Traim intr-o economie inter?na?tionala ametita serios de loviturile primite de peste ocean, in care toata lumea se fereste sa dea pronosticuri cu privire la durata crizei sau a eventualei recesiuni mondiale; avem ani electorali in SUA (si am vazut deja ca faptele de acolo pot avea efecte si urmari in toata lumea) si in Romania si parca niciodata n-a fost mai mare nevoie de lideri decat acum. Bursele, si cele mature, si cele imature, s-au prabusit si o fac si in continuare, pentru ca lumea vinde de frica, chiar si la preturi de nimic, cand de fapt ar trebui sa profite si sa cumpere (asa cum indeamna si voci pertinente de la noi, nu doar Buffett); pietele bancare din toata lumea patineaza si ele pe o gheata foarte subtire, pentru ca sunt putini oameni credibili care sa readuca increderea in operatiunile bancare si interbancare; iar oamenii, cu sau fara pregatire economica, nu mai stiu la ce sa se astepte, mai ales daca vorbim despre noi, intr-o tara slab conectata la mediul economic. Cu atat mai mult la noi, astazi e momentul ca li?derii sa iasa in fata si sa-si aduca aportul lor de valoare, pentru ca acum, in vremuri de criza, cei puternici vor deveni mai puternici. Pentru ei nu e criza. E oportunitate.

Nu criza e problema noastra. Sau este, dar indirect, pentru ca strainii din Romania sunt afectati direct si prin ei simtim si noi socul. Noi suntem obisnuiti cu crizele, ni le cream si singuri (vezi situatia nascuta in jurul salariilor bugetarilor); noi avem piete imature ce nu pot sa cada de la foarte mare inaltime si tot noi avem un sistem financiar bancar aflat la ani lumina de cel american. Deci "tot ce misca-n tara asta, raul, ramul...", joaca din nou pentru noi.

Un lider roman spunea, fara nicio legatura cu economia mondiala, ca noi, romanii, suntem un popor fara directie, fara obiective strategice si "fara harti". Ca noi n-am vrut niciodata sa ajungem nicaieri si am fost scosi din letargie doar de alte popoare care aveau harti si voiau sa ajunga undeva. Asta nu e valabil numai pentru istorie, unde am invatat cu cata vitejie ne-am aparat noi neamul (in timp ce altii voiau sa cucereasca lumea). E valabil si pentru economie, ale caror cresteri din ultimii ani le datoram tot strainilor, pentru ca pe harta lor Romania era o tara emergenta.

Problema noastra este ca liderii acestia nu sunt cunoscuti sau recunoscuti, iar ei isi manifesta tot mai des puterea de care vorbeam mai sus alegand indepen?denta lor individuala. Sunt foarte multi antreprenori si manageri care au facut o serie de exit-uri si si-au programat deja iesirea totala din business. Multi dintre ei sunt lideri adevarati, insa construiti dupa alta tipologie fata de Warren Buffett, care la 78 de ani este cel mai bogat om din lume si unul dintre cei mai capabili investitori din istoria capitalismului.

Mihai Ghyka, sau Adrian Stanciu sunt si ei formatori de opinie si lideri care au reusit sa lase urme adanci in mediile in care au condus oameni, sau in care au construit afaceri, insa sunt lideri care aleg sa se retraga devreme din business, chiar daca inca mai pot contribui cu valoare in societatea romaneasca. Or, eu cred ca notorietatea i-ar obliga sa ramana.

Stanciu spune ca toate schimbarile pozitive din Romania s-au produs pe calea corporatiilor, nu a politicului, si are dreptate sa ceara un mai mare aport de valoare din partea liderilor. Are dreptate sa insiste ca acestia sa iasa la lumina si in politic, pentru ca schimbarea in bine trebuie sa vina pe ambele cai, si pe cea a corporatiilor ce educa oamenii, dar si pe cea a politicului, unde deplangem o lipsa acuta de oameni adevarati.

Insa aici e o contradictie: mai ai dreptul sa ceri altor lideri valoare cand tu alegi sa te retragi? Pentru ca tocmai aici sta atributul principal al unui lider: sa iasa in fata si sa traga oamenii dupa el si dupa ideile lui. Si oameni ca Adrian Stanciu, sau Mihai Ghyka si altii ca ei, nu numai ca nu ar trebui sa se retraga din business, dar ar trebui sa-si continue si chiar sa-si mareasca aportul lor personal de valoare. In momentul in care se retrag, eu cred ca renunta la orice drept de a mai cere altor manageri, antreprenori, sau politicieni sa-si aduca contributia la schimbarea unei societati care functioneaza deocamdata, si citez, dupa niste reguli trunchiate si dupa sisteme de valori inexistente.