Cum vrea o afacere românească de curierat să revoluţioneze piaţa din România şi cine este omul care a construit această afacere
Piaţa de curierat din România procesează aproximativ 1 milion de colete/zi, cu un ritm de creştere anual de peste 25%. Un jucător proaspăt, firma eAWB, vizează aproximativ 10% din volumul total al coletăriei, reprezentată de businessuri mici şi medii care caută o soluţie unitară, dar şi de expeditorii ocazionali, fie ei persoane fizice sau juridice. Ce rol joacă în dezvoltarea afacerii aplicaţia mobilă creată cu AI care face expedierea unui colet sau plic mai rapidă decât o comandă de mâncare?
Obiectivul nostru este să democratizăm logistica, astfel încât orice business mic să poată livra la standardul marilor platforme”, declară Radu Meteş, cofondator & CEO, eAWB. El are experienţă de 15 ani în industria de ecommerce ocupând funcţia de director de marketing la companii precum Sezamo, Vivre, Elefant, MyMall Group şi a fondat eAWB împreună cu Daniel Neacsşu, care are 20 ani de experienţă în industria de ecommerce, printre poziţiile deţinute numărându-se şi cea de director comercial în eMAG şi director operaţional în Elefant. „Ca fondatori cu experienţă extinsă în ecommerce, am observat cât de critică este zona de livrare în succesul unui business online.
Aşa-numitul last-mile este zona unde micile magazine pierd competitivitate faţă de jucătorii mari, atât cei locali cât şi cei din Asia. Drept urmare, am lansat eAWB pentru a oferi IMM-urilor o soluţie logistică de nivel enterprise, accesibilă, rapidă şi unificată.”
Investiţiile totale până acum se ridică la aproximativ 300.000 euro, proveniţi integral din fonduri proprii ale fondatorilor. „Suntem 100% bootstrapped, nu avem momentan nicio investiţie din afara companiei. Modelul actual este autosustenabil şi permite creştere organică, dar nu excludem cooptarea unui investitor pe viitor.”
În prezent, piaţa de curierat din România procesează aproximativ 1 milion de colete/zi sau 335 de milioane de colete pe an, cu un ritm de creştere anual de peste 25%. Comerţul online este factorul principal care impulsionează piaţa de coletărie, care în acest moment a ajuns să reprezinte 10-12% din totalul retailului din România. Radu Meteş se aşteaptă ca în câţiva ani şi piaţa românească să ajungă la nivelul Poloniei, unde aproximativ 20% din veniturile totale din retail sunt reprezentate de ecommerce.
eAWB este un marketplace de curierat care facilitează expedierea coletelor în toată ţara, având colaborări cu cei mai mari curieri. Firma utilizează tehnologii avansate, inclusiv inteligenţa artificială, şi oferă utilizatorilor posibilitatea de a compara rapid preţuri şi servicii într-un singur loc. Conform reprezentanţilor companiei, rata de preluare la timp este de 95%, eAWB având şi o echipă dedicată de asistenţă clienţi. Până în vara anului viitor, cifra de afaceri ar urma să ajungă la 2 milioane de euro, spune Radu Meteş. „Acest obiectiv rămâne neschimbat şi este în linie cu ritmul nostru de creştere, ceea ce ne demonstrează că, la nivel strategic, am luat deciziile corecte. Estimăm o accelerare puternică generată de creşterea adopţiei aplicaţiei mobile şi a integrărilor ecommerce pentru magazinele mici şi mijlocii pe care le-am lansat deja.” Tot el detaliază că se referă la integrarea eAWB cu cele mai puternice platforme eCommerce internaţionale – Shopify, WooCommerce, PrestaShop -, dar şi la adăugarea de noi curieri în platformă pentru a oferi magazinelor online mici şi mijlocii agilitatea unor jucători mari.
Despre primul an de funcţionare al firmei, antreprenorul spune că a fost dedicat găsirii product-market fit, înţelegerea industriei de curierat şi rafinarea modelului de marketplace. „Deşi aveam experienţă în business şi ecommerce în cadrul unor mari retaileri, aceasta nu a fost suficientă. Faptul că operăm în domeniul logisticii ne-a obligat să trecem printr-un ciclu complet nou de învăţare.”
Accelerarea businessului va fi posibilă, conform fondatorului, în urma lansării aplicaţiei mobile şi datorită disponibilităţii integrării cu Shopify, WooCommerce şi PrestaShop. În prezent, prin aceste integrări pot fi deservite 65% din totalul magazinelor online din România, iar după anunţarea următoarelor integrări tehnologice, cu alte platforme de ecommerce, inclusiv locale, procentul ar urma să ajungă la 80-85%. „Pe termen mediu dorim să ne consolidăm poziţia în România şi să pregătim concomitent extinderea pe alte pieţe din cadrul Uniunii Europene.”
Motorul principal pentru industrie rămâne ecommerce-ul, aflat încă sub potenţial (10–12% din retail). Pieţele mari din proximitate (ex. Polonia) au ajuns cu ecommerce-ul la 20%, ceea ce arată că în România încă există spaţiu de creştere.
Un alt motor important este explozia platformelor asiatice care rulează volume mari în urma unei cereri crescute, spune Radu Meteş. „Nu le deservim, dar remarcăm doar tendinţa de creştere pe care acestea o au şi o imprimă pieţei locale.”
