Magda Miu, Adobe România: Empatia şi siguranţa psihologică sunt în prezent două calităţi de bază în leadership şi cred cu tărie că vor continua să îşi păstreze din importanţă

Autor: Ioana Matei Postat la 22 noiembrie 2023 417 afişări

Magda Miu, Adobe România: Empatia şi siguranţa psihologică sunt în prezent două calităţi de bază în leadership şi cred cu tărie că vor continua să îşi păstreze din importanţă

Pasiunea Magdei Miu pentru tehnologie şi leadership au ghidat-o în cei 13 ani de experienţă, în care a construit atât echipe performante, cât şi produse de succes. A fost deopotrivă implicată în comunităţi tech internaţionale ca mentor, speaker sau trainer. Cum vede ea viitorul muncii în domeniul în care vrea să îşi construiască în continuare cariera?

VIZIUNE PENTRU VIITOR:

1. Ce rol v-aţi propus să aveţi în 2030?

Numele rolului cred că este mai puţin important, ce o să conteze pentru mine o să fie impactul pe care îl voi avea în cadrul organizaţiei din care fac parte. Îmi doresc să pot continua să lucrez la viziunea mea de a-mi şlefui aptitudinile şi cunoştinţele, pentru ca şi eu la rândul meu să pot inspira, creşte şi susţine oamenii din jurul meu.

2. Ce calităţi/abilităţi de leadership credeţi că trebuie să aveţi în organigrama viitorului, în care inteligenţa artificială lucrează cot la cot cu angajaţii umani?

Empatia şi siguranţa psihologică sunt în prezent două calităţi de bază în leadership şi cred cu tărie că vor continua să îşi păstreze din importanţă. Conform studiilor, siguranţa psihologică este o condiţie esenţială în a construi echipe care au performanţă şi presupune împletirea a trei elemente: respect, încredere şi permisiune. În acest spaţiu sigur, oamenii pot adresa întrebări, pot propune idei, îşi expun greşelile şi lucrurile învăţate sau îngrijorările, contrazic ideile celorlalţi într-un mod constructiv. Crearea unui spaţiu sigur porneşte de la lider, iar acesta trebuie să încurajeze fiecare membru al echipei să se implice activ în a construi şi menţine un mediu sigur pentru colegii săi.

3. Care vor fi principalele provocări pentru liderul anului 2030?

Complexitatea şi ambiguitatea cred că vor continua să existe. Pentru a face faţă acestor provocări o să fie nevoie de o capacitate exersată de a face zoom out, a înţelege şi comunica eficient priorităţile şi a lua decizii având numeroase elemente lipsă.

4. Dar principalele oportunităţi pe care le veţi avea ca lideri odată cu avansul tehnologiei?

Tehnologia sper să continue să ne ajute în a reduce timpul petrecut realizând activităţi repetitive astfel încât să putem să creăm spaţiu pentru lucrurile şi iniţiativele care aduc valoare şi impact.

5. Cum vă imaginaţi că vor arăta săptămâna de lucru în 2030 şi agenda unui lider din viitor?

Îmi imaginez un program de lucru flexibil, cel mai probabil hibrid şi sper ca agenda unui lider din viitor să fie construită de un AI assistant capabil să înveţe şi să optimizeze programul acestuia astfel încât să fie cât mai eficient şi eficace pentru organizaţia sa.

6. Cum credeţi că se va desfăşura un interviu de angajare în 2030 şi ce calităţi veţi aprecia cel mai mult la un viitor coleg?

Mă aştept la un proces de angajare mai rapid şi mai simplu, iar calităţile căutate la un viitor coleg vor fi relativ similare cu cele aşteptate şi acum, adică proactivitate, adaptabilitate şi dorinţa continuă de a învăţa şi a înţelege contextul în care lucrează.  


Magda Miu, Engineering Manager Adobe Systems Romania

Cifră de afaceri (2022): + 367,3 mil. lei

Număr mediu de angajati (2022):  946

Vârstă: 35 de ani


BUSINESS Magazin a lansat anul acesta o nouă ediţie a anuarului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, EDIŢIA 2023, unde vorbim cu cea mai nouă generaţie de tineri manageri şi antreprenori cu vârsta de până în 40 de ani despre schimbările cu care se confruntă sub influenţa tot mai mare a AI. Ne-am propus ca în cadrul ediţiei de anul acesta a catalogului să analizăm modul în care cei mai tineri manageri şi antreprenori vor reuşi să conducă organizaţiie din România către un viitor în care inovaţia, eficienţa, sustenabilitatea, dar şi emoţiile umane vor defini noua lume a afacerilor. Magda Miu, Engineering Manager Adobe Systems Romania, este unul dintre managerii al căror profil va apărea în cadrul acestui proiect.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.