Saptamana de prabusire la BVB

Postat la 21 martie 2008 13 afişări

Traim vremuri interesante in Romania anului 2008, iar piata de capital nu face exceptie. Toate teoriile economice sunt date peste cap, iar bursa se comporta mai atipic decat orice alt sector. Deocamdata ramane in picioare afirmatia conform careia Bursa de Valori Bucuresti nu reflecta situatia economica reala. Indiferent cat de buna este situatia la nivel macro, companiile listate scad.

Bursa a inregistrat saptamana aceasta cea mai mare scadere zilnica de anul acesta, de peste sapter procente pentru indicele BET, care a si coborat astfel sub pragul de 7.000 de puncte. Toti indicii au ajuns la noi minime in sedinta de joi cand a avut loc saltul negativ, cotatii de la nivelul anului 2006. De altfel si suporturile din analiza tehnica au fost sparte, insa majoritatea investitorilor au renuntat acum la grafice deoarece piata se comporta mult prea atipic pentru a mai putea utiliza analiza tehnica.

Fara a avea vreun fundament, scaderile actiunilor de la Bucuresti le-au dapasit pe cele din Europa de Vest sau America. In prezent, singura tara care a inregistrat o scadere pe principalul indice mai mare decat Romania este Bulgaria, cu un minus de 32,9% pentru SOFIX, depreciere depasita la noi doar de BET-FI, cu un randament negativ de 33,1%. Indicele BET se afla la 30,2% fata de inceputul anului, iar indicele compozit BET-C la 26,9%.

Aproape o treime din pierderile totale au fost inregistrate saptamana aceasta. Nu au fost publicate stiri noi negative economice sau rezultate negative ale emitentilor, cea mai semnificativa veste fiind declaratia sefului Rompetrol Holding, Dinu Patriciu. In cadrul unei conferinte de presa, Dinu Patriciu a spus ca piata imobiliara se va prabusi si ca scaderea bursei este abia la inceput.

Majoritatea analistilor si a brokerilor s-au grabit sa infirme afirmatiile celui mai bogat om al tarii, insa bursa a picat mai mult de opt procente in doar doua sedinte. Discutia s-a mutat asupra efectelor declaratiilor lui Patriciu, incercand sa stabileasca daca piata a picat doar in urma parerilor omului de afaceri s-au au fost si alte motive.

Iulian Panait, presedintele KTD Invest, a declarat ca joi a avut loc si o iesire a unui fond mare de investitii, lucru care explica volumul mare de tranzactionare. Nu se poate spune daca fondul a parasit piata romaneasca din cauza declaratiilor lui Dinu Patriciu sau din cauza problemelor pe care le au fondurile de investitii la nivel internationale. Cel mai probabil, in cazul in care informatia este reala, a fost vorba de un mix intre cele doua motive majore.

Indiferent cat de grava pare a fi situatia de la BVB, explicata si prin imposibilitatea alegerii unui orizont de timp pentru incheierea scaderilor si modificarea trendului, nu toate fondurile straine au de gand sa parasesca piata. In ultima zi a saptamanii a aparut si stirea conform careia Cristian Sima, presedintele WBS Holding, a gasit cumparator pentru un pachet de 1,2% din actiunile BVB in fondul Morgan Stanley, deja prezent in Romania prin societatea de brokeraj HTI Imobiliare, achizitionata recent. Fondul american a platit 2,6 milioane euro pentru actiunile BVB.

Cel mai evident lucru in acest moment este pretul extrem de mic la care se afla titlurile listate la bursa. Daca s-ar gasi o persoana care sa stie cat vor mai cobora aceste preturi, probbail ca s-ar imbogati foarte repede. Deocamdata, investitorii au inceput sa cumpere in trepte actiunile pe care le considera atractive fundamental, iar cei care inca mai au bani gheata sunt pregatiti sa mai achizitioneze in cazul in care deprecierile continua.

Ramane sa intre la cumparare si fondurile de investitii, care dispun de sume de bani capabile sa miste piata intr-o directie sau alta. Cum pe piata internationala bani exista, revenirea ar putea avea loc chiar incepand de saptamana viitoare, in functie de cat de repede se decid sa intre la cumparare investitorii institutionali. Un semn de apropiere a momentului modificarii de trend este si disparitia optimistilor de pe piata. Iar una dintre maximele pietei este "atunci cand si ultimul longer (care mizeaza pe cresterea actiunii) devine shorter (care pariaza pe scadere), piata se intoarce".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bursa,
servicii financiare
/analize/servicii-financiare/saptamana-de-prabusire-la-bvb-2473204
2473204
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.