Intamplator (sau nu) anuntul demisiei lui Nicolae Danila de la carma Bancii Comerciale Romane a venit chiar la un an de la momentul in care, pe 12 octombrie 2006, austriecii de la Erste Bank au preluat de facto banca romaneasca. La momentul respectiv, bancherul Nicolae Danila, un nume cu greutate in sistemul romanesc si un apropiat al guvernatorului Mugur Isarescu, a continuat sa lucreze pentru austrieci, si multi au fost cei care ar fi pariat ca aceasta colaborare va mai continua cativa ani. N-a fost insa sa fie asa, iar saptamana trecuta un comunicat sec anunta demisia lui Nicolae Danila.

In locul sau, de la inceputul lunii decembrie, sefia BCR va fi transferata austriacului Manfred Wimmer (51 de ani), directorul de strategie al Erste Bank, responsabil in 2005 cu negocierile pentru cumpararea BCR, actualmente vicepresedinte si membru al Comitetului Executiv al bancii romanesti. Austriacul va ramane la conducerea BCR pana ce va finaliza programul de dezvoltare si integrare - un proces in care fiecare particica a bancii trebuie pe rand adaptata la standardele austriecilor. Aplicat in timp la toate bancile cumparate in Europa Centrala si de Est de Erste Bank, un astfel de program dureaza in medie 18 luni. Inceput la BCR sub sefia lui Nicolae Danila, programul de integrare a bancii romanesti ar trebui sa se termine, dupa calendarul actual, la jumatatea lui 2008. Pana atunci, urmarind imbunatatirea sistemului de management si a performantelor de afaceri, Manfred Wimmer va conduce banca. Ulterior, va fi numit un nou CEO, „care isi va putea dedica intreaga sa atentie clientilor si dezvoltarii pozitiei de piata a BCR“, dupa cum au informat, laconic, oficialii bancii odata cu anuntarea schimbarilor survenite in conducerea executiva.

Pentru Wimmer, care si-a dovedit in trecut calitatile de strateg in restructurarea bancilor cumparate de Erste Bank in estul Europei, interimatul pe care il incepe pe 1 decembrie e o provocare mai aparte. Desi Romania a fost cea de-a sasea tara din afara Austriei unde grupul a facut pasul prin achizitii, niciuna dintre bancile cumparate nu a fost atat de mare si nici atat de scumpa ca BCR. Nu putini au fost cei care au comentat ca BCR ar fi cam prea com-plexa pentru a fi inghitita fara noduri de Erste Bank, o casa de economii in esenta. Tocmai din cauza pretului mare platit, adesea catalogat ca fiind nerealist, obiectivele stabilite de austrieci pentru BCR sunt extrem de ambitioase: o crestere a profitului net de peste 40%, reducerea raportului cost/venit la 40% in 2009, fata de 55,3% in 2006 si obtinerea unui nivel al rentabilitatii capitalului de peste 35%. E posibil ca aceasta sa se dovedeasca o palarie prea mare pentru bancherul austriac?

Obtinerea acestor rezultate depinde in buna masura de rapiditatea cu care cei de la Erste vor reusi sa finalizeze restructurarea bancii fara a pierde teren in fata concurentei tot mai puternice de pe piata bancara. Wimmer este cel ce trebuie sa duca rapid restructurarea la bun sfarsit, dar sa atinga si tintele de profit pentru care, in urma cu doi ani, convingea actionarii sa plateasca pretul cerut de statul roman pentru BCR.

Manfred Wimmer, a carui cariera la Erste incepe in 1998 si se suprapune cu extinderea agresiva a bancii de economii, este acelasi om care in decembrie 2005 sarea in sus de bucurie afland ca au castigat BCR in fata portughezilor de la Millennium. „A fost cel mai palpitant moment din viata mea“, povestea austriacul pentru BUSINESS Magazin intr-unul din primele interviuri acordate presei romane, din vara lui 2006. La vremea respectiva, asteptand inca momentul de finalizare a tranzactiei (prin plata actiunilor si preluarea controlului de la statul roman), Wimmer probabil nu banuia ca va ajunge sa traiasca si sa lucreze „cu program intreg“ la Bucuresti. Pentru el, BCR se vedea pe atunci doar o piesa dintr-un puzzle mult mai mare - al unei intregi regiuni est-europene pentru care este responsabil in materie de dezvoltare. Asa incat, in iunie 2006, naveta constanta intre Bucuresti si Viena era, in opinia lui, modalitatea in care avea sa se ocupe de banca romaneasca. Cu atat mai mult cu cat, spunea el atunci, „restructurarea BCR va fi mai simpla decat in alte cazuri, pentru ca este o banca eficienta si foarte activa in piata“, iar o prima evaluare a managerilor din BCR il facea sa fie „foarte optimist“.

