- PRIMA PAGINA
- ACTUALITATE
- ANALIZE
- LIDERI
- BUSINESS HI-TECH
- MEDIA & MARKETING
- ARTA SI SOCIETATE
- SPECIAL
- OPINII
- ENGLISH
- Curs valutar BNR - 03.09.2010
- EUR - 4.2616 RON
- USD - 3.3203 RON
Articolele la control Data publicarii:01 septembrie 2009 | Autor: Mircea Sarbu
In curand, Wikipedia va introduce mecanisme noi de validare a continutului, in special cu privire la personalitati in viata. Desi controlul este destul de liber, nu putini resimt aceasta masura ca o ingradire a caracterului liber al uriasei resurse informationale.
Wikipedia a starnit atatea controverse, incat poate ca are sens sa revenim putin la fundamente si sa incercam sa clarificam cateva lucruri simple. In primul rand, cu cine avem de-a face: Wikipedia este un proiect colaborativ care are scopul de a crea prin contributii voluntare o resursa informationala la dispozitia tuturor. Oricine poate aduce contributii iar continutul rezultat este „liber”, in sensul ca oricine il poate folosi in conditiile unei licente Creative Commons BY-SA.
Aceasta este un dintre cele mai liberale variante de licentiere, deoarece pretinde doar specificarea sursei (BY – atribuire) si distribuirea operelor derivate sub aceeasi licenta (SA – share alike). Chiar si utilizarea in scopuri comerciale este permisa, iar preluarea continutului de catre diferite situri web este o practica comuna. Intregul proiect este sustinut de un software open source numit MediaWiki, bazat pe modelul software numit wiki – o specie de programe care permit crearea rapida de pagini web printr-un limbaj simplu de editare, cel mai adesea prin colaborarea mai multor autori. Finantarea proiectului este asigurata prin donatii colectate de Wikimedia Foundation (care dezvolta o serie intreaga de proiecte inrudite, printre care si Wiktionary).
Continutul propriu-zis insumeaza peste 13 milioane de articole in 260 de limbi, dintre care engleza aduna circa 3 milioane, iar romana in jur de 130.000. In spatele articolelor exista intreaga istorie a versiunilor, precum si liste de discutii in care autorii au posibilitatea sa se consulte si sa gaseasca solutii de compromis in chestiuni controversate. Nu exista editori, dar colaboratorii cu experienta au adesea o anumita autoritate, acceptata de comunitate. Este Wikipedia o enciclopedie? In opinia mea, singura asemanare intre Wikipedia si o enciclopedie este organizarea pe articole. Tot restul este diferit, incepand cu metodologia de redactare si terminand cu absenta „editiilor”.

Este Wikipedia o resursa credibila? Aceasta este fara indoiala problema cea mai controversata si cea mai mare parte a comunitatii academice este de parere ca nu. Fiind o resursa creata de amatori, exista desigur multe articole tratate superficial, informatii eronate si chiar articole care dezinformeaza deliberat. Mai mult chiar, caracterul deschis lasa loc, inevitabil, actelor de vandalism, unele cu vadita tenta politica sau rasiala. Cu toate acestea, imensa majoritate a articolelor cuprind informatii pertinente si suficiente trimiteri la surse pentru ca cititorul sa poata sa-si faca o idee despre subiect si, daca are dubii, sa poata consulta resurse aditionale. Pe de alta parte, toata informatia din spatele paginii este disponibila, iar cititorul interesat poate afla din discutiile purtate de autori care sunt eventualele aspecte controversate sau discutabile. Anumite articole sunt explicit marcate ca fiind controversate.
Parerea mea este ca in general se poate da crezare informatiei, dar cu precautie. Chiar daca toata lumea pare sa fie de acord ca Wikipedia nu este o resursa „cu autoritate”, atractia pe care o exercita este irezistibila. E vorba mai inainte de toate de cantitate, diversitate si actualitate. Va intereseaza pastele? Wikipedia va prezinta o lista de 162 de feluri, impartite pe categorii, fiecare cu descriere, majoritatea cu poze si o buna parte beneficiind de articole dedicate, unde gasiti si ingredientele cele mai potrivite. Va intereseaza discografia formatiei The Pogues? Nu doar ca o gasiti, dar fiecare album are articol propriu. Evenimentele prezentului sunt reflectate in cateva zile in articolele relevante. De foarte multe ori Wikipedia este mai eficienta decat Google la cautarea unei informatii.
