Cine sunt regii asfaltului din tara fara autostrazi. Cum comentati?

Autor: Neferu Postat la 22 februarie 2011 189 afişări

Dupa doi ani in care piata constructiilor parea ca atarna de un fir de ata, companiile de profil - in special cele detinute de romani - au luat o gura de aer proaspat.

Anul 2010 nu a fost un an de mari realizari la capitolul infrastructura rutiera. S-au finalizat doar 12 kilometri de autostrada si numai un singur tronson de autostrada a fost licitat si castigat. Cu toate acestea, la finalul lui 2010, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a scos la licitatie patru proiecte pentru inca 183 de kilometri din Coridorul IV paneuropean, ce traverseaza tara de la vest la est, la care se adauga licitatii pentru inca 11 variante ocolitoare ale unor orase.

Asadar, daca in 2010 marii constructori, atat romani, cat si straini, s-au plans ca nu au avut parte de contracte prea mari, anul acesta ii asteapta proiecte de aproape doua miliarde de euro. Cum isi vor imparti insa constructorii proiectele de autostrazi?

Anul trecut, constructorii romani au dominat topul celor mai mari contracte de infrastructura atribuite de CNADNR, reusind fie pe cont propriu, fie prin asociere, sa isi adjudece cele mai importante proiecte. Intrebarea care se pune acum este daca si in 2011 vor iesi romanii in avantaj, avand in vedere ca se anunta proiecte mult mai mari si mai dificile decat cele din anii precedenti, dar si ca aceste autostrazi sunt finantate in proportie de 85% din bani europeni? "De ce nu? Bineinteles, depinde de conditiile care sunt puse in caietele de sarcini, dar consider ca si companiile romanesti sunt in stare de astfel de proiecte. Probabil se vor face parteneriate intre companii romanesti si straine, pentru ca, din punctul de vedere tehnic, putem accepta faptul ca exista companii straine care au o putere mai mare decat a noastra prin calitatea utilajelor si prin expertiza", considera Razvan Niculescu-Aron, prim-vicepresedinte al Patronatului Societatilor din Constructii (PSC).

REGII ASFALTULUI - VEZI GRAFICUL

Pe de alta parte insa, avantajul constructorilor romani, pe langa cunoasterea si intelegerea situatiei locale, este faptul ca pot executa lucrarile la un cost mai redus, avand in vedere ca tot sistemul logistic din afara este mai scump decat cel autohton. "Sunt multe societati romanesti de constructii care au baze in toata tara", mai spune Niculescu-Aron.

Deocamdata, licitatiile pentru autostrazi sunt in curs de derulare, castigatorii nu au fost anuntati inca, insa autoritatile sustin ca interesul a fost foarte mare. "Licitatiile au atras interesul firmelor de constructii si proiectare atat din Romania, cat si din strainatate, numarul intentiilor de participare fiind de patru ori mai mare decat in cazul procedurilor derulate pana in prezent de CNADNR", au aratat reprezentantii CNADNR. Atat de mare, incat institutia a prelungit cu inca doua saptamani termenul de depunere a ofertelor pentru cele patru tronsoane de autostrazi scoase la licitatie recent, in conditiile in care potentialii ofertanti au cerut o serie de clarificari privind documentatia de atribuire.

CNADNR a argumentat amanarea termenului de depunere a ofertelor prin faptul ca nu a avut posibilitatea sa raspunda solicitarilor in termenul stabilit. Astfel, deschiderea ofertelor va avea loc pe 1 martie pentru tronsoanele Nadlac-Arad si Timisoara-Lugoj si pe 2 martie pentru Lugoj-Deva (lotul 1) si Orastie-Sibiu.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/cine-sunt-regii-asfaltului-din-tara-fara-autostrazi-cum-comentati-7994994
7994994
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.