Intr-una dintre cartile sale, Jed Rubenfeld introducea in dialogurile personajelor o teorie pe care o sustinea cu numeroase exemple, afirmand ca descoperirile sau operele de arta cele mai importante s-au nascut la fiecare inceput de secol. Pastrand proportiile, asa au stat lucrurile si cu ghidul Michelin. Primul ghid, realizat de André Michelin, a aparut la 1900. Departe de ceea ce a devenit in zilele noastre, primul ghid includea recomandari cu privire la cele mai primitoare popasuri, de la restaurante si moteluri la benzinarii, fiind destinat soferilor care parcurgeau distante mari. In 1926 s-a mers mai departe si s-a introdus ierarhizarea prin acordarea de stele Michelin, 3 stele fiind "distinctia" cea mai de pret.

Astazi, pretul unui meniu si intreaga reputatie a unui restaurant se construieste pe fundatia acestor stelute aducatoare de clienti si venituri. Ierarhizarea este oarecum seaca: 1 stea se citeste "interesant", 2 stele se traduc prin "merita sa vizitati", iar 3 stele spun de fapt "merita sa porniti intr-o calatorie special pentru a vizita acest local".

Aceste ierarhizari sunt considerate, in extremis, chestiuni de viata si de moarte. Unul dintre acei "chefs" de referinta din patrimoniul mondial, Bernard Loiseau, s-a sinucis din cauza unor zvonuri despre retrogradarea restaurantului sau - Côte d’Or - de la 3 la 2 stele Michelin. Desigur, aici vorbim de orgoliul profesional, insa cei mai multi sunt mai degraba preocupati de partea financiara a povestii. Diferenta intre un peste servit intr-un restaurant cu 3 stele Michelin si un local de "doar" 2 stele poate fi de zeci de euro la o portie. Intr-un astfel de local, preturile pleaca de la 85 de euro si pot depasi 500 de euro pentru un meniu.

Acuratetea acestor ghiduri este garantata prin monitorizare si reevaluare o data la 18 luni, insa americanii au acuzat ghidul Michelin de subiectivism, avand in vedere ca standardele de evaluare se bazau in fapt pe bucataria franceza. Franta se remarca cu 26 de localuri cu 3 stele Michelin, in vreme ce urmatoarea clasata, Germania, are doar 6. Pana la noi ordine insa, stelele Michelin raman cele mai apreciate, recunoscute si sigure modalitati de evaluare pentru localurile de lux. Pentru restaurantele si hotelurile cu mai putine pretentii, Michelin editeaza si Bib Gourmand, denumit dupa Bibendum, logo-ul binecunoscut al Michelin. Dupa o citire frugala a ghidului, oricare dintre editii, se observa ca nu putine sunt localurile care de-a lungul anilor au pierdut cate o stea pe drum. Côte d'Or a reusit sa pastreze 3 stele Michelin de 7 ani neintrerupt, o performanta egalata de putine localuri. Altele, precum Sant Pau - Carmé Ruscalleda din Sant Pol de Mar, Spania, au intrat in ghid direct cu 3 stele Michelin, in 2006.

In sud-estul Europei nu exista niciun restaurant cu stele Michelin, insa exista bucatari cu stele Michelin, cu experienta dobandita in alte tari europene, angajati de restaurantele care aspira la macar o steluta pe frontispiciu. In Romania sunt si bucatari care au lucrat numai in restaurante cu 3 stele Michelin, insa pentru moment printre acestia nu se afla niciun roman. Astfel de bucatari ajung la pachete salariale anuale cu cinci zerouri si bonusuri similare cu cele incasate de managerii multinationalelor. Pentru ca, in cele din urma, stelele Michelin inseamna multe zerouri, fie ca acestea se adauga la cifra de afaceri, la onorariul chef-ilor sau la pretul de pe meniul à la carte.

Anca Mitu este director general al Privileg Catering