Motorul intern al eAWB este format din business-urile mici şi medii din nişe de piaţă, acolo unde este vizibilă cererea constantă pentru soluţii moderne şi accesibile. „La nivel tehnologic, utilizarea AI, automatizările şi integrarea fluxurilor în aplicaţie, sunt câteva dintre elementele care fac diferenţa în abordarea noastră şi care ne poziţionează ca un jucător agil şi inovator pe aceată piaţă”, punctează antreprenorul. Cât priveşte prezentul, provocarea principală cu care se confruntă eAWB este scalarea operaţională odată cu creşterea volumului de comenzi procesate. „Dar ne folosim la maximum de oportunitatea pe care inteligenţa artificială ne-o oferă. Folosirea AI şi a automatizărilor ne ajută să creştem volumul de comenzi, reducând în acelaşi timp costurile.”
Pe de altă parte, Radu Meteş observă totodată oportunităţi majore şi în extinderea europeană, unde piaţa este fragmentată, iar un marketplace unificat poate crea avantaj competitiv şi pentru noi, dar şi pentru clienţii noştri. „În general, volatilitatea pieţei de curierat deschide calea jucătorilor agili şi tehnologici precum eAWB.”
Ideea dezvoltării aplicaţiei mobile eAWB a apărut la ceva timp după ce lansarea platformei web, în aprilie 2024, nu imediat. Datele din platformă arătau, povesteşte antreprenorul, că utilizatorii eAWB foloseau în multe cazuri platforma atunci când se aflau în situaţii mobile – din maşină, din depozit, în drum spre predarea coletului etc. „În plus, experienţa din browser nu era însă suficientă pentru viteza cu care se mişcă industria, drept umare am dorit să aducem întreaga putere a platformei direct în telefon, mult mai la îndemână pentru utilizatorii noştri.”
Odată depăşită prima fază, în care a fost analizat comportamentul utilizatorilor şi au observat că traficul de pe telefoanele mobile creştea constant, au trecut la a doua etapă de prototipare a aplicaţiei astfel încât să obţină un timp de expediere foarte scăzut: mai puţin de 2 minute. „Ulterior, am testat aplicaţia cu utilizatori reali pe o perioadă de câteva luni iar lansarea oficială am realizat-o recent în cadrul «Săptămânii care schimbă totul», o iniţiativă prin care am dorit să venim către clienţii şi utilizatorii eAWB cu o serie de surprize şi noutăţi care să îi facă dependenţi de platformă”, punctează Radu Meteş. El mai spune că au avut şi suprize, în urma lansării, încă din primele zile înregistrând mii de instalări. Au primit şi feedback pozitiv, dar şi cereri pentru funcţionalităţi noi. În acest context, se aşteptă ca în următoarele luni aplicaţia eAWB să devină principaul hub pentru expedierea de colete, urmărire şi retur, cu o adresabilitate mult mai mare decât platforma web.
Cât priveşte planurile pentru viitor, antreprenorul spune că în curând vor oferi detalii privind planul de extindere şi de atragere a unor investiţii viitoare. „Momentan priorităţile noastre sunt: extinderea europeană, dezvoltarea AI-ului intern, infrastructura tehnologică şi consolidarea operaţională”.
SITUAŢIA INIŢIALĂ:
În 2024, traficul de colete din România a crescut cu 27%, ajungând la 335 milioane de trimiteri, aproximativ 18 colete pe locuitor pe an. Veniturile generate doar din segmentul de coletărie s-au ridicat la aproximativ 5 miliarde lei. Pentru prima dată, traficul de colete a depăşit traficul de corespondenţă, conform datelor ANCOM.
Investiţiile în furnizarea de servicii poştale au depăşit 500 milioane lei, în principal prin extinderea reţelelor de automate, care au ajuns la peste 8.200 de sisteme instalate la nivel naţional.
Vârful comenzilor online are loc în perioada Black Friday – Crăciun, cu creşteri semnificative ale volumelor procesate de magazine şi curieri. La nivel european, datele disponibile arată tendinţe similare, cu vârfuri de activitate în lunile noiembrie şi decembrie.
DECIZIA:
În sezonul în care în România se livrează un număr record de colete, marketplace-ul de servicii de curierat eAWB a lansat o aplicaţie mobilă creată cu AI, pentru a ajuta comercianţii să facă faţă cererii mari din această perioadă. Aplicaţia mobilă eAWB este disponibilă atât pentru Android, cât şi iOS şi face expedierea unui colet sau plic mai rapidă ca o comandă de mâncare: sub 2 minute.
Lansarea aplicaţiei mobile reprezintă o continuare firească a strategiei de digitalizare a procesului de expediere şi de acces la servicii logistice integrate, printr-un instrument simplu de utilizat şi accesibil rapid, de pe telefon.
Prin intermediul noii aplicaţii, companiile din orice domeniu şi magazinele online pot trimite colete cu produsele comandate de clienţi sau cadourile de sărbători în doar câteva minute, generând AWBul direct din telefon şi alegând curierul preferat, la preţuri deja negociate.
AŞTEPTĂRI:
În acest moment 42% dintre comenzile pe eAWB sunt de pe mobil, „dar ne-am propus să ajungem la o pondere de 60-70% în următorul an pentru că este atât de uşor acum să expediezi un colet sau un plic cu eAWB, de pe telefon”, a declarat Radu Meteş, CEO şi cofondator al eAWB.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












