COVER STORY
NWL
RSS

Saorma, o afacere de 200 mil. euro Data publicarii:12 aprilie 2010   |  Autor: Ionut Bonoiu

 

E ieftina, pare sanatoasa si foarte comod de mancat, in pauza de masa sau chiar pe drum. In plina criza, afacerile cu saorma infloresc.

Vineri, aproape de ora 12 noaptea, in zona Gara de Nord. Cinci pusti discuta zgomotos la o bere. Sau mai exact, la patru beri si o cola. "E cea mai buna. De asta am venit de la Ploiesti", spune soferul grupului, cel care bea cola si infuleca de zor din saorma.

Locul unde se petrec toate acestea se numeste "La Haleala" si are una dintre cele mai cautate saorma din Capitala, potrivit celor aproape 600 de pagini de comentarii ale topicului de discutii "Saorma si Pizza / Peregrinari prin Bucuresti", deschis in urma cu aproape opt ani pe forumul computergames.ro. Astfel de discutii sunt insa frecvente pe toate forumurile romanesti, incepand cu cele generaliste si pana la cele dedicate tehnologiei, (xtrempc.ro sau softpedia.com), masinilor (daciaclub.ro) sau chiar nutritiei (GetFit.ro).

De altfel, prin intermediul forumului l-am abordat si pe Razvan, administratorul firmei care detine saormeria. "Prietenii mi-au zis ca sunt nebun, dar eu cred ca am o nisa: o saorma, dar nu ieftina, ci asa cum am vazut eu in Siria sau in alte tari arabe pe unde am mai fost. Sunt, cred, singurul care foloseste ketchup Heinz. Si ei s-au mirat cand le-am spus ca il folosesc pentru saorma. Ba, mai mult, pe langa cele patru sosuri obisnuite (ketchup dulce si picant si maioneza cu sau fara usturoi - n. red.), mai am inca noua ale caror retete le-am adaptat eu ", spune Razvan, care pare ca ar putea sa vorbeasca ore in sir despre modul cum se prepara o saorma si sosurile cu care trebuie combinata.

Cu astfel de ingrediente, "La Haleala" vinde cam 300-400 de saorma pe zi, cu un varf vinerea seara. La un pret de 14 lei, aceasta inseamna mai bine de 1.000 de euro pentru micutul spatiu comercial de 60 de metri patrati in care lucreaza patru oameni.

Click aici pentru a vedea ce inseamna piata de saorma in Romania.

"Cel mai mult am vandut 700 de saorma intr-o zi, dar suntem departe de ce vinde Dristor, Genin sau Maverick". Cele trei nume mentionate de Razvan - situate in unele dintre cele mai dense zone din Capitala - sunt deschise in urma cu cel putin 10-15 ani, nu doi, precum micutul spatiu de 60 de metri patrati al lui Razvan, si sunt recunoscute de aproape toti jucatorii din domeniu ca fiind printre cele mai prolifice saormerii, avand clienti chiar si tarziu in noapte. De fapt, mai corect ar fi sa spunem ca au clienti mai ales tarziu in noapte, caci, pentru acest model de business, intervale orare precum 21.00-24.00 sau 03.00-04.00 inseamna un varf de clienti.

"Sunt tineri care ies in oras, se intorc din cluburi si li se face foame sau taximetristi si alti muncitori care ies sau intra in tura. Iar saormeriile le ofera exact ceea ce isi doresc: un fel de mancare ieftin si la indemana", crede sociologul Mircea Kivu.

Paginile articolului:


 
Citeste si:

Tag-uri: cover story, saorma, fast-food, mancare, consum, obiceiuri, afaceri

Vizualizari:
  • printeaza
  • e-mail
  • messenger
  • comenteaza
Aboneaza-te la BM:
NEWSLETTER
RSS

Da nota: 1 2 3 4 5

Nota medie: 4,44 din 9 voturi

Comenteaza acest articol

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

  • david catalin: [ 29.01.2012 19:50 ]

    eu sant unu din bucatari de la picolo mondo si pe comentarii asi lauda multi saurmeriile lor si eu am una dar nu dau adresa mai cautati si altele nu numai acolo tre sa mai faca bani si romanii

  • davidcatalin: [ 29.01.2012 19:44 ]

    nu ca numiplace e buna dar nu merita preturile astea exagerate mai sant si altele care le fac la fel de bune la un pret convenabil

  • xxxx: [ 17.07.2011 16:07 ]

    a la turca de la lizeanu ..... cel mai bun doner kebab/saorma .... painea o fac ei acolo , nu e lipie ambalata in plastic , fac inclusiv pita pt kebab

  • Rares: [ 14.07.2011 10:19 ]

    Bai baieti la A la turca de pe lizeanu. Ca acolo nicaieri...si am mancat cam de pe la toate astea de le faceti statui voi inclusiv la gara de nord ...NU SE COMPARA

  • yaya toure: [ 15.04.2011 11:54 ]

    am fost si eu pe la gara de nord.mai multa publicitate decit merita localul.eu maninc de la bariera la selari ,pe colt ,linga sport bar cantina.e foarte buna si e si ieftina.

