La doi ani de cand criza a lovit, prin falimentul Lehman Brothers, in inima financiara a planetei, multi afirma ca au prevazut ca va veni recesiunea, insa putini au reusit sa-i faca fata si inca si mai putini se aventureaza sa prezica momentul cand vom iesi definitiv din recesiune. Speranta moare însa ultima, si pentru analisti, si pentru politicieni, si pentru managerii români.

Autoritatile ar trebui sa creasca impozitele si sa reduca progresiv datoria guvernamentala, si asta rapid, fiindca "n-avem prea mult timp la dispozitie ca sa marim impozitele si sa taiem deficitele; inca o scadere cu 10% la pretul caselor ar insemna un risc mai mare ca recesiunea sa se reintoarca". Noua sau 12 luni ar fi necesare ca pietele financiare sa-si recapete increderea in aceasta tara, dar e nevoie de un efort constant, de la o luna la alta, pentru ca "pietele se uita la orice, nu numai la vointa politica, ci si la capacitatea societatii de a face efortul".

Nu e vorba in cele de mai sus despre Romania, iar cel ce vorbeste nu e vreun oficial de la FMI. Prima afirmatie ii apartine lui Alan Greenspan, fostul sef al Rezervei Federale, si se refera la administratia Obama, iar a doua ii apartine lui Lorenzo Bini Smaghi, membru al comitetului director al Bancii Centrale Europene, care vorbea, tot saptamana trecuta, despre Grecia. Ambii cu acelasi aer al urgentei, al cursei contracronometru, al unui pericol surd care planeaza asupra economiilor si impotriva caruia natiunile trebuie sa arunce in lupta toate fortele.

Multi ne-am obisnuit deja, de doi ani incoace, cu acest tip de discurs de razboi, pe care il vom gasi, in diverse forme si cu diverse recomandari adresate guvernelor sau oamenilor simpli, din New York pana la Bruxelles sau Bucuresti. Furtuna financiara starnita incepand din 2007 in America si care a trecut apoi Oceanul spre noi, dupa caderea bancii Lehman Brothers la 15 septembrie 2008, a maturat nu numai cresterea economica, milioane de locuri de munca ori chiar certitudinea unui acoperis deasupra capului pentru milioane de oameni, dar si majoritatea certitudinilor: ca tehnologia ne va face imuni la ciclurile economice, ca e posibila prosperitatea prin consum pe credit, ca deschiderea granitelor rezolva problema somajului si in general ca orice perioada de criza nu poate dura decat foarte putin. In doi ani, aproape totul a fost pus in discutie si amenintat cu disparitia, de la zona euro la ideea de stat social sau cea de stiinta economica.

"Imi exprim increderea ca va putea fi evitata alunecarea intr-o criza de proportiile celei din anii 1929-1933. Este insa dincolo de orice indoiala ca aceasta perioada va lasa urme adanci chiar in modelul economiei mondiale", reflecta Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, intr-o prezentare la Academie, tinuta in octombrie 2008.

COMEDIA ERORILOR. Pe atunci insa, nici BNR si cu atat mai putin politicienii nu credeau ca Romania va intra atat de rapid in recesiune si nici macar ca va fi lovita de criza care scotea din circuit pe rand bancile americane, pentru simplul motiv ca piata noastra n-avea legatura nici cu instrumentele financiare sofisticate dezvoltate pe Wall Street si nici cu prabusirea pietei lor ipotecare.

Punctul slab era insa in alta parte. "Nicio persoana prezenta in spatiul public nu a anticipat in 2008 o contractie atat de puternica a economiei in 2009 si foarte putini au anticipat in 2009 prelungirea recesiunii in 2010. Criza a fost 'importata' in Romania, dar persistenta si gravitatea ei au cauze interne", rezuma Dan Bucsa, economist senior in departamentul de cercetare de piata al Bancpost. Impactul crizei, sustine el, s-a simtit inca din prima jumatate a anului 2008: in luna mai "am anticipat oprirea cresterii sectorului constructiilor, din cauza ca preturile mari diminuasera cererea solvabila si bancile urmau sa reduca oferta de credite ipotecare, ca urmare a incertitudinilor legate de evaluarea garantiilor", iar de la jumatatea anului 2008, prognozele privind PIB pentru 2009 au devenit negative.

Numai ca prognoza de -4% din toamna acelui an a fost primita prost de clienti, de media si de politicieni ("reactiile au variat de la glume de tipul apelativului 'economisti emo' lansat de un fost ministru de finante la injurii", afirma Bucsa).