Intre timp, cel putin la nivel de top management, schimbarile au fost profunde. Practic, la un an de la preluarea BCR, din comitetul executiv initial a mai ramas pe post doar Jean Andronie, vicepresedinte executiv pentru corporate banking, dupa ce in august Dan Bunea, vicepresedinte responsabil cu coordonarea trezoreriei si a pietei de capital, a demisionat. Anul trecut austriecii au renuntat la trei dintre vicepresedintii in functie, aducandu-i in loc pe Oana Petrescu, responsabila cu operatiunile, pe cehul Martin Skopek, care coordoneaza retailul, si pe Helmuth Hitringer, pe zona de financiar si riscuri.

La varful piramidei de unde au plecat romani si au venit oamenii austriecilor, motivele reale ale despartirii lui Nicolae Danila de banca pe care a condus-o in ultimii sapte ani nu se cunosc. Danila si-a dat demisia de la BCR pentru ca nu a mai fost de acord cu masurile de restructurare impuse de austrieci, au presupus unii. Austriecii au anuntat ca vor da afara de la BCR, pana la sfarsitul anului viitor, aproape 2.500 de oameni - un ritm prea rapid in viziunea sefului roman, spun altii. Danila ar fi preferat o strategie de crestere mai conservatoare a bancii, in timp ce Erste ar vrea o dezvoltare rapida pentru a recastiga din cota de piata pierduta in ultimul an, este o alta varianta vehiculata. Sau poate, intr-un alt scenariu, bancherul roman a primit o oferta mai buna de la o alta banca sau chiar de la banca centrala. Mai aproape de ceea ce s-a intamplat si la alte banci cumparate de grupuri internationale, intre managerul roman si austrieci a existat o intelegere clara, de la bun inceput, asupra momentului in care se vor desparti. Altminteri, lista posibilelor motive de divort e lunga si probabil ca va continua sa fie alimentata pana in momentul cand una dintre parti va face lumina, lucru ce s-ar putea la fel de bine sa nu se intample niciodata.

Scoase din contextul transformarilor pe care austriecii le-au inceput la BCR, motivele demisiei lui Danila nici nu conteaza prea mult. „E dreptul actionarului majoritar sa faca o astfel de schimbare“, comenteaza Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania, unul dintre actionarii minoritari ai bancii. Cu atat mai mult cu cat se stia de la bun inceput ca Nicolae Danila si Erste Bank vor convietui doar o perioada limitata, cel mai probabil pana la finalizarea procesului de restructurare. O parere impartasita de cei care au acceptat sa comenteze pe aceasta tema, pentru ca multi sunt cei ce au preferat sa se abtina. Autoritatea lui Nicolae Danila, la varful BCR sau in orice alta parte, ii face pe multi dintre bancheri (si nu doar pe ei) sa nu comenteze, multi acceptand sa vorbeasca doar sub imperiul anonimatului. Cunoscut in piata si ca „om al guvernatorului Mugur Isarescu“, Nicolae Danila a fost in 1998 consilier al acestuia si a preluat un an mai tarziu, la insistentele guvernatorului, postul de administrator al falimentarei Bancorex. La scurt timp dupa ce BCR a absorbit Bancorex, Danila a preluat conducerea BCR. O miscare surprinzatoare, prin care l-a inlocuit pe Ion Ghica, cel ce conducea BCR inca de la infiintarea bancii si care (explicandu-si oficial decizia prin retragerea la pensie) a revenit dupa nici patru luni ca presedinte al CEC.

De la momentul respectiv au trecut insa multi ani - ani in care Danila „a demonstrat ca poate face performanta in perioade foarte dificile“, apreciaza Mihai Fercala. Nimeni nu contesta, de fapt, performantele obtinute de banca sub carma lui Danila, dar, ca in orice tablou general, nuantele fac diferenta. „Cred ca BCR a avut in ultimul an rezultate foarte onorabile, dar nu pe masura pretului platit de austrieci pentru banca“, este de parere Eugen Radulescu, fostul presedinte al CEC, care a pregatit banca pentru o privatizare ce nu a mai avut loc, fiind inlaturat in luna mai a acestui an de la sefia casei de economii.