  • Dios: [ 04.05.2010 01:24 ]

    Intr-adevar cea de la Gara de Nord..."La Haleala"...este la 15 ani lumina fata de restul de saormarii din Bucuresti.
    Am avut ocazia sa stau un pic de vb. cu patronul, un tip tinar si ambitios. Mi-a impartasit una'alta despre afacerea lui. Foloseste carne proaspata atat la cea de Pui cat si la cea de Vitel de lapte+berbecut..,.au 9 sosuri in afara de clasicele maioneza cu/fara usturoi si ketchup dulce/picant care si astea sunt marca Heinz, nu orice rahat de ketchup la tub gen:tomi, univer, spring, winmark...etc. mi-a dat sa gust cam din toate si pot spune ca in afara de vre-o 2 care nu erau pe gustul meu, restul mi s-au parut Demential de bune..nu ma asteptam sa mananc in Romania o shaorma cu o calitate atat de ridicata.. Carnea de Vitel/Berbecut am inteles de la el, ca furnizorul carnii este acelasi care aprovizioneaza majoritatea restaurantelor de lux din capitala..Balthazar, Picolo Mondo, Jaristea, Di David, Da Vinci...au si salata verde cu rosie proaspata...ce sa mai, imi vine apa'n * cand povestesc...sper sa le urmeze si sa le copieze exemplul cat mai multe fast-food-uri din Bucuresti ca sincer mi-e cam lene sa ma duc pana la Gara de Nord prea des...domnisoara care a spus ca este shaorma cartea de vizita a taximetristilor si manelistilor o invit sa se duca acolo sa vada ce calitate pot avea acele ingrediente si sa vada mai ales in perioada de pranz cate persoane in costum si cravata sunt la coada..in ceea ce ma priveste sunt de profesie economist si am ca business o firma de consultanta printre primele ca cifra de afaceri in domeniu pe anul precedent. Bafta "La Haleala".
    Cu privire la

  • roxana: [ 28.04.2010 23:13 ]

    de asemenea nu este recomandata carnea congelata(care isi pierde proprietatile nutritive prin congelare) care mai este si condimentata cu tot felul de chimicale...

  • Cristina: [ 17.04.2010 11:39 ]

    Exista o shaormerie vis-a-vis de Liceul Iulia Hasdeu, langa Safe Way. Shaorma de acolo e foarte buna!

  • Cristian: [ 16.04.2010 12:29 ]

    Probabil ca afacerile cu mancare, bauturi alcoolice sunt singurele care mai merg pe criza.

  • petre: [ 13.04.2010 20:25 ]

    licitatii traduceri - ai nevoie de o traducere? pune o licitatie si traducatorii se vor bate pe ea! www.makeatranslation.com

  • Serafim: [ 12.04.2010 15:47 ]

    Monitorizati-va sanatatea cu cantare profesionale!

  • unu: [ 12.04.2010 15:33 ]

    ce articol prost ....

  • firestarter: [ 12.04.2010 14:31 ]

    pt mirela, bine ca esti tu desteapta si maninci numai sanatos. Probabil ca si cei ce mananca "mancare de import" la KFC sau McDonalds au mari carente de educatie...

  • mirela: [ 12.04.2010 14:00 ]

    mi se pare definitoriu pentru poporul roman: o mancare de import,mirosind a usturoi si prajeala. cartea de vizita a taximetristilor,a manelistilor si a celor cu mari carente de educatie.

  • eu: [ 12.04.2010 12:28 ]

    de ce ar fi nesanatos? lipia aia e dietetica, carnea nu e prajita in ulei ci e facuta la grill
    daca ingredientele sunt proaspete si fara chimicale e o mancare f. buna

    bine, in romania se pune carne mai putina si iti baga cartofi prajiti pt. satietate - aici incepe sa apara colesterolul. eu prefer fara cartofi prajiti ...

Ultimele analize interior
RSS
Versiunea: mobil | completa
Statistici SATI