Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni - GALERIE FOTO

Postat la 10 februarie 2016 17746 afişări

Pe micuţa insulă franţuează, La Reunion, din oceanul Indian, între Madagascar şi Mauritius, se află o altă insulă, una şi mai izolată, scrie BBC.

Cirque de Mafate, o vale de 100 de metri pătraţi, a fost izolată de restul insulei în urmă cu milioane de ani când un vulcan s-a prăbuşit. Acum accesul este posibil doar pe jos sau cu elicopterul.

Primii locuitori ai insulei au fost africanii care au scăpat din scalvie, apoi au venit fermierii francezi în căutarea unui pământ bogat. În prezent trăiesc 800 de oameni în Mafate şi aproape toţi rezidenţii locului sunt descendenţi direcţi ai coloniştilor originali. Nu există apă curentă sau electricitate, iar dacă este nevoie de doctor sau poliţist, acesta sunt aduşi cu elicopterul.

În 2010, Matafe a fost inclusă în „patrimoniul mondial” de către Unesco. Mişcare care a adus un flux important de turişti. Cei care vin în vizită pot admira piesajele superbe sau observa păsări şi plante care nu există niciunde altundeva în lume.

Foto: Christopher F Schuetze/Christian Goupi/Alamy/Jean-François Ducasse/Alamy/habiter-la-reunion.re

Urmărește Business Magazin

/galerii-foto/cea-mai-izolata-localitate-din-lume-acolo-traiesc-800-de-oameni-galerie-foto-15061028
15061028
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.