Eu sunt din Delaware, iar de curand a trebuit sa tin un discurs acolo, unui grup de agenti de asigurari. Erau vreo 50 de tipi care ii cunosteau cu totii familia, asa ca le-am spus: stiti, lucrez ca lobbyist profesionist, dar nu-i spuneti asta mamei: ea crede ca de fapt cant la pian intr-un bordel si ar fi ingrozita sa afle ca ma ocup de lobby".

Gluma, cata va fi fost in afirmatia de mai sus, ii apartine unuia din lobbyistii intervievati in 2002 de Conor McGrath, profesor de comunicare politica si afaceri publice la Universitatea din Ulster, pentru un studiu de altminteri foarte scrobit despre problemele activitatii de lobby. Terminologia eufemistica folosita in studiul respectiv in jurul notiunii de lobbyist pare deplasata pe langa marturia brutala a individului din Delaware.

"Public affairs officer", "corporate affairs", "government relations" sau "public relations", cum suna titulaturile de pe cartile de vizita ale unora din lobbyistii din Occident, se potrivesc, intr-adevar, destul de putin cu imaginea unui ins care se ocupa cu scosul senatorilor la cina sau cu excursii in Tenerife pentru functionarii de la fisc. Si totusi, chiar asa se denumesc multi dintre lobbyistii profesionisti din lumea de azi, fie ca sunt angajati ai companiei ale carei interese le sustin, fie ca lucreaza la firme de lobby propriu-zis sau la companii de consultanta, de avocatura, de publicitate sau de relatii publice care se ocupa si de lobby. Un alt lobbyist american, pe a carui carte de vizita scrie totusi "registered professional lobbyist", sustine ca la Washington n-are nici o problema de reputatie, dar recunoaste ca intampina o oarecare neincredere in Europa. Sa fie oare asa de dezonoranta aceasta profesie?

Omul de lobby de astazi nu mai are nimic comun cu imaginea umilului emisar din secolele trecute, care trage de maneca politicienii pe coridoare si ii mituieste in numele stapanului lui. Dimpotriva, lobbyistul modern uneori nici nu mai face lobby el insusi, considerand ca-si indeplineste mai bine misiunea daca doar ii faciliteaza clientului sau intrarea la un ministru sau la un parlamentar, daca il pune la curent pe client cu noutatile legislative care se pregatesc sau daca doar pune la cale campanii de convingere a publicului ca afacerea clientului sau merita incurajata cu legi speciale.

Atunci de unde reputatia proasta? Pe de o parte, e vorba de formele primitive ale activitatii de lobby (simpla cumparare a functionarilor publici cu bani si cadouri), care subzista si azi acolo unde parlamentarii si functionarii publici nu sunt feriti prin lege de astfel de tentatii; pe de alta parte, e vorba de morala insasi a profesiei, avand in vedere ca orice definitie a lobby-ului porneste de la interesul de grup pe care il reprezinta lobbyistul (al unei minoritati, al unei companii, al unui patronat, sindicat sau partid), interes opozabil macar in principiu binelui colectiv al societatii.

La o dezbatere despre etica de lobby, un avocat membru in conducerea Asociatiei Americane de Lobby sustinea ca nu crede intr-o idee de interes colectiv imuabil, cu argumentul ca timp de 2.000 de ani societatile au considerat ca sclavia e spre binele comunitatii. Dar distinctia intre interes de grup si interes public nu poate fi ignorata. Sorin Ionita, directorul executiv al Societatii Academice din Romania (SAR), vorbeste si despre o distinctie terminologica: "Daca ma asociez nu sa-mi promovez un interes propriu de grup, ci unul public, din care castiga toata lumea, asta e mai curand advocacy, nu lobby. Cand societatea civila a presat guvernul sa adopte o lege a accesului la informatii, asta a fost advocacy, in interes public. Dar si societatea civila poate face lobby: de exemplu cand a militat pentru legea prin care 1% din impozitul pe venitul global putea fi directionat de platitor catre asociatiile non-profit".

