Planul de resuscitare a uzinei Ford de la Craiova

Autor: Bogdan Alecu Postat la 20 noiembrie 2015 1000 afişări

Americanii de la Ford au debarcat în Bănie în 2007, cu planuri mari pentru uzina de la Craiova, care au fost însă schimbate de criza economică. Noile maşini produse de Ford şi planurile de creştere a producţiei ar putea resuscita situaţia din fabrică după 2017.

Planul de resuscitare a uzinei Ford de la Craiova

Rob Ardley, executivul în vârstă de 59 de ani, gestionează din biroul său din Craiova cei 2.600 de salariaţi ai uzinei Ford România, unde constructorul american produce monovolumul de clasă mică B-Max alături de motorul EcoBoost de 1,0 litri pe benzină, considerat a fi unul dintre cele mai performante din segmentul său. După aproape opt ani de când Ford a preluat Craiova, misiunea englezului este să pregătească angajaţii inclusiv pentru următoarele etape de dezvoltare ale fabricii: din 2017 este foarte probabil ca la uzină să se producă două noi modele, iar pe lângă B-Max să vină şi SUV-ul de clasă mică EcoSport, produs în prezent pentru Europa în Chennai, India.

În luna martie a acestui an Ford România a renunţat la planurile de a disponibiliza 680 de salariaţi şi a renunţat la doar 490 de angajaţi, dar a redus programul de lucru şi salariile cu 8%, potrivit reprezentanţilor companiei. În prezent, la Craiova compania ame-ricană are 2.700 de salariaţi, faţă de 3.200 în toamna anului trecut, având în vedere că au derulat astfel de programe de plecări voluntare şi în 2012 şi 2013, în fiecare an renunţând la circa 400 de salariaţi. Reducerea salariilor şi a numărului angajaţilor vine în contextul în care segmentul monovolumelor mici pe care activează B-Max pierde tot mai mult teren în favoarea SUV-urilor mici precum Ford EcoSport.

„Politica Ford la nivel mondial este de a adapta volumele de producţie la cererea din piaţă, ceea ce automat presupune şi o rebalansare a forţei de muncă. Anul acesta a fost şi rămâne unul stabil pentru Ford în România. Nu ne aşteptăm la noi programe de disponibilizare, iar singurii angajaţi care au mai plecat au fost cei care au ieşit la pensie sau s-au retras din motive de sănătate. Foarte puţini au plecat pentru posturi în cadrul altor companii”, spune Rob Ardley. Având în vedere evoluţia tot mai rapidă a industriei, cât şi apariţia a tot mai multe tehnologii, Rob Ardley consideră că e foarte important ca toţi angajaţii să fie la zi cu trendurile din industrie: „Ford are o varietate de programe de training, de la programele tehnice la cele de dezvoltare a carierei. Investim constant în personal deoarece aceştia sunt cel mai important asset al companiei, motiv pentru care îi încurajăm să se dezvolte. Vom continua să le oferim posibilităţi de dezvoltare, iar atunci când uzina va creşte, oportunităţile vor urma”.

În total, uzina are în prezent aproximativ 2.600 de angajaţi, faţă de aproximativ 4.000 cât avea în momentul preluării. La acea vreme, pe fondul targetului de producţie de 300.000 de maşini anual, americanii aveau în plan să majoreze numărul angajaţilor până la 7.000 sau chiar 9.000, cifre la care nu s-a mai ajuns.  În plus, Ford a ales inclusiv să „exporte” angajaţi din România şi către alte uzine ale companiei. „De-a lungul ultimilor ani au existat ocazii pentru ca angajaţii din Craiova să lucreze inclusiv în alte uzine precum cele din Valencia sau Köln, dar şi în cele din Statele Unite, Rusia sau China. De asemenea, şi la Craiova am avut ca angajaţi salariaţi ai Ford din aproape toate ţările europene, dar şi de la nivel mondial. Aceste programe pot fi de la programe de training de ordinul săptămânilor, la programe care se derulează pe mai mulţi ani”, explică directorul de HR al Ford România.

Miza programelor de training este inclusiv aceea de a motiva angajaţii, iar acest lucru contribuie la performanţele companiei. În opinia executivului, „păstrarea salariaţilor şi motivarea acestora nu este realizată pentru bani, ci depăşeşte partea financiară, pe măsură ce compania monitorizează  aceşti indicatori printr-un sondaj denumit Pulse Survey – «Sondajul Puls». Cu acesta permitem angajaţilor să împartă cele mai «ascunse» detalii în relaţia cu compania şi încercăm să implementăm aceste idei în mediul de lucru. Din acest motiv, mediul de lucru de la Craiova s-a îmbunătăţit şi va continua să se îmbunătăţească”.

Cifra de afaceri a Ford România, cel de-al doilea producător auto de pe piaţa locală, a scăzut cu 17% în 2014 faţă de anul precedent, la 912 milioane de euro, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor. Businessul americanilor include atât producţia de maşini B-Max, motoarele EcoBoost, cât şi activitatea de import şi vânzări de autovehicule şi piese de schimb. Scăderea cifrei de afaceri vine în contextul în care producţia de la Craiova a scăzut cu 23% în 2014 la aproape 53.000 de unităţi. De asemenea, în acest context, şi profitul companiei a scăzut cu aproape 70%, la 6 milioane de euro. Singurul indicator al Ford în România care a crescut în 2014 a fost cel legat de vânzările de autovehicule. Acestea s-au majorat cu 37% anul trecut faţă de 2013, la aproape 7.000 de unităţi.

Deşi Ford dă asigurări că are planuri pentru Craiova, Ford Europa a mutat aproape integral producţia de motoare de 1,5 litri EcoBoost de la uzina din România către cea din Bridgend, Ţara Galilor, după ce guvernul galez a aprobat un ajutor de 15 milioane de lire sterline (aproximativ 21 milioane de euro) pentru ca Ford să păstreze cele aproape 2.000 de locuri de muncă de la uzina britanică. Astfel, infrastructura vest-europeană şi ajutoarele de stat pot „contracara“ avantajul pieţei locale de a avea costuri reduse cu forţa de muncă. În prezent, la Craiova se mai produc doar 700 de motoare pe zi faţă de 1.000 anul trecut. Astfel, România pierde numai din motoare exporturi anuale de aproape 150 milioane de euro.

Miza pentru uzina de la Craiova o reprezintă atragerea în producţie a unui al doilea model. Singurul model vehiculat oficial până acum a fost EcoSport, despre care şeful sindicatului uzinei Ford de la Craiova spunea că ar putea veni în a doua jumătate a anului 2017, adică la zece ani de la semnarea contractului de privatizare.

Uzina de motoare a Ford de la Craiova a demarat exporturile de motoare EcoBoost de 1,0 litri, în versiunile de putere de 125 CP şi 140 CP către uzina constructorului american din Chennai, India, unde este produs Ecosport. Potrivit liderului sindical al uzinei din România, maşina ar urma să fie produsă în România din anul 2017, atunci când modelul va fi lansat în versiunea facelift. Americanii vor să ajungă cu EcoSport în top trei cele mai bine vândute SUV-uri de clasă mică, unde va concura cu Renault Captur, Opel Mokka şi Dacia Duster.

Un loc pe podium ar determina automat vânzări anuale de peste 150.000 de unităţi, care ar reprezenta o adevărată gură de oxigen pentru uzina din Craiova după 2017.

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/planul-de-resuscitare-a-uzinei-ford-de-la-craiova-14893075
14893075
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.