Ajunge euro la 4 lei?

Postat la 15 ianuarie 2008 60 afişări

Greu de acceptat poate, intr-o perioada in care leul pare iremediabil impins in corzi de moneda europeana, ca majoritatea bancherilor cred ca la jumatatea anului vom avea o moneda nationala ceva mai puternica decat in prezent. Optimismul lor este insa extrem de moderat si nu exclude nici deprecieri accentuate spre valori de 4 lei/euro.

Incercarea de a face pariul corect pentru cursul euro/leu a iscat controverse aprinse chiar si intre analistii aceleiasi trezorerii in multe dintre bancile comerciale ce au dat curs invitatiei BUSINESS Magazin de a face o prognoza pentru finele lunii iunie. O parte au revenit de mai multe ori asupra valorilor initiale, hotarandu-se cu greu pe ce sa parieze. „Nu mai poti sa faci nici o previziune bazata pe ceea ce ai invatat la scoala“, spune unul dintre ei, explicand ca, cel putin teoretic, majorarea dobanzii de politica monetara cu 0,5% operata de banca centrala la 7 ianuarie ar fi trebuit sa incurajeze o apreciere a monedei nationale. Nici pomeneala insa de o astfel de reactie, deprecierea leului continuand la fel de accentuat si in zilele ce au urmat deciziei BNR.

Piata tinde sa exagereze atunci cand apare o anumita tendinta, fie intr-un sens, fie in celalalt, incearca Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank, sa dea o explicatie acestei reactii atipice de pe piata valutara. „Cand se intoarce valul, toata lumea merge cu el si asa se naste un tsunami.“

In cazul leului, valul s-a intors in iulie anul trecut, cand a inceput o depreciere aproape constanta, de atunci si pana in prezent declinul depasind si cele mai pesimiste previziuni (care vorbeau de o posibila scadere a monedei nationale pana la 3,35 lei/euro in luna decembrie). In lipsa unor evenimente majore care sa surpe perspectiva pozitiva a celor ce-si plaseaza banii in Romania, cresterea de valoare a leului va continua nestanjenita si pe mai departe - era una dintre concluziile analizei facute pornind de la opiniile exprimate de bancheri la jumatatea lui 2007. La putina vreme insa, economia mondiala a fost zguduita de criza creditelor ipotecare secundare din Statele Unite, moment in care multi dintre investitori au decis sa renunte la plasamentele apreciate ca riscante (asa cum sunt considerate si cele de pe piata romaneasca).

Economia Romaniei, la randul ei, a inceput sa-si arate propriile suferinte - inflatia a crescut peste orice asteptari, iar deficitele s-au adancit tot mai mult pe baza unui consum care a explodat odata cu relaxarea conditiilor de creditare. In esenta, inrautatirea indicatorilor macroeconomici ai Romaniei si situatia financiara internationala ce mentine reticenta investitorilor fata de plasamentele in economii emergente sunt principalii factori pe care ii iau in calcul analistii cand isi fac previziunile pentru urmatoarea jumatate de an. Acestui climat economic „alterat“, asa cum il numeste Meral Omer, directorul diviziei de trezorerie de la Libra Bank, i se adauga acum un nou factor: imprevizibilitatea politicilor economice, specifica pentru un an electoral.

Prin urmare, nu e de asteptat o apreciere a leului in perioada imediat urmatoare, spune Meral Omer, care vede un curs de schimb de 3,65-3,70 lei/euro pentru iunie 2008 si unul de 3,45-3,50 pentru decembrie. „Pe termen lung, o crestere economica sustinuta, fara crize financiare severe la nivel mondial, creeaza perspective pentru revenirea monedei nationale pe trend de apreciere“, considera directorul trezoreriei de la Libra Bank.

Nici ceilalti bancheri care au raspuns invitatiei BUSINESS Magazin nu debordeaza de optimism, chiar daca multi vad leul la finele lunii iunie macar un pic mai puternic decat este in prezent, cand raportul leu/ euro trece constant de 3,6. Adunand prognozele facute de bancheri, rezulta ca in decursul urmatoarelor sase luni moneda nationala ar putea varia extrem de amplu, intre un minim de 3,2 lei/euro si un maxim de 4 lei/euro, ajungand sa se plaseze la finele lunii iunie intr-un interval de 3,35 lei/euro (estimare a Credit Europe Bank) si 3,7 lei/euro (prognoza venita din partea Eximbank).

„Nu cred ca banca centrala va lasa cursul sa iasa din intervalul 3,2-3,7 lei/ euro“, apreciaza Mihai Bogza, presedintele Bancpost. In opinia lui, semnalele pe care le va transmite Banca Nationala a Romaniei se constituie intr-un important factor de influenta pentru piata valutara. „Daca piata va percepe ca BNR intentioneaza sa intervina pentru a tempera miscarile brutale ale cursului, atunci volatilitatea ar putea fi mai redusa“, crede Bogza. Volatilitatea va depinde in prima instanta de vestile privind anumiti indicatori macroeconomici, cel mai important fiind deficitul contului curent al balantei de plati.

Deficitul extern ramane un motiv de ingrijorare si in viziunea analistilor de la Banca Mondiala, care noteaza intr-un raport recent ca acesta ar putea urca in 2008 la peste 15% din PIB, fata de 14% in 2007 si 10% in 2006. In viziunea Comisiei Nationale de Prognoza, dezechilibrul este usor mai redus, fiind estimat pentru anul in curs la 13,6% din PIB. Iar daca piata va aprecia ca nu se intrevede o tendinta clara de stopare a deteriorarii deficitului, „atunci asteptarile privind o eventuala ajustare brutala vor duce la miscari speculative ce vor mentine volatilitatea ridicata“, spune Bogza. In acelasi sens pot actiona si o eventuala accelerare a inflatiei, dar si persistenta efectelor generate de criza internationala de lichiditati. In aceste conditii, presedintele Bancpost considera „hazardata“ orice predictie privind evolutia cursului pe urmatoarele luni, plasandu-se in tabara analistilor ce au ales sa se abtina de la a face un pronostic.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/ajunge-euro-la-4-lei-2336357
2336357
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.