In opinia lui Ionita, adevarata problema etica apare nu atunci cand interesul de grup astfel promovat contrazice interesul public, ci atunci cand lobby-ul nu se face transparent, asumat in public, ci "pe sub masa, pe baza de rudenie, cumetrie sau prietenie, presand oficialii nu ca sa schimbe o lege la vedere, ci ca sa faca o exceptie de la lege intr-un caz aparte sau chiar ca sa incalce legea". Directorul SAR considera ca lobby-ul "pe sub masa" predomina in Romania, din cauza stadiului incipient de dezvoltare a democratiei, in timp ce un model de lobby transparent ar caracteriza democratia americana, aflata intr-un "echilibru dinamic" al grupurilor de lobby, care se lupta in public pentru sustinerea propriilor interese, prin toate mijloacele democratice - finantarea de evenimente, de publicatii, chiar de partide, cu scopul de a influenta autoritatile sa modifice legi in avantajul respectivelor interese.

Un astfel de punct de vedere corespunde frustrarii firesti a societatii civile din Romania, foarte departe de nivelul de implicare civica din SUA, unde pana si asociatia care promoveaza drepturile persoanelor fara locuinta are lobbyistii ei acreditati la Congres, tocmai pentru ca democratia extrem de activa de stil anglo-saxon incepe de la initiativele si petitiile cetatenilor. Reputatia totusi destul de dubioasa a lobbyistilor de peste Ocean se explica insa acolo nu atat prin lipsa de transparenta a activitatii lor, ci prin dezvoltarea exagerata a pietei pentru niste servicii de lobby care au ajuns o veriga obligatorie de legatura intre sfera politica si sfera economica.

Putine industrii au crescut asa de rapid, dar si asa de artificial, dat fiind numarul mare de politicieni "reciclati" in lobbyisti: dupa terminarea mandatului in Congres sau in administratie, multi isi folosesc relatiile si experienta capatate acolo pentru lobby in folosul unor companii sau grupuri de interese economice. De aici si teoria "usilor batante", despre migratia politicianului spre business cu scopul de a-si folosi acolo relatiile create in cercurile puterii si intoarcerea ulterioara la politica - consecinta fiind pierderea credibilitatii politicienilor, in aceeasi masura cu cresterea influentei acelor grupuri de interese reprezentate astfel in structurile statului. Criticile de acum la adresa administratiei Bush urmaresc tocmai relatia mult prea stransa intre oficiali din guvern sau congresmeni si industria petroliera, aviatica sau militara, unde respectivii au lucrat la un moment dat.

Una peste alta, extinderea aparatului guvernamental, pe de o parte, pe de alta parte convingerea companiilor ca au nevoie neaparat de profesionisti de lobby ca sa-si apere interesele in fata statului au facut ca numarul lobbyistilor inregistrati la Washington sa se dubleze din 2000 pana acum. Sumele cerute pentru serviciile lor au crescut si ele, urcand de la 10-15.000 dolari pe luna la 20-25.000 sau chiar 40.000 de dolari. Cat priveste salariul de pornire pentru un angajat la o firma de lobby, acesta poate ajunge la 300.000 de dolari pe an.

In plus, facand altora imagine buna, lobbyistul modern isi reinventeaza si propria imagine, parand sa-i domine atat pe clientii sai, cat si pe politicienii pe langa care intervine. Clientii ii sunt inferiori pentru ca nu au nici usile lui deschise, nici capacitatea lui de analiza si de persuasiune, iar politicienii ii sunt inferiori pentru ca nu au cunostintele lui de specialitate si nici viziune - el e cel care trebuie sa-i invete de ce e asa de bine pentru societate sa adopte sau nu cutare lege. Daca in urma cu doar un deceniu lobby-ul insemna doar reactii la proiectele de legi care afectau o companie sau un sector, acum inseamna ofensiva: lobbyistii sunt cei ce propun inlesniri fiscale si traseaza directia politicilor guvernamentale, iar companiile se simt neajutorate fara un astfel de lobbyist "proactiv".

Aceasta rafinare a activitatii de lobby explica acum atitudinea lui Obie Moore, membru in conducerea AmCham si managing partner la biroul din Bucuresti al firmei de avocatura Salans, care vede in lobbyist un soi de erou civilizator. Intrebat de BUSINESS Magazin despre situatia pietei romanesti de profil, Moore spune ca "este nevoie ca in Romania oamenii de afaceri sa faca mai mult lobby" si ca AmCham "a facut lobby pe langa Guvernul roman pentru a ajuta mediul de afaceri". Dupa Obie Moore, in Romania activitatea de lobby "este inca in faza de incubator, dar trebuie sa se dezvolte cat mai repede in vederea aderarii la Uniunea Europeana", fiindca "trebuie sa-i ajutam pe politicieni sa inteleaga care sunt provocarile globale ale economiei".

Cine ar fi in masura sa faca un astfel de lobby "luminat"? Am vazut ca in strainatate, profesionalizarea vine mai curand din experienta decat din vreo scoala anume: fostii politicieni, avocatii, consultantii financiari, oamenii din publicitate sau PR se specializeaza cu relativa usurinta in lobby. Legislatia americana defineste lobbyistul mai curand in termeni cantitativi, ca persoana care primeste pe o perioada de sase luni o compensatie de minim 5.000 de dolari sau cheltuie peste 20.000 de dolari pentru activitati de lobby si care "stabileste mai mult de un contact de lobby" in perioada respectiva. La noi, in schimb, discutiile despre o lege a lobby-ului au pornit mereu de la precizari despre pregatirea profesionala a lobbyistului, obligat sa aiba ori studii de drept, ori de jurnalism, ori de stiinte politice. Dumitru Bortun, presedintele Asociatiei Romane a Profesionistilor in Relatii Publice (ARPP), crede chiar ca lobbyistii ar trebui atestati de o Autoritate Nationala care sa le acorde licente.

Deocamdata, cine are nevoie de lobby se descurca in Romania cum poate. "Lobby-ul este facut, de obicei, de patronate, de asociatii, pentru a ne expune punctele de vedere in fata celor din minister. De obicei, membrii patronatelor iau legatura intre ei, discuta, ajung la anumite concluzii si apoi incearca sa explice la minister ce nu le convine. Noi incercam sa mai facem lobby si prin interesul presei si al sindicatelor", expune situatia Emilian Dobrescu, reprezentantul general al Agrana in Romania si presedintele Organizatiei Interprofesionale Nationale Zaharul din Romania. Concret, industria zaharului incearca sa mentina TVA de 19% pentru produsele de baza, daca nu se va putea obtine anularea ei totala pentru acestea.

Sorin Minea, director executiv la Angst si presedintele Asociatiei Romane a Carnii (ARC), detaliaza ironic modul cum patronatele si asociatiile din industrie incearca sa faca lobby. "Astfel de activitati se desfasoara doar pe doua canale: folosind presa si prin discutii cu factorii de decizie de la nivel guvernamental. Dupa ce se creeaza foarte mult zgomot pentru a putea fi bagati in seama, cei care produc zarva merg la discutii cu factorii de decizie. In Romania, activitatile de lobby se opresc dupa faza cu zarva, daca nu exista o persoana de legatura care sa introduca, sa spunem, ARC la discutii cu guvernul."

Minea da vina aici in primul rand pe indiferenta autoritatilor, care nu inteleg rolul patronatelor si al asociatiilor industriale, considerandu-le inutile, desi guvernantii au obligatia sa se consulte cu partenerii sociali, prin legea de functionare a Consiliului Economic si Social. Singurul exemplu de lobby cu rezultate al ARC a fost, pana acum, legat de discutiile de la Guvern pentru cresterea taxelor vamale la importul de carne.

Nu la fel de norocosi au fost cei de la Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii (ARACO): Liviu Daschievici, fostul ei director general, declara ca au obtinut doar promisiuni pentru reducerea TVA in constructii si pentru plata acesteia la incasarea facturii si nu la emiterea ei. In privinta turismului, nici Guvernul, nici Parlamentul nu manifesta vreun interes pentru dialog cu reprezentantii sectorului - "asta poate pentru ca nici o organizatie sau personalitate din turism nu s-a afirmat drept purtator legitim de cuvant, pentru industria turismului si/sau nu a prezentat argumente solide si o agenda de discutii bine fundamentata", crede Simion Alb, directorul Biroului National de Turism al Romaniei din America de Nord.

Alti oameni de afaceri sunt insa mai optimisti. Bazil Zarnoveanu, presedintele Asociatiei Producatorilor si Exportatorilor de Vin, afirma ca activitatea de lobby in Romania functioneaza, ba chiar e institutionalizata pentru anumite industrii. "Tocmai au aparut pe piata consiliile pe produs pentru produsele agroalimentare, in urma cu o luna. La vin, presedinte e Claudiu Necsulescu de la SC Jidvei. Practic, autoritatea nu poate lua nici o decizie fara sa consulte consiliul pe produs", spune Zarnoveanu, care a instiintat BUSINESS Magazin ca Asociatia lui pregateste chiar o hotarare de guvern prin care cultivatorii de vie afectati de ploi sa capete ajutor de la Ministerul Agriculturii. Si eliminarea accizelor la vin a fost obtinuta prin presiuni, la fel si subventiile pentru exportul vinului, adauga seful APEV. Prin ce metode? "Am batut la usa sa fim primiti, am facut conferinte de presa..."

Cel mai bine pare ca stau Camerele de Comert si Industrie, care chiar au activitatea de lobby inscrisa in statut, conform Mariei Grapini, presedinta CCI Timis si a federatiei patronale din industria usoara, FEPAIUS. "Cu comisia de lobby avem adesea intalniri cu reprezentantii primariei, sau cu alti reprezentanti la nivel judetean sau guvernamental. Un exemplu de reusita: anul trecut, cand s-a schimbat legea panotajelor stradale, a fost blocat panotajul pana la adoptarea noului regulament. Noi am reusit sa il deblocam convingandu-i sa mearga pe vechiul regulament pana se putea aplica cel nou. Si am «salvat» doua luni", sustine Grapini. Ea apreciaza ca a contribuit la obtinerea acordului autoritatilor ca exportatorii sa poata face plati in valuta pe teritoriul Romaniei pentru exporturi: "Am fost cu FEPAIUS si cu patronatul din industria mobilei la Isarescu pentru asta".

In fine, un caz particular ar fi Varujan Pambuccian, seful comisiei de IT&C din Camera Deputatilor, care a sustinut constant interesele acestei industrii in Parlament, avand acum a se lauda cu faptul ca a realizat tot ce a promis, "chiar daca parea imposibil, cum a fost in cazul scutirii de impozit la salariile programatorilor". Pambuccian zice ca n-a fost vorba despre lobby in adevaratul sens al cuvantului, fiindca, deputat fiind, "el a centrat, el a dat cu capul", insa recunoaste ca asa castiga voturi. Cat priveste necesitatea unui lobby pentru sectorul autohton de IT, deputatul afirma ca nu e cazul, "data fiind forta industriei".

De altfel, oamenii de afaceri de la noi recunosc ca lobby-ul oricum nu e privit cu ochi buni in opinia publica - cum spune Emilian Dobrescu de la patronatul zaharului, sensul pare sa fie "iarasi incearca astia sa faca averi pe spinarea noastra". Numai ca "astia" au o identitate precisa: Sorin Minea de la Asociatia Carnii sustine ca in Romania, pe fiecare "felie de piata" nu au activitati de influentare a deciziilor la nivel guvernamental decat o firma-doua, care de obicei au pozitie de monopol si incearca sa-si obtina avantaje fata de celelalte. Abia cu aceasta ajungem la discutia provocata de presedintele Basescu in jurul grupurilor de interese, si al diferentei dintre lobby si trafic de influenta.

Dar, dupa cum am vazut, Traian Basescu nu se grabea deloc sa propuna o lege a lobby-ului pentru corectarea situatiei, contrazicand astfel zelul liderului PD, Emil Boc. Pare, intr-adevar, ciudat ca o lege a lobby-ului sa fie adoptata acum la noi, atata vreme cat asa ceva e de negasit in toata Europa. In Germania si Danemarca, la parlamente functioneaza registre ale lobbyistilor, dar nu exista lege a lobby-ului; in Marea Britanie nu exista decat un cod intern de conduita al asociatiilor de profil (un cod similar are si Asociatia Europeana a Profesionistilor in Afaceri Publice, dar articolul de fata nu se ocupa de lobby-ul transnational, la nivelul UE), iar restul tarilor europene nu au nici un fel de reglementare.