Dincolo de constructia unei masini

Autor: Razvan Muresan Postat la 07 iulie 2011 40 afişări

“Este vital sa diversificam sursele de aprovizionare cu combustibil. Uniunea Europeana trebuie sa se asigure ca dependenta de alte tari nu se transforma in santaj.” Cum se traduc spusele comisarului european pentru energie, Gunther Oettinger?

Lansarea noului model de camion Actros sub sigla Mercedes-Benz, primul cu motor Euro 6 produs de fabricile din Germania, a pus in discutie necesitatea reducerii consumului de combusibili in contextul politic mondial. Scaderea emisiilor de dioxid de carbon, altadata vectorul principal al dezvoltarii de motoare verzi, a trecut acum in planul al doilea, iar criza petrolului a deschis argumentatia oficialilor prezenti la gala de lansare. Andreas Renschler, membru al consiliului de management al Daimler AG, a vorbit optimist despre tendinta de crestere a pietei autocamioanelor, in pofida dificultatilor din anumite tari. Increderea consumatorilor si gradul de folosire a capacitatii fabricilor s-au stabilizat, deci prognozele de crestere pentru 2011 se ridica la 25%.

"Pe orice cer senin trebuie sa existe si un nor, iar cresterea pretului petrolului si deci a combustibililor este un astfel de nor", spune Renschler. Revenirea economiei mondiale a facut ca pretul petrolului sa ajunga la inceputul anului la un nivel dublu fata de cel din varful crizei. Conflictele din Orientul Mijlociu si nordul Africii au cauzat fluctuatii pana la 110-120 de dolari per baril -, iar preturile au urcat cu 50% numai in ultimele douasprezece luni. In viziunea sefilor de la Daimler AG, trebuie sa ne asteptam la valori "si mai mari pe termen mediu". Efectele negative se revad asupra puterii de cumparare, incepand de la gospodarii si pana la corporatiile listate la bursa. Companiile de logistica sunt insa printre cel mai grav afectate, deoarece combustibilul este cea mai mare cheltuiala a operatorilor din domeniu (circa un sfert din total costuri).

De curand, Agentia Internationala pentru Energie anunta ca va elibera din rezervele strategice ale statelor membre 60 de milioane de barili de petrol, pentru a reduce cotatia barilului si a sprijini economia mondiala. Este a treia eliberare in regim de urgenta de petrol din rezervele statelor AIE, organizatie infiintata in 1974, dupa un embargou al statelor arabe. Imediat dupa aparitia stirii in media internationale, declinul pretului petrolului s-a accelerat la 8,5 dolari pe baril.

Anuntul celor 28 de state membre ale AIE vine dupa ce Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) nu a reusit sa creasca productia la o reuniune desfasurata la 8 iunie si in pofida asigurarilor Arabiei Saudite ca va majora unilateral productia, dupa cum precizeaza agentia Mediafax. Scopul e acela de a suplini un deficit in aprovizionare rezultat din sistarea exporturilor Libiei. Tara nord-africana, membra a OPEC, exporta circa 1,2 milioane de barili pe zi inaintea declansarii unei revolte care a blocat productia. "Problema din Libia afecteaza piata mondiala de ceva timp, iar efectul a devenit tot mai pronuntat", potrivit unui comunicat al AIE.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/dincolo-de-constructia-unei-masini-8437200
8437200
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.