Hobby de CEO: Răzvan Afenduli, general manager al Coty România:”În sport nu ai voie să «păcăleşti» jocul: dacă te dăruieşti, atunci vei câştiga. Exact aşa e şi în business“

Autor: Georgiana Călin Postat la 10 iunie 2017 1328 afişări

Coty Cosmetics, unul dintre principalii competitori de pe piaţa de cosmetice din România, are un portofoliu ce reuneşte peste 3.000 de produse, sub umbrela câtorva zeci de branduri precum adidas, Calvin Klein, Chloé, Davidoff, Marc Jacobs, OPI, philosophy, Playboy, Rimmel şi Sally Hansen. Dintre acestea, aproximativ 200 sunt plasate în segmentul de lux, alte 200 în segmentul mediu, iar restul în mass-market. Produsele din portofoliul Coty se comercializează în parfumeriile Sephora, Kendra, Douglas, în drogherii, hipermarketuri, dar şi alţi mici comercianţi locali şi naţionali, duty free-urile din aeroporturi, dar şi prin canalele de comerţ electronic.

Hobby de CEO: Răzvan Afenduli, general manager al Coty România:”În sport nu ai voie să «păcăleşti» jocul: dacă te dăruieşti, atunci vei câştiga. Exact aşa e şi în business“

Conform datelor de la Ministerul Finanţelor, reprezentanţa locală a companiei a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 1 miliard de lei în 2015 şi un profit de 4 milioane de lei, având, în aceeaşi perioadă, un număr de 42 de angajaţi.

Înfiinţată în Paris în 1904, Coty este o companie de înfrumuseţare cu un portofoliu de parfumuri, produse cosmetice şi produse de îngrijire a pielii şi corpului vândute în peste 130 de ţări şi teritorii. Unul dintre cei mai mari jucători specializaţi în industria globală a frumuseţii, Coty are o cifră de afaceri de 9 miliarde de dolari. Principalii concurenţi la nivel global sunt Procter & Gamble, Revlon, Estée Lauder Companies sau Inter Parfums.

Răzvan Afenduli conduce filiala locală a Coty din 2010. Absolvent al Facultăţii de Electronică; după 2-3 interviuri pentru slujbe de inginer, ”nu înţelegeam cum aş putea trăi cu banii ăia“, a văzut un anunţ în ziar la firma de distribuţie Overseas şi s-a angajat ca agent de vânzări, povestea anterior pentru Business Magazin. În 1997, când s-a deschis Coty, ”am ciocănit şi eu la uşă şi m-au luat, iar an de an a crescut prăvălia“, în tandem cu responsabilităţile sale. ”De ce n-am schimbat jobul? L-aş fi schimbat, l-aş schimba şi acum, dar de câte ori m-am gândit să plec, lucrurile s-au aranjat în aşa fel aici încât mai creşteam o poziţie, ca bani, ca tot. Atunci nu văd omul care să renunţe la confort când creşte în carieră. Când se va termina cu cosmeticele? Nu ştiu“.

Ce hobby-uri aveţi şi cât timp le dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

Am două hobby-uri la care ţin foarte mult: tenisul şi schiul. Tenisul e o constanţă în viaţă mea, joc de 3-4 ori pe săptămână indiferent de anotimp, iar pentru schi încerc să am măcar două săptămâni în fiecare an; anul acesta am petrecut trei săptămâni pe pârtie. Ambele sporturi am început să le practic târziu: schiul la 35 de ani, iar tenisul după 40 de ani. Interesul pentru aceste două sporturi a apărut ca un rezultat al stresului din business, care te împinge să cauţi activităţi în care să te regăseşti.

Ce corespondenţe există între hobby şi afaceri?

Cred că sportul pe care-l practici frecvent te defineşte ca stil de management, ca abordare în afaceri. De pildă, tenisul este un joc complex de strategie, în care competitorii caută să-şi pună în valoare lovitura cea mai bună (strength-ul în business) şi să trimită mingea pe lovitură cea mai slabă a adversarului (weakness-ul competitorului în business). Jocul de tenis defineşte de fapt cât de bine pui în valoare strength-ul tău pe weakness-ul adversarului, lucru care se întâlneşte des în afaceri.

Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri?

Fără îndoială, poţi cunoaşte oameni cu care să dezvolţi o idee de business la fel cum poţi să discuţi informal cu un partener existent la tenis sau la schi.

Care sunt regulile din sport/hobby folositoare în afaceri?

Cea mai importantă regulă în sport este să fii concentrat 100% pe ce faci în acel moment. Spre exemplu, la schi e chiar critic dacă vrei să mergi mai repede şi să rămâi întreg, iar în business succesul vine odată cu focusul pe aspectele importante.

Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?

În sport nu ai voie să ”păcăleşti“ jocul: dacă te dăruieşti, atunci vei câştiga. Exact aşa e şi în afaceri. Un alt aspect important este legat de fairplay: e la fel de valabil în business cum este în sport. Deşi nu l-am menţionat primul, curajul este cel care face diferenţa atât în sport, cât şi în afaceri. Ar fi bine să nu uităm că Dumnezeu îi iubeşte pe cei curajoşi, pe cei care înţeleg că trebuie să-şi asume schimbări de strategie, abordare, pe cei care cred în viziunea lor, căci doar acestora, în final, şansa le surâde cu adevărat.

Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?

Nu aş sări (neforţat) cu paraşuta. Îmi place riscul, dar calculat. Apoi, nu mă văd la vânătoare sau pescuit. Ce treabă să am eu, ca vegetarian, cu sporturile care ”deranjează“ vieţuitoarele în mediul lor natural?

PREFERINŢE

CUVÂNT: Îmi e greu să aleg între credinţă şi transformare. Dacă mă gândesc bine, transformarea fără credinţă nu o văd întâmplându-se, în sensul pozitiv al transformării.

CARTE: The Power of Now – Echkart Tole

PERSONALITATEA: Greu de ales! Am fost fascinat de Iustin Capra - poate cel mai mare inventator român de la Henri Coandă încoace - dar şi de Steve Jobs, Warren Buffett, Bill Gates.

SPORTIV: Ca practicant de tenis am favoritul meu – Djokovici. El este jucătorul care s-a transformat uluitor pe parcursul carierei şi a reuşit să devină un mare campion. Dacă-l urmăreşti, vezi în toate aspectele un om care caută armonia: body,  mind and spirit (corp, minte şi spirit) în sport.

Dacă luăm însă în calcul cel mai ”tare“ sport al lumii, fotbalul, Cruyff a fost ceva uriaş prin revoluţia produsă de când a început să joace şi până a plecat dintre noi. A ”împins“ de la spate jocul de fotbal lăsându-l la final în urmă.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/hobby-de-ceo-razvan-afenduli-general-manager-al-coty-romania-in-sport-nu-ai-voie-sa-pacalesti-jocul-daca-te-daruiesti-atunci-vei-castiga-exact-asa-e-si-in-business-16431226
16431226
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.