De exemplu, cea mai bogata sursa de informatie despre criticile aduse Wikipediei este chiar Wikipedia (care mai are si un voluminos articol despre credibilitatea Wikipediei, in care toate punctele de vedere sunt trecute in revista). Insa principala acuza adusa Wikipediei este ca submineaza – chiar si involuntar – centrele de autoritate. Cartea lui Andrew Keen „The Cult of the Amateur” este un adevarat rechizitoriu si multe dintre opiniile sale sunt justificate. Dar lucrurile par sa evolueze in mod firesc in aceasta directie. Accesul larg al publicului la mijloace de exprimare este un fenomen cultural comparabil poate doar cu accesul publicului la litera tiparita. Daca tiparnita lui Gutenberg a marcat profund intreaga istorie a Europei, este rezonabil sa ne asteptam la efecte de aceeasi amploare, iar Wikipedia poate ca este unul dintre primele.
Tag-uri: weboscop, wikipedia, control, articole, controverse
- Aboneaza-te la BM:
- NEWSLETTER
- RSS
Nota medie: 3,00 din 2 voturi
-
Blue Air da afara piloti si insotitori de bord, in urma reducerii capacitatii de zbor cu 33%
Compania aeriana Blue Air, controlata de omul de afaceri Nelu Iordache, va da afara o parte din pilotii si insotitorii de bord, in urma returnarii a patru aeronave catre companiile de leasing, potrivit lui Sherif Ussama, directorul general al companiei.
mai multe detalii -
Europa se pregateste de o toamna furtunoasa
Avertismente de Casandra sau previziuni realiste? Europa va avea de infruntat o toamna foarte dificila din punct de vedere social si politic, avand in vedere masurile de austeritate fiscala din Vest si relatia est-europenilor cu FMI, apreciaza analistii straini, in contextul in care deja pentru...
mai multe detalii -
Oltean: Nu ne putem permite sa sanctionam jurnalistii pentru ca nu manifesta simpatie fata de partid
Vicepresedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca actualii guvernanti nu isi pot permite sa sanctioneze un segment atat de important cum este cel al jurnalistilor doar pentru ca acestia nu manifesta simpatie fata de partidul de guvernamant.
mai multe detalii -
Nici vara nu mai ajuta! Romanii au uitat de bere, sucuri si inghetata
Inghetata, berea, sucurile racoritoare si lotiunile de plaja au asteptat canicula, in speranta unei evolutii la fel de bune ca si in alti ani, cand apareau pe rafturi doar ca sa se topeasca apoi la fel de repede. Vara aceasta insa n-a mai fost asa.
mai multe detalii -
UE si FMI sugereaza ca vanzarea ATEBank si a Hellenic Postbank catre Piraeus nu e cea mai buna idee
Expertii UE si ai FMI au recomandat guvernului grec sa-si vanda pachetele de actiuni detinute la ATEBank si Hellenic Postbank prin oferta publica, in loc sa mearga mai departe cu planul de fuziune dirijata intre Piraeus Bank si cele doua banci.
mai multe detalii







Nu stiam ca Andrew Keen a contribuit cu ceva la Wikipedia... dar poate sunt insuficient informat. Un link, o referinta? In privinta balantei: nu mi-am propus sa cantaresc nimic. Eu cred ca Britannica va coexista cu Wikipedia, asa cum New York Times va coexista cu citizen media si Andrew Keen cu Lawrence Lessig. Si este foarte bine asa.
Un articol destul de echilibrat, cu toate ca balanta dvs. inclina mai mult inspre partea pro-Wikipedista. Felicitari pentru ca ati mentionat minunata carte a lui Andrew Keen, unul dintre oamenii care au pus bazele acestei enciclopedii a amatorilor, in concluzie cunoaste problema dinauntrul sau. Keen sprijina informatia verificata, relatarea obiectiva si este de partea profesionistilor, de orice fel ar fi ei. Spuneti ca "...nu exista editori, dar colaboratorii cu experienta au adesea o anumita autoritate, acceptata de comunitate." Ce anume le atribuie aceasta autoritate si de unde stiti ca este acceptata de comunitate?
La polul opus se afla Jeff Jarvis, un idealist care crede ca este minunat faptul ca ziarele mor si ca jurnalistii profesionisti isi vor pierde slujbele, locul lor fiind luat de retelele de "citizen journalists", care, evident, nu sunt platiti.
Cultul amatorului si-a facut deja loc in viata noastra, iar rezultatele sunt negative si se vor vedea pe termen lung.