Povestea elveţianului Jaques Reber, fostul manager al Nestlé România

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 03 ianuarie 2013 299 afişări

Managerul elveţian a fost numit la conducerea Nestlé România în 2009, după ce a acumulat experienţă în pieţe precum Portugalia, Franţa, Japonia şi Elveţia.

Jaques Reber lucrează de peste 20 de ani în cadrul companiei elveţiene şi şi-a început cariera în departamentul financiar al acesteia. Fost director al diviziei de apă îmbuteliată a grupului, el a fost implicat şi în proiectul de achiziţie a apelor minerale Perrier în 1992. Portofoliul local al companiei cuprinde mărci precum Joe, Kit Kat, Néscafe şi Maggi. Mărturisea anterior că în România nu-i place faptul că lipseşte infrastructura, acesta fiind un punct slab al ţării în general în ochii investitorilor, deoarece infrastructura slab dezvoltată generează costuri mari de transport ale mărfurilor între graniţe. Un alt dezavantaj, constata Reber, este faptul că oamenii au obişnuinţa de a transforma toate preţurile în euro, punctând că atât timp cât vânzările companiei pe care o conduce sunt în lei, el va lua mereu în considerare aceste cifre. Nestlé exportă acum cam o treime din producţia fabricii pe care o operează la Timişoara, în condiţiile în care în 2008 procentul era de trei ori mai mic. În fabrica de la Timişoara, Nestlé produce brandul Joe, napolitanele Nesquick, sunt ambalate cafeaua solubilă şi specialităţile Nescafé.


Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

Urmărește Business Magazin

/lideri/povestea-elvetianului-jaques-reber-fostul-manager-al-nestl-romania-10425028
10425028
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.