Sa inchiriem niste colegi

Postat la 15 ianuarie 2008 1 afişăre

Considerata de multi preferabila celei de birou, munca la domiciliu se dovedeste a nu fi chiar atat de avantajoasa, fie din cauza izolarii, fie a faptului ca afecteaza viata personala.

Una dintre cele mai mari dificultati cu care se confrunta cei care prefera munca la domiciliu este stabilirea momentelor in care trebuie sa ia o pauza si sa puna capat zilei de lucru, existand pericolul de a munci prea mult, peste limita acceptata de obicei in cadrul unui birou unde lumea vine si pleaca la sfarsitul zilei. „E ca un sentiment de vinovatie - din moment ce «biroul» meu e mereu la un metru de mine, e ca si cum ar trebui mereu sa lucrez“, spune Kathy McHugh, headhunter pentru companii de IT, care a lucrat cativa ani din propriul ei apartament. Pentru a evita acest risc, unii incearca sa-si structureze programul de lucru in stilul unei zile obisnuite de activitate la birou, „de la 9 la 5“, si sa-si impuna sa inceteze lucrul la ora la care altfel ar fi plecat de obicei de la locul de munca.

O alta problema ar fi spatiul: pentru cel ce lucreaza acasa exista riscul de a fi distras de la munca de catre partener, de catre copii sau animale de companie. Daca nu se plang de faptul ca membrii familiei ii distrag de la treaba, o parte dintre cei ce lucreaza la domiciliu sunt afectati in schimb de sentimentul de izolare, astfel incat unii apeleaza la solutia inchirierii unui birou intr-un spatiu comunitar, unde se aduna diverse persoane care, desi lucreaza in domenii diferite, pot interactiona atunci cand simt nevoia. Asemenea spatii sunt prevazute cu tot ce este nevoie pentru desfasurarea activitatii in bune conditii, existand agentii imobiliare specializate in inchirierea cladirilor destinate acestui scop.

Solutia se aplica, asa cum e firesc, in primul rand celor ce lucreaza pe cont propriu. Dar nu numai lor: pentru o parte din angajatii IBM (care economiseste astfel circa 100 de milioane de dolari anual pe chirii), chiar compania este cea care asigura accesul la astfel de spatii comunitare, numite „centre de mobilitate“, la care se poate apela periodic pentru evitarea sentimentului de izolare. La IBM, circa 30% dintre angajati lucreaza full-time de acasa.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
angajati,
munca,
domiciliu,
birou

Citeşte pe Gandul.ro

/arta-si-societate/panorama/sa-inchiriem-niste-colegi-2336222
2336222
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.