Visul unei autostrazi de vara

Postat la 08 iunie 2009 15 afişări

Dupa cinci ani de la inceperea lucrarilor, Bechtel ar putea finaliza peste cateva luni prima portiune, cu o lungime de 42 de kilometri, din Autostrada Transilvania. Sau poate ca nu.

Sentimentele traite la parcurgerea primelor portiuni de asfalt din Autostrada Transilvania variaza de la nedumerire la frustrare. Dupa cinci ani de la semnarea contractului de constructie a autostrazii cu compania americana Bechtel, dupa amanari, majorari ale costurilor si renegocieri ale contractului, care au facut ca proiectul sa capete nefericitul renume de “autostrada nepotilor nostri”, prima portiune ar trebui finalizata pana in luna noiembrie a acestui an, potrivit protocolului semnat la inceputul lui 2009 intre autoritati si constructor.

“Trebuie sa facem minuni”, declara reprezentantii companiei americane in legatura cu respectarea celui mai recent termen convenit. Din totalul celor 42 de kilometri ai tronsonului 2B, Campia Turzii - Gilau (Cluj Vest), 18 sunt la primul strat de asfaltare, 12 sunt pregatiti pentru asfaltare, sase sunt la nivelul de terasament, iar alti sase sunt reprezentati de structuri - poduri si viaducte - aflate in diferite etape de constructie. “Avem nevoie de inca 250 mil. euro pentru a finaliza portiunea si de mutarea utilitatilor care trebuia sa se faca pana la finalul lui aprilie”, adauga Bogdan Sgarcitu, directorul de comunicare al Bechtel Romania. Cei 250 mil. euro ar urma sa se adauge celor circa 670 mil. euro primiti deja de constructor, care a efectuat insa lucrari si pe tronsonul Suplacu de Barcau - Bors, ajuns la un stadiu de finalizare de 26%. E mult o suma de 920 mil. euro pentru 42 de kilometri de autostrada si lucrari ajunse la aproape o treime pe o alta portiune? “Nu este vina nimanui, incercam cu totii sa facem o autostrada”, spune directorul de proiect Michael Mix cu privire la desele intarzieri si la cresterea costurilor de constructie a autostrazii, care ar urma sa se intinda pe 415 de kilometri intre Brasov si Bors.

Potrivit termenelor din contractal initial, tronsoanele mentionate ar fi trebuit predate in luna februarie 2010, in timp ce lucrul pe alte tronsoane ar fi trebuit inceput deja pentru a respecta urmatoarele termene de livrare. “Nu sunt fonduri si nici nu au fost. De abia am primit recent studiile de design pentru primele doua sectiuni Cluj Vest - Bors. Exproprierile si mutarea utilitatilor sunt dificile”, spun in apararea lor reprezentantii Bechtel, indicand o casuta aflata la nici 20 de metri de terasamentul 2B. Din cele 38 de utilitati de pe traseul sectiunii aflate in stadii avansate de lucru, respectiv conducte de gaze sau cabluri electrice, autoritatile ar mai avea de relocat 14, iar Bechtel inca sapte din cele noua asupra carora si-a luat angajamente, potrivit datelor companiei.

“Probabil ca toti se intreaba de ce 42 de kilometri in cinci ani si de ce suma aceasta”, incepe Michael Mix, luand un pix si o foaie de hartie. Traseaza la inceput o linie groasa, dreapta, deasupra careia urmeaza alte cateva linii. “Acesta este terasamentul, aici e campie”. Incepe apoi cu o alta linie dreapta, dar continua cu cateva curbe pana la final, unde traiectoria devine din nou paralela cu marginea foii de hartie. “Eu trebuie sa aduc totul la acelasi nivel, adica unde e mai inalt sa excavez si unde e portiunea mai joasa sa umplu sau sa fac viaducte; aici nu e campie”, spune Mix, facand referire la viaductele cu lungimi de mai multe sute de metri prevazute pe tronson sau la cantitatile mari de pamant excavate din cele cateva dealuri prin care se taie drumul.

Ultimii ministri ai transportului, de la Ludovic Orban la Radu Berceanu, au calificat de-a lungul timpului contractul cu compania americana ca fiind dezavantajos pentru partea romana, mai multi termeni fiind renegociati in 2005, ca urmare a diferentelor mari dintre varianta in limba engleza si cea in limba romana. In plus, actualul ministru al transporturilor a declarat de mai multe ori in ultimele luni ca ar dori rezilierea contractului cu Bechtel, ca o consecinta a nerespectarii unor termeni de catre companie, dar ca acest lucru este aproape imposibil. O parte dintre afirmatiile lui Berceanu sunt motivate, ca si in cazul fostului ministru liberal Orban, de rivalitatea politica fata de social-democratii care au semnat contractul, in timpul guvernarii Nastase; mai nou, ministrul democrat-liberal a admis ca semnarea cu Bechtel a fost “un fel de cerinta pentru ca Romania sa intre mai repede in NATO”, dar a criticat faptul ca documentul a fost parafat in doar o saptamana si pe baza extrapolarii unui studiu de fezabilitate facut pe doar sase kilometri la intregul traseu de 415 kilometri.

Cel putin pentru moment a fost gasita solutia semnarii unui memorandum care prevede finalizarea portiunii dintre Campia Turzii si Gilau, sectiunea care ajunge la granita cu Ungaria trecand deocamdata pe plan secund. “Nu am discutat inca cu autoritatile in privinta unui nou termen de finalizare pentru Suplacu de Barcau - Cluj. Daca am primi acum toti banii si terenul ar fi liber pentru constructie, probabil ca am termina in toamna anului viitor sau cel mai sigur in primavara lui 2010”, spune Mix. Adica o intarziere de aproape un an, explicata de americani prin lipsa fondurilor.

Gasirea unor noi alternative de finantare a determinat de altfel autoritatile sa declare ca doresc ca portiunea Brasov - Targu Mures sa fie realizata in sistem de concesiune, asemanator celui ales pentru sectiunea Comarnic - Brasov din autostrada care va lega Capitala de orasul de sub Tampa. Licitatia pentru Comarnic - Brasov, contract de 1,5 mld. euro, a fost castigata recent de consortiul format din grupul francez Vinci si cel grec Aktor. Autostrada va fi concesionata pe 26 de ani, termenul de executie fiind de patru ani. La aceasta valoare, costul pe kilometru al sectiunii Comarnic - Brasov s-ar ridica la circa 27 mil. euro pentru o autostrada cu mai multe structuri si tuneluri, constructorii urmand sa treaca Muntii Bucegi pentru a ajunge la Brasov. Comparativ, costul pe kilometru al primei sectiuni din Autostrada Transilvania ar fi sub 20 mil. euro, avand in vedere si lucrarile efectuate la tronsonul de la granita. In plus, reprezentantii Bechtel sustin ca exista in continuare intarzieri de plata, dupa achitarea a 110 mil. euro in primvara acestui an, pentru lucrari efectuate in 2008.

“Daca imi trimit factura in octombrie, s-ar putea ca suma sa o trec in bugetul de anul viitor”, afirma Dorina Tiron, directorul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), cu referire la graficul de plati, dar si la cele 250 mil. euro ceruti de Bechtel pentru finalizarea tronsonului Campia Turzii - Gilau. “Sumele pentru 2B sunt prevazute in buget. Ei sa lucreze si isi vor primi banii. Ei zic ca s-ar putea sa nu termine - cum s-a vorbit initial de finantarea de la FMI, ca o centura de siguranta. Cred ca totusi cei 42 de kilometri vor fi finalizati, au toate premisele sa o faca”, adauga directorul CNADNR. Terminarea celor 42 de kilometri nu va insemna insa ca portiunea va fi si practicabila pentru circulatie, pentru ca va mai fi necesara si construirea drumurilor de legatura, a caror finalizare in acest an este incerta. Reprezentantii Bechtel spun insa ca se vor gasi rute de acces pe autostrada. Cand va fi terminat intreg proiectul si cat va costa aceasta? Directorul proiectului spune ca nu stie, admitand insa ca valoarea estimata initial la semnarea contractului va fi depasita. “Cel mai important pentru mine este sa stiu ce voi face anul viitor, sa existe un buget. Si nu stiu. Deocamdata ne concentram asupra celor 42 de kilometri”.


Fisa de proiect pentru Autostrada Transilvania

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/visul-unei-autostrazi-de-vara-4502762
4502762
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.