Esente de mar la Orange

Postat la 24 august 2008 17 afişări

Dupa lansarea oficiala a iPhone 3G in Romania, de saptamana trecuta, au putut fi trase si primele concluzii. Mobilul lui Steve Jobs a fost cel mai asteptat telefon de pe piata locala, generand o frenezie comparabila cu cea din SUA in urma cu un an.

Vineri, 22 august, ora 00:00. In fata magazinului Orange Concept Store din Calea Victoriei erau adunate in jur de 200 de persoane - jurnalisti, clienti, dar si cativa gura-casca, ce se imbulzeau si ocupau o banda de circulatie a bulevardului de cel putin o ora. Cam la fel s-a intamplat si in alte cinci magazine Orange din tara, in Brasov, Cluj-Napoca, Constanta, Iasi si Timisoara.

Prilejul cunoscut deja de cateva saptamani a fost lansarea oficiala a telefonului mobil iPhone 3G de la Apple pe piata din Romania, eveniment care desi nu a fost insotit de surle si trambite, a generat un “buzz” comparabil cu cel din SUA, chiar daca la cu totul alte proportii.

La finalul lui iunie 2007, cozile din fata magazinelor AT&T, singurul care urma sa comercializeze telefonul, se formasea cu trei zile inainte de lansare. In primele cateva zile vanzarile au depasit asteptarile comerciantilor, situatie intalnita din nou de Apple cu ocazia lansarii modelului 3G in luna iulie, in primul weekend fi ind inregistrate vanzari de peste un milion de unitati, in 21 de tari din lume.

“In Romania, ne-am propus ca pana la finalul acestui an sa insumam vanzari de ordinul zecilor de mii de unitati”, spune Richard Moat, directorul general al Orange Romania. El a fost insa rezervat in a face previziuni legate de evolutia comenzilor in primul weekend de la lansare, spunand totusi ca nu exista riscul ca stocul sa fie epuizat. In schimb, compania a inregistrat pana acum peste 6.000 de precomenzi din partea clientilor persoane fizice, la care se mai adauga si solicitarile clientilor corporate.

Iar in seara lansarii, aproximativ 100 de participanti avea bon de ordine pentru a cumpara telefonul iPhone 3G. Orange este singurul operator care poate comercializa telefonul, in urma unui acord incheiat cu Apple, insa telefonul va fi distribuit si intr-o serie de magazine partenere Euro GSM, Fonomat si Say.

Drept contraofensiva, saptamana trecuta, in aceeasi zi in care operatorul de origine franceza a anuntat oferta comerciala si preturile de vanzare ale telefonului, Vodafone a lansat de asemenea o noua oferta pentru HTC Touch Diamond, telefonul fiind oferit gratuit consumatorilor care contracteaza un abonament lunar de 56 de euro.

Totusi, Orange pare a fi cu un pas inainte. “In cateva saptamani vom lansa si terminalul HTC Touch Diamond, dar totodata suntem in tratative si cu Samsung pentru modelul Omnia, ambele telefoane fiind concurente directe ale iPhone”, spune Richard Moat, compania fi ind in discutii pentru extinderea portofoliului de telefoane mobile high-end.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
hi-tech,
Orange,
iPhone
/business-hi-tech/telecom/esente-de-mar-la-orange-2958852
2958852
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.