După depăşirea perioadei de efervescenţă post-demisie guvernamentală şi după începerea rumegării în capete de politicieni a distribuţiei politice a posturilor, a implicărilor şi a implicaţiilor şi după depăşirea perioadei "breaking news", orice om cu minţile cât de cât limpezi ar trebui să se întrebe, totuşi, ce s-a petrecut în spatele uşilor închise şi dacă nu cumva plecarea lui Emil Boc de la Palatul Victoria ascunde ceva mai mult, şi mai rău, decât motivul invocat oficial - criza politică pe care o traversează România şi nevoia de stabilitate.

Cel mai rapid răspuns la îndemână este că Emil Boc şi-a păstrat, până la capăt, rolul de servitor perfect, dispus să încaseze loviturile destinate stăpânului, şi asta a făcuit şi acum. Este uşor să invoci manifestaţiile, dar acestea n-au început de ieri în România, nemulţumirea oamenilor este aceeaşi de la începuturile crizei şi chiar hăt, iar realizările sunt mai mult din vorbe şi mai puţin cu efecte concrete. Iar omului de rând cred că îi pasă acum mai mult, şi pe bună dreptate, de căldură, gaze şi aprovizionare şi mai puţin de politică, politicieni şi guverne. Drept urmare, dacă a fost un act politic, atunci timpii sunt total anapoda şi denotă fie stângăcie, fie pierderi de bun simţ sau, mai rău, de cap.

Dacă e să-l credem pe Emil Boc, ţara e lăsată curată, măturată, cu geamurile spălate şi mai miroase şi a gutui coapte; dacă e să-l credem pe Jeffery Franks, situaţia este acceptabilă, pentru că ne dau tranşa, dar sunt câteva probleme care l-ar cam înţepa în talpă - reforma sistemului sanitar, contractele din energie şi gaze, lipsa "bunelor practici fiscale" în aplicarea Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Toate sunt chestiuni care au fost repetate şi răsrepetate şi promise şi răspromise, dar nimeni n-a mişcat un deget ani de zile. Şi risipa din sistemul sanitar a continuat, contractele din energie şi gaze au fost aplicate, iar lipsa de bune practici este de fapt cronică şi binecunoscută tuturor celor angajaţi nu numai în Planul de Dezvoltare a Intrastructurii ci cam în orice activitate lucrativă din România.

Cred că din cauza asta premierul Franks s-a supărat un pic pe premierul Boc. Dacă nu mă înşel, valoarea tranşei pe care FMI ne-o pune la dispoziţie este de 500 de milioane de euro. Valoarea ne poate oferi o idee despre cât este nevoie pentru a motiva o demisie de premier.