Un om de afaceri roman in varsta de 40 de ani, care castiga 40.000 de euro lunar doar din contul pe care il avea la bancherul sau personal, ce ajunsese la un moment dat la 1 milion de euro, se gandea sa se retraga din business. N-a facut-o, desi lichiditatile de care dispunea ii acopereau probabil toate necesitatile cerute de statutul sau. Lasand la o parte toate justificarile cliseistice, intrebarea este ce ii tine cu adevarat in joc pe oamenii care aparent castiga mai mult decat pot cheltui. Oamenii bogati sunt diferiti, dar in mare masura seamana cu cei mai multi dintre noi: aproape toti cheltuie mai multi bani decat castiga. La varful societatilor dezvoltate, gradul de indatorare devine un motor al consumului in aceeasi masura in care acest lucru se intampla la nivelul mediu sau inferior al societatii. Intr-un articol publicat in The Wall Street Journal, profesorul de economie Robert Frank spunea ca cei mai bogati americani, care controleaza 33% din intreaga bogatie a Statelor Unite - adica cei cu averi individuale care pornesc de la circa 6 milioane de dolari -, sunt responsabili pentru 6% din datoriile din intreaga economie americana, adica aproape 350 de miliarde de dolari. Unul dintre cele mai bune exemple pentru tendinta de indatorare a bogatilor este cel al retailerului de produse de lux Neiman Marcus. Aproximativ 15% din cifra de afaceri anuala realizata de magazinele companiei, adica peste jumatate de miliarde de dolari, se realizeaza prin intermediul companiei de carti de credit in-house a retailerului. In mod traditional, datoriile au fost asociate cu saracia, dar in societatea contemporana acestea reprezinta leverage (capacitatea de a finanta) - o forta care iti permite sa cheltuiesti mai mult decat ai putea in mod normal. Potrivit unui studiu al companiei americane Spectrem, majoritatea oamenilor ce detin active de peste 5 milioane de dolari au datorii pe cardul de credit, in conditiile in care aceste fonduri poarta cele mai mari dobanzi de pe piata bancara. Mai mult, consumul de lux pe datorie pare sa fi stat intr-o oarecare masura la baza unora dintre cele mai rasunatoare falimente recente. Bernard Ebbers, fostul sef al companiei Worldcom, a imprumutat sute de milioane de dolari de la compania pe care o conducea pentru a-si cumpara mai multe ferme si a-si construi o marina pentru iahturile sale, in cele din urma avand mari probleme in a achita totul. Dar asta a fost una dintre cele mai mici probleme ale lui Ebbers, intrucat el a fost condamnat ulterior la 25 de ani de inchisoare pentru frauda de 11 miliarde de dolari care a condus la cel mai mare faliment din istoria SUA.Robert Mintz, manager de resurse umane la Revlon, Pepsico sau Time Warner, a scris o lucrare pornind de la dorinta si de la motivele oamenilor bogati de a nu se opri din activitatile profesionale. Pentru asta, el a intervievat 25 de directori de companii americane, fiecare cu o avere intre 5 si 500 de milioane de dolari. Pentru el, motivatia oamenilor care au atins un anume nivel de confort material, de a nu renunta la zilele petrecute la birou, nu tine de dependenta de lucrurile indisolubil legate de statutul social. Unii isi vad jobul ca o evadare, altii vor sa demonstreze lor si celor din jur ca pot. Dar marea majoritate spune ca nu stie ce ar face cu propria persoana daca ar inceta sa munceasca. Ironia este ca pentru cei mai multi \"workaholici\" foarte bogati, o zi plina la birou este poate mai putin stresanta decat ar fi fost o zi impreuna cu partenerii de golf. Dar poate ca cel mai bine concluzioneaza Peter White, fostul director general de la Citigroup, in prezent vicepresedinte al grupului U.S. Trust: \"exista o diferenta intre doi oameni care spun ca \'iubesc ceea ce fac\' si \'nu pot concepe sa fac altceva decat ceea ce fac acum\'. Unul este un voluntar. Celalalt este un prizonier\".