Povestea familiei care a ales să lase viaţa agitată din Bucureşti şi să se mute în vârf de munte, unde trăieşte înconjurată de pădure. Ce a construit acolo este absolut minunat

Postat la 01 iunie 2021 8622 afişări

Povestea familiei care a ales să lase viaţa agitată din Bucureşti şi să se mute în vârf de munte, unde trăieşte înconjurată de pădure. Ce a construit acolo este absolut minunat

În primăvara lui 2014, Amalia Petre era manager de logistică la Ursus Breweries, iar soţul ei, Romeo, îşi dedica toată atenţia propriei firme de procesare foto şi producţie de materiale personalizate.

Nici nu le trecea prin cap să facă vreo schimbare majoră în vieţile lor. Până când cineva i-a întrebat dacă nu vor să preia şi să ducă la bun sfârşit un proiect turistic, o pensiune în mijlocul pădurii, pe vârful unui deal din satul Măgura, judeţul Buzău. Răspunsul afirmativ nu a întârziat şi aşa a ajuns familia Petre să dezvolte Cetăţuia.

VEZI AICI GALERIA FOTO

Pensiunea se afla în faza aprobării documentaţiei atunci când Amalia şi Romeo Petre, în vârstă de 53 de ani fiecare, au acceptat propunerea de a o dezvolta mai departe. În elanul luat pentru a se aventura în această provocare a contat însă un lucru. „Eu eram într-o perioadă în care eram fascinată de arhitectura conacelor româneşti, de frumuseţea lor şi nu mă săturam căutându-le pe internet.

Aveam colecţii întregi de poze cu ele. În acest context a venit soţul meu cu propunerea şi mi-a arătat proiectul. Arcadele de la faţadă m-au cucerit. Aveam pe masă propriul nostru conac”, îşi aminteşte Amalia Petre. Aşa că amândoi au fost de acord că o astfel de şansă nu se iveşte de două ori în viaţă, iar decizia a fost luată aproape imediat.

În noiembrie 2014, la jumătate de an după ce au văzut proiectul, începeau primele lucrări de construcţie, iar un an mai târziu, în noiembrie 2015, totul era gata: construcţie, finisaje, dotări. Pe 2 aprilie 2016 s-au deschis uşile de la Cetăţuia pentru primii clienţi.

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.