Clujeanul de 32 de ani care face afaceri de milioane de dolari în India

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 14 iulie 2013 10204 afişări  

Tudor Marchiş are 32 de ani şi de aproape doi ani are funcţia de managing director la Thermo Control Services and Expertise, dar nu în România, ci în India. Conduce 1.000 de oameni care asigură întreţinerea a 40 de clădiri din parcul IT Manyata din Bangalore, cel mai mare din India. Într-o ţară în care contrastele se întâlnesc la tot pasul, cu mentalităţi radical diferite de ale europenilor, românul a crescut de la zero o afacere în care are drept parteneri un indian, un norvegian şi un ungur. Firma se extinde în Dubai, iar Marchiş vrea să convingă indienii să investească în oraşul său natal, Gherla, lângă Cluj. Cum s-a adaptat la viaţa din India, cum lucrează cu oamenii de-acolo, cât de mari sunt contrastele, a povestit într-un interviu pentru Business Magazin.

Clujeanul de 32 de ani care face afaceri de milioane de dolari în India
Clujeanul de 32 de ani care face afaceri de milioane de dolari în India

Fără să fie ceea ce numeşte el „un manager ca acela pe care îl prezentaţi voi în reviste”, Marchiş s-a dovedit a fi, în multe privinţe, asemănător expaţilor care au pus bazele multinaţionalelor în România. Acum este tot mai vizibil un alt fenomen, cel al românilor ajunşi peste hotare: în ultimii doi ani au plecat pe poziţii de middle şi top management nu mai puţin de 400 de oameni, în Europa, Asia şi Africa. Cele mai multe slujbe sunt din IT, telecom, automotive, petrol şi gaze, iar românii care au plecat sunt mai mulţi decât străinii veniţi în ţară.

Tudor Marchiş a mers către răsărit şi a pus bazele unei firme, folosindu-se de modele şi mentalităţi europene, dezvoltând sisteme de training pentru formarea angajaţilor. Dar spune că nu este neapărat un model de manager „cum scrie la carte - nu am master, nu am doctorat, nu am MBA - dar voi face unul în curând pentru că am o ambiţie personală„. A clădit în schimb firme după fler şi a făcut profit. „Acţionarii indieni spun că eu am o atitudine «short pants», adică nu folosesc formalităţile banale şi greoaie impuse de mediul de afaceri local şi merg la discuţii foarte sincer şi relaxat„. O atitudine care s-a dovedit folositoare atât în relaţiile cu prietenii cât şi cu oamenii de afaceri. „Până acum, în India nu s-a întâmplat să nu închei un contract decât în cazul a trei întâlniri„. Se declară fascinat de activitatea sa de acum şi spune că este atât de mult de muncă încât nu simte concurenţa. „Toţi avem loc„. Ba mai mult, „eu am în administrare cel mai mare parc IT din India şi joc golf cu cel care conduce firma care a pierdut contractul". Thermo Control Services and Expertise a ajuns la 700 de angajaţi la 18 luni de la înfiinţare şi, în urmă cu câteva luni, povesteşte românul, a fost nevoit să refuze un contract pentru un ansamblu rezidenţial, deoarece ar fi avut nevoie de alte câteva sute de noi angajaţi. Or tocmai aceasta este cea mai importantă piedică în creşterea afacerilor: este extrem de dificil de găsit angajaţi, mai ales cei calificaţi. „Piaţa are momentan mai multe cereri decât oameni calificaţi şi fluctuaţia de personal e imensă. Opusul Europei şi SUA".

Într-o zi obişnuită din săptămână, Tudor Marchiş se trezeşte la 9 dimineaţa şi jumătate de oră mai târziu ajunge la birou, care este la o distanţă de numai două minute. „Muncesc cât e nevoie. Câteodată la 12 merg la golf iar alteori stau până la 20:00„; luni seara merge la fotbal, iar joi la karaoke. Sâmbăta este zi lucrătoare, dar cu program scurt, iar duminica este de obicei destinată excursiilor sau meselor cu prietenii, oameni din toată lumea, toţi trecuţi de 45 de ani. „Eu am şansa ca la vârsta asta (32 ani - n.r.) să fiu pe poziţie executivă". Tocmai vârsta este cea care îi dă uneori de furcă, la primul contact cu oameni de afaceri indieni. „Toţi au impresia, din coversaţiile telefonice şi emailuri, că sunt o persoană în vârstă; sunt surprinşi şi reticenţi la început dar după cinci minute de discuţii această barieră se rupe„. I s-a întâmplat, de pildă, ca în momentul în care a întâlnit un client, aşezat în capul mesei, acesta să-i spună cât se poate de tranşant: „Tu la vârsta asta vii să faci afaceri cu mine?„ Fără să stea pe gânduri, Marchiş s-a ridicat, i-a strâns mâna şi i-a spus că se întoarce peste 15 ani să finalizeze înţelegerea. „S-a schimbat la faţă imediat şi în cele din urmă am ieşit din sală cu un contract semnat".

Paginatie:

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

http://www.businessmagazin.ro/cover-story/clujeanul-de-32-de-ani-care-face-afaceri-de-milioane-de-dolari-in-india-11122052
11122052
comments powered by Disqus
Important e ce laşi în urmă Important e ce laşi în urmă

Ionuţ Simion a preluat la jumătatea lui 2015 mandatul de country managing partner al PwC România şi a reuşit să crească businessul, în doi ani şi jumătate de mandat, cu 27%. Îşi dorea să intre în armată, dar a ajuns economist, iar cariera l-a purtat prin companii care au definit capitalismul românesc timpuriu. Şeful PwC spune că norocul, deşi important în viaţă, reprezintă doar locul în care pregătirea şi oportunitatea se întâlnesc.

vezi continuarea
ZF.ro
Este OFICIAL: Încă un lanţ de supermarketuri dispare din piaţă. Mutarea făcută de Auchan Este OFICIAL: Încă un lanţ de supermarketuri dispare din piaţă. Mutarea făcută de Auchan
ONE.ro
Prinţul Harry şi Meghan Markle, lună de miere în Moldova? Prinţul Harry şi Meghan Markle, lună de miere în Moldova?
Anda Onesa e milionară în SUA. Cum arată casa ei fabuloasă, de 3 milioane de dolari FOTO
Cum arată nepoata de 18 ani a Regelui Mihai. Se află pe lista succesiunii la tron
Descopera.ro
O CAPSULĂ a TIMPULUI a fost descoperită în statuia lui IISUS, într-o parte în care nimeni nu s-ar fi aşteptat. Conţinutul ei este UIMITOR - VIDEO O CAPSULĂ a TIMPULUI a fost descoperită în statuia lui IISUS, într-o parte în care nimeni nu s-ar fi aşteptat. Conţinutul ei este UIMITOR - VIDEO
RĂSPUNSUL la marea întrebare legată de moarte. Ce se întâmplă cu noi după?
Nichita Stănescu, geniul răsfăţat de Ceauşeşti care ''a făcut un pact DIAVOLUL''
Go4it.ro
A pus o cameră GoPro pentru a filma pescăruşii de lângă casă. Ce s-a întâmplat după aceea pare un miracol, dar e adevărat. Clipul s-a viralizat rapid. „E cel mai tare lucru pe care l-am văzut în ultima vreme!” [VIDEO] A pus o cameră GoPro pentru a filma pescăruşii de lângă casă. Ce s-a întâmplat după aceea pare un miracol, dar e adevărat. Clipul s-a viralizat rapid. „E cel mai tare lucru pe care l-am văzut în ultima vreme!” [VIDEO]
Leagoo S9: prima clonă de iPhone X promite hardware puternic la numai 300 de dolari
Noi informaţii despre Galaxy S9. Samsung se pregăteşte să spulbere concurenţa. iPhone X va părea depăşit pe lângă noul vârf de gamă al companiei asiatice
Csid.ro
Ţigările electronice: argumente pro şi contra Ţigările electronice: argumente pro şi contra
Probleme de cuplu: relaţie sănătoasă vs relaţie toxică
Postul ca tratament. Cum se manifestă metabolismul în caz de foame

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.