echivalent aproape perfect in descrierea plastica facuta de guvernatorul Mugur Isarescu spaimei obsesive fata de evolutia cursului de schimb, care functioneaza dupa principiul "Cand se depreciaza leul intram in panica si ne tremura capul, ne luam de par in fata televizorului, iar cand se apreciaza nu ne revenim si atunci ni se pare ca e ceva rau".

Inainte de a fi caraghioasa, asa cum corect o descriu conu Leonida si Mugur Isarescu, fandacsia e un fenomen parsiv, pentru ca se poate reproduce la infinit, combatandu-si orice posibil adversar cu argumente care creeaza iluzia logicii. De pilda, daca afara se aud pocnete si haulituri, iar noi citim Aurora Democratica unde scrie despre revolutie, inseamna ca urmeaza revolutia si furia poporului, nu ca au iesit niste cheflii sa se distreze (cazul lui conu Leonida). Daca inflatia masurata de Statistica e brusc mai mica in iunie in Romania, iar noi stim ca Guvernul si BNR si-au dorit ca maximul de inflatie al anului, din mai, sa nu fie depasit, inseamna ca Guvernul si BNR au cosmetizat statisticile. Ce conteaza ca inflatia s-a redus la fel de brusc si in tarile vecine?

Daca noi stim de la televizor ca vine "omul negru" (de preferinta rus sau evreu) care fura copii si-i casapeste pentru organe, iar politia vine si dezminte, inseamna ca politia minte, fiindca toate institutiile statului mint. Ce conteaza ca mitul strainului si al veneticului care ucide ritual copii si le mananca inima i-a infricosat pe europeni inca din Evul Mediu? Daca are loc o eclipsa si ulterior apare o stire despre un cutremur undeva in lume, iar noi stim din Biblie ca asa arata Apocalipsa, inseamna ca se apropie sfarsitul lumii. Ce conteaza ca eclipse insotite de cutremure s-au intamplat la tot pasul in istoria cunoscuta a planetei?

Fandacsia si Apocalipsa, ambele cuvinte de origine greceasca, rezuma bine atmosfera momentului, in care totul conspira spre a ne ucide, de la agentii de rating, banci si grupul Bilderberg pana la E-urile din alimente, vaccinuri, carduri cu cip si atacuri cu HAARP. Stirile care au in titlu cuvantul "apocalipsa" (daca se poate si cu semnul exclamarii in coada) fac trafic mare pe toate site-urile, fie ca e vorba de o furtuna cu grindina, de o corectie a bursei din New York, de un razboi zis iminent care va rezolva criza sau de o depreciere a leului care dureaza doua zile.

Cel mai in voga economist al momentului e poreclit "Dr. Doom", iar tema anului 2012 a inlocuit in filme si in discutiile de pe net gluma milenarista a lui Y2K (daca o mai tine minte cineva). Iar toate acestea sunt foarte bune, asa cum e indeobste fandacsia atunci cand se manifesta: alunga banalitatea unei vieti lipsite de evenimente, inlatura frica reala de necunoscut si de ziua de maine (orice fictiune coerenta, fie ea joc video sau Zeitgeist, e mai buna decat o realitate incoerenta) si eventual trezeste speranta unei schimbari radicale, care sa termine odata cu nedreptatea din lume, cu fiat money, cu clasa politica ticalosita, cu zona euro sau, dupa caz, cu milioanele de trantori ce traiesc din ajutoare sociale.

Iar binefacerile fandacsiei nu se opresc aici. Emotie pura fiind, hranita din ea insasi (cum spune guvernatorul Isarescu: "ne speriem singuri si introducem in comportamentul pietelor si sperietura noastra"), ea da intensitate vietii si il izoleaza pe individ inclusiv de consecintele faptelor lui sau de raspunderea de a le motiva. Cei picati la bac s-au emotionat si nu s-au mai putut concentra la subiecte; pietele financiare se panicheaza la cel mai marunt zvon despre Italia, Grecia sau, de ce nu, Franta; cand omul e furios si nu are ce pune pe masa copiilor, normal ca iese in strada si da cuiva in cap sau da cu un cocteil Molotov prin Syntagma, fiindca asa nu se mai poate; cand banii nu-ti mai ajung sa traiesti, faci orice ca sa prinzi o promotie la ulei, chiar daca te intorci acasa cu nasturii smulsi; cand te calca pe nervi semenii lenesi care asteapta pomana statului, e firesc sa-ti doresti sa-i dobori pe toti cu mitraliera, sa vina un faliment national, sa se termine odata cu Romania.

O seama de oameni au produs inclusiv o justificare nationala situatiunii, acuzandu-l pe Caragiale ca, indesand exemplarele umane ale epocii sale in chihlimbarul lui literar, ar fi impiedicat cumva evolutia natiei, facandu-ne sa ne intoarcem si sa ne recunoastem mereu asemanarile cu eroii lui, generatie dupa generatie, de parca am fi blestemati. In realitate, acuzatia da seama de aceeasi fandacsie, deloc specific romaneasca: numele ei englezesc, intalnibil in multe texte cu aer mai cosmopolit de la noi, este "self-fulfilling